Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Masacrul de la Bucea generează o undă de șoc în presa internațională

ucraina.jpg

Un soldat ucrainean își fotografiază un camarad în apropierea unui tanc rusesc distrus, Bucha, Ucraina, 2 aprilie 2022
Sursa imaginii: 
© Zohra Bensemir, Reuters

Presa internațională este șocată de atrocitățile comise de armata rusă, în retragere din regiunea capitalei ucrainene Kiev. Liderii occidentali își arată indignarea și acuză Rusia de crime de război.

„Indignarea globală împotriva Moscovei s-a intensificat în urma acuzațiilor conform cărora forțele ruse au executat civili în Ucraina”, scrie The New York Times. ”Liderii occidentali intensifică apelurile pentru investigarea crimelor de război”.

CNN vorbește despre imaginile șocante ale măcelului de la Bucha surprinse de Agenția France-Presse sâmbătă, în aceeași zi în care Ucraina a declarat orașul eliberat de trupele ruse. Relatările despre presupusele atrocități rusești apar pe măsură ce forțele Moscovei se retrag din zonele din apropierea Kievului în urma unei încercări eșuate de a încercui capitala.

Potrivit Deutsche Welle, ”imaginile cu cadavrele de pe străzile orașului au stârnit groază în Ucraina și nu numai. Între timp, eforturile de evacuare a locuitorilor din Mariupol continuă să stagneze. Locuitorii spun că trupele ruse care pleacă ucid civili”.

The Moscow Times notează că au apărut dovezi ale posibilelor crime asupra civililor în jurul Kievului, în timp ce armata rusă s-a retras în fața rezistenței înverșunate din partea forțelor ucrainene.

În Bucha, cadavrele a aproape 300 de civili au fost găsite în gropi comune după ce trupele ruse s-au retras, au declarat oficialii locali.

”Plan premeditat”

Potrivit unui expert citat de The Guardian, acțiunile din Bucha sunt în concordanță cu mai mult de un secol de practică militară a Rusiei :

„Oricine spune că Bucha este rezultatul unui comportament incorect greșește. Acesta era planul. A fost premeditat. Și dacă armata rusă ar fi avut mai mult succes, ar fi existat mai multe episoade precum acesta”, spune expertul pentru ziarul britanic.

Ambasadorul israelian în Ucraina se declară la rândul său „șocat” de imaginile din Bucha, titrează The Times of Israel. Diplomatul spune că uciderea civililor este o crimă de război.

Time informează că Ucraina documentează presupusele atrocități din Bucha, acuzând Rusia de crime de război.

Trupele ucrainene au găsit cadavre cu mâinile legate, împușcate în cap și cu semne de tortură după ce soldații ruși s-au retras de la periferia Kievului.

Jurnaliştii de la Associated Press relatează că au văzut cadavrele a cel puţin nouă persoane îmbrăcate în civil, care păreau să fi fost ucise de la mică distanţă. Cel puțin doi aveau mâinile legate la spate.

Newsweek informează că membrii legislativului american au acuzat Rusia de crime de război după ce s-au informat că forțele ruse au masacrat civili în orașul ucrainean Bucha.

UE trebuie să discute despre interzicerea importului de gaz rusesc, spune ministrul german al apărării citat de US News & World Report și ARD. "Trebuie să existe un răspuns. Astfel de crime nu trebuie să rămână fără răspuns", a spus ministra Christine Lambrecht.

Berlinul a rezistat până acum presiunilor tot mai mari de a impune un embargo asupra importurilor de energie din Rusia, spunând că economia sa și cea a altor țări europene ar fi prea dependentă de gazul rusesc. Rusia asigură 40% din necesarul de gaz al Europei, amintește publicația americană.

Le Figaro titrează: ”Război în Ucraina: Zelensky acuză Moscova de genocid, Macron dorește ca rușii să răspundă pentru aceste crime”.

Potrivit France24, cadavrele a 410 de civili fuseseră găsite în teritoriile din regiunea Kiev, recent recucerite de la trupele ruse de către forțele ucrainene. Dar probabil că există multe alte cadavre care nu au fost încă recuperate.

Totodată, se caută martori în rândul populației locale și se strâng probe foto și video.

Le Monde arată că deocamdată, Rusia respinge toate aceste acuzații. Ministerul rus al Apărării a asigurat duminică că forțele sale nu au ucis civili în Bucha.

 
Revista presei internaționale din 4 aprilie 2022