Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Bundestagul recunoaște Holodomorul drept genocid după ce, în 2020, Cancelaria blocase inițiativa

holomodor.jpg

Statuia ”Memoria amară a copilăriei” din fața Muzeului Holomodor din Kiev, Ucraina. Sculptor: Anatoly Gaydamaka, 2009
Sursa imaginii: 
Facebook / Музей Голодомору I Holodomor Museum

Bundestagul german a recunoscut miercuri drept genocid Holodomorul din Ucraina, în care câteva milioane de oameni au murit de foame, în 1932 și 1933. Presa internațională comentează gestul parlamentarilor de la Berlin și mai ales momentul votării rezoluției.

Așa cum transmite Le Monde, după cincizeci de minute de discuții, parlamentarii au votat cu mâna ridicată, iar răspunsul a fost clar: în afară de Die Linke (stânga radicală) și AfD (Alternativa pentru Germania, extremă dreapta), care s-au abținut, toate celelalte grupuri au spus "da".

"De ambele părți, vorbitorii nu au omis să invoce citate ale istoricilor în susținerea poziției lor, ceea ce nu a fost un exercițiu dificil având în vedere dezbaterile care continuă să genereze calificarea drept „genocid" a Holodomorului.

Dar esențialul probabil nu a fost acolo. Germania se alătură acelor state care au recunoscut deja dimensiunea genocidară a foametei din 1932-1933, precum Statele Unite, Canada, țările baltice, Polonia sau Portugalia.

În 2020, guvernul german blocase o rezoluție în acest sens –iar aceasta transmite un mesaj mai ales politic Ucrainei. În această țară, memoria Holodomorului este un pilon fondator al narațiunii naționale".

Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung, citat de Eurotopics, amintește totuși că "nu există un consens cu privire la genocid. Cu decizia sa, totuși, parlamentul german impune o politică comemorativă de sus în jos. Se poate doar spera că istoricii vor continua să investigheze întrebarea de ce Uniunea Sovietică a înfometat milioane de ucraineni și alți cetățeni sovietici. Această sarcină nu va fi mai ușoară după această rezoluție care modelează unilateral opinia publică."

Și Deutsche Welle amintește că, potrivit Muzeului Holodomor din Kiev, 16 state, pe lângă Ucraina, au recunoscut până acum foametea ca genocid: Australia, Ecuador, Estonia, Canada, Columbia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Mexic, Paraguay, Peru, Polonia, Portugalia , Statele Unite și Vatican.

Free Europe notează că "votul a avut loc după o dezbatere la care a participat ambasadorul Ucrainei în Germania și vine la câteva zile după ce ucrainenii au marcat cea de-a 90-a aniversare a începutului foametei, despre care se crede că a ucis milioane de ucraineni".

 

Un puternic mesaj pentru Rusia

Euractiv observă că "un val recent de inițiative din parlamentele naționale ar putea reînvia dezbaterea istoriografică asupra Holodomorului – infama Mare Foamete din Ucraina din anii 1930 – și ar putea aduce mai multă lumină în acest capitol oribil al istoriei.

Noul val de declarații din partea parlamentelor naționale ar putea duce și la o dezbatere istoriografică mai coordonată între statele membre, cu un rol fără precedent al UE în acest proces".

Iar ziarul italia La Stampa vede în votul de la Berlin un puternic mesaj pentru Rusia : „Folosirea cuvântului genocid - cel mai grav dintre termenii pentru crimele internaționale - are scopul de a transmite un mesaj politic care să stabilească o legătură între evenimentele de atunci și strategia actuală de război a părții ruse, care implică distrugerea infrastructuri energetice și de alimentare cu apă, pe măsură ce frigul se lasă asupra Ucrainei: pe atunci foame și moarte, acum frig și moarte." (Sursa: Eurotopics).

 
Revista presei internaționale din 2 decembrie 2022