
Presa internaţională
Vizita lui Pelosi în Taiwan: dovadă de fermitate sau gest riscant?
nancy_pelosi.jpg

„Vizita lui Pelosi în Taiwan riscă să submineze eforturile SUA cu aliații asiatici”, titrează New York Times.
„Administrația Biden a petrecut luni de zile construind o strategie economică și diplomatică în Asia pentru a contracara China, susținându-și aliații și asigurând țările prietene că Statele Unite se află în regiune pe termen lung.”
„Președintele a trimis oficiali militari de rang înalt pentru a încheia noi parteneriate și a acordat atenție unei națiuni minuscule din Pacific, Insulele Solomon. El a lansat un plan de înarmare a Australiei cu submarine cu propulsie nucleară și a inițiat un pact economic regional. A vizitat Coreea de Sud și Japonia în mai și a invitat pentru prima dată cele două țări la o întâlnire NATO, pentru a întări încrederea că Asia nu a fost uitată în timp ce războiul a izbucnit în Ucraina,” adaugă editorialistul publicației americane.
„Vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi amenință acum să submineze forța Casei Albe, lăsându-i pe aliați să se întrebe ce pagube au fost făcute frontului unic al președintelui din Asia.”
Teama este că vizita „este o provocare inutilă care distrage atenția de la eforturile aliaților de a contracara puterea militară și influența economică a Chinei”.
Pelosi are dreptate să ignore zăngănitul de sabie al Chinei
„Păstrarea credibilității”, acesta a fost scopul vizitei oficialului american la Taipei, în opinia ziarului britanic The Times.
„Pelosi are dreptate să ignore zăngănitul de sabie al Chinei (...) SUA încearcă să se pună în centrul unei alianțe care include China. Își va pierde credibilitatea față de aliați precum Japonia dacă dă înapoi de fiecare dată când Xi îi spune lui Biden că se joacă cu focul sprijinind Taiwanul. ... Dacă Biden ar ceda în fața bullyingului lui Xi, și-ar pierde statutul în NATO. ... Pelosi, încurajată, poate, de probabilitatea ieșirii la pensie după alegerile intermediare, nu se teme de perspectiva unui război SUA-China. Bunul simț îi spune că nu se va întâmpla, cel puțin nu pentru un deceniu, și cu siguranță nu în august”, adaugă britanicii de la The Times.
Cum se poate apăra Taiwanul împotriva Chinei, chiar și fără sprijinul direct al SUA?
Este o întrebare pe care și-o pune Deutsche Welle. Analizând atitudinea Taiwanului amenințat de China cu invazia de decenii întregi, jurnaliștii germani constată că „Taipeiul nu este complet neajutorat (...)”
Pentru a face față amenințării vecinului gigant, „Taiwanul a adoptat o metodă de apărare cunoscută sub denumirea de strategia porcului spinos, care are ca scop să facă invazia foarte dificilă și costisitoare pentru inamic.”
„Taiwan a făcut stocuri mari de arme și muniție antiaeriană, antitanc și antinavale. Acestea includ vehicule aeriene fără pilot și muniție ieftină, precum rachetele mobile de croazieră pentru apărarea de coastă. Acestea au capacitatea de a distruge navele scumpe și echipamentele navale ale Chinei,” scriu cei de la Deutsche Welle.
„Ambarcațiunile de atac rapid și bărcile de asalt cu rachete în miniatură sunt alte echipamente relativ ieftine, dar extrem de eficiente. Ele pot fi dispersate printre bărcile de pescuit prin porturile din Taiwan. Minele maritime și navele rapide de minare ar putea complica, de asemenea, operațiunile de debarcare ale oricărei marine invadatoare”.
„Pentru a prelua rapid insula, armata din China ar trebui să transporte mulți soldați și cantități mari de provizii - vehicule blindate, arme, muniție, alimente, provizii medicale și combustibil - peste strâmtoare. Acest lucru este posibil doar pe mare, deoarece transporturile aeriene și flotele de avioane au o capacitate limitată”.