Pentru ultima oară, Regina i-a ținut la respect pe adversarii democrației și păcii

BBC reamintește câteva repere de dată recentă din îndelungata domnie a Elisabetei a II-a :

"La 9 septembrie 2015, ea a devenit cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, depășind domnia stră-străbunicii sale, Regina Victoria.

În stilul tipic, ea a refuzat să facă tam-tam, spunând că titlul nu era unul la care a aspirat vreodată.

După mai puțin de un an, în aprilie 2016, ea și-a sărbătorit aniversarea a 90 de ani. Și-a continuat îndatoririle publice, adesea singură după pensionarea ducelui de Edinburgh în 2017.

Au existat tensiuni continue  în familie - inclusiv accidentul de mașină al soțului ei, prietenia greșită a Ducelui de York cu omul de afaceri american condamnat Jeffrey Epstein și deziluzia crescândă a Prințului Harry față de viața în familia regală.

A mai fost și moartea prințului Philip în aprilie 2021, în plină pandemie de coronavirus, și jubileul ei de platină, un an mai târziu.

Deși s-ar putea ca monarhia să nu fi fost atât de puternică la sfârșitul domniei, precum a fost la început, ea a rămas hotărâtă și și-a păstrat afecțiunea și respectul în inimile poporului britanic", notează BBC.

O schimbare a bazelor legitimității monarhiei

În timp ce The Daily Telegraph titrează: "Regina a înțeles sufletul poporului britanic":

"Când Majestatea Sa a urcat pe tron, în 1952, Marea Britanie era o societate conservatoare, copleșitor de albă și aparent bazată pe credința anglicană - cel puțin în teorie.

Într-un sondaj realizat în acel an, o treime dintre respondenți se declarau convinși că regina este aleasa lui Dumnezeu.

Monarhia era învăluită în magie, de asemenea îndepărtată de oameni.

Aceasta a fost provocarea pentru noul suveran: să se adapteze la această perioadă în care nu mai era suficient ca o instituție să existe de mult timp pentru a-și justifica legitimitatea.

Opinia publică începuse să devină sceptică și se întreba acum: la ce folosește? Ce ne aduce? Stâlpul monarhiei nu mai era tradiția, devenise consimțământul popular.

Instituția trebuia așadar să se apropie de oameni, să-și arate contribuția la interesul general.

Regina a înțeles bine acest lucru și asta i-a câștigat afecțiunea nesfârșită a supușilor ei pe tot parcursul domniei sale".

Cercul prietenilor Coroanei

Le Figaro vorbește despre prietenii coroanei britanice, așa cum au putut fi observați în timpul funeraliilor:

"Au fost trimise peste o mie de invitații, dar rusul Vladimir Putin nu a primit niciuna, trezindu-se retrogradat alături de paria de genul talibanilor afgani, măcelarului sirian Assad sau junta birmană.

Această mică lume, primită duminică seara de noul rege, Charles al III-lea, și, după înmormântare, de ministrul de Externe, nu a venit acolo pentru a face politică.

Ar fi greșit să confundăm ceremonialul cronometrat, aurul, pompa și cimpoaiele cu Adunarea Generală a ONU care va urma la New York.

Spre deosebire de acest forum cu aspirații egalitare, unde fiecare lider are un drept echivalent de a vorbi, scopul principal al întâlnirii de la Londra este să se arate (nu neapărat în sensul greșit al termenului) că în clubul prietenilor Majestății Sale există cercuri ierarhice: regatele coroanei britanice, cele cincizeci și șase de state ale Commonwealth-ului, fostele posesiuni ale Imperiului, cele șase monarhii ale Europei, plus Împăratul Japoniei, vecinii și aliații...

Și pentru ultima dată, în această zi de luni, Elisabeta a II-a i-a ținut la  respect pe adversarii valorilor democrației, pluralismului și păcii".

Le Point privește către domnia lui Charles al III-lea, pe care o vede deja presărată cu capcane:

"În primul rând, lui Charles al III-lea îi va fi foarte greu să-și imite mama. Într-adevăr, într-un fel atât de rar pentru actorii politici majori, ea a reprezentat istoria, și ce istorie!

Regina i-a făcut pe oameni să viseze, ceea ce cu siguranță va fi mai dificil pentru fiul ei cel mare. Originalitatea carierei sale a fost în continuitatea în plină epocă de rupturi, grație geniului său de a se adapta la circumstanțe, interne sau externe. Concepția ei despre un monarh aflat deasupra luptei politice partizane nu a fost niciodată criticată".