Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


China crește cheltuielile militare, Xi Jinping își consolidează puterea

xi.jpg

Xi Jinping la al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, Beijing, 23 octombrie 2022
Sursa imaginii: 
© Tingshu Wang, Reuters via France24

China va crește cheltuielile militare cu peste 7% în acest an, avertizând în același timp asupra amenințărilor "în creștere". Anunțul a fost făcut în cadrul Congresului Național al Poporului un parlament pe deplin sub controlul partidului comunist, care urmează să confirme și cel de-al treilea mandat al președintelui Xi Jinping. În ultimul deceniu, bugetul de apărare al Chinei a crescut cu aproximativ 10% în fiecare an, iar în 2014 s-a înregistrat cea mai mare creștere, de 12,2%. Bugetul estimat rămâne mult sub cel al Statelor Unite. Presa internațională analizează perspectivele Chinei.

Potrivit BBC, creșterea cheltuielilor militare vine în contextul în care relațiile cu SUA se înrăutățesc din cauza războiului din Ucraina și a recentei saga a baloanelor de spionaj.

De asemenea, oficialii americani au avertizat în mod repetat că Beijingul ar putea invada Taiwanul în anii următori.

Al Jazeera transmite că Taiwanul trebuie să fie în alertă în acest an față de pericolul unei "intrări bruște" a armatei chineze în zone apropiate de teritoriul său, după cum a avertizat ministrul taiwanez al apărării.

China și-a intensificat activitățile militare în jurul Taiwanului în ultimii ani. Dar Taiwanul nu a raportat niciun incident în care forțele chineze să fi pătruns la mai puțin de 24 mile marine de coasta sa.

Rețeaua americană de televiziune Fox News informează la rândul său că Beijingul își mărește cheltuielile militare cu miliarde de dolari, în timp ce SUA avertizează asupra unei potențiale invazii în Taiwan.

The Guardian comentează că întâlnirea din acest an a adunării chineze este deosebit de semnificativă, deoarece marchează trecerea de la un mandat politic la următorul, după ce al treilea mandat, fără precedent, al lui Xi Jinping la conducerea partidului a fost reafirmat în octombrie.

Consolidarea puterii de către Xi Jinping a dus la epurarea rivalilor și la promovarea loialilor în rândurile Partidului Comunist Chinez.

Mai mult control politic asupra finanțelor și tehnologiei

Și Le Monde analizează modul în care Xi Jinping încearcă să își consolideze și mai mult puterea în sesiunea parlamentului chinez.

Premierul demisionar Li Keqiang a prezentat o imagine sumbră a perspectivelor globale, pe fondul creșterii cheltuielilor militare ale Chinei.

Ca un semn al tensiunilor dintre Xi și Li, presa chineză nu a menționat despărțirea emoționantă a lui Li de personalul guvernamental în zilele dinaintea plecării sale.

De asemenea, într-o mișcare rară, în timpul discursului premierului demisionar de duminică, Xi Jinping a discutat în mod repetat cu vecinul său, Li Zhanshu, președintele Comitetului permanent al Congresului Național al Poporului.

Premierul demisionar și-a ținut discursul scurt și sobru. Probabil că știa dinainte că nu va fi aplaudat călduros, deoarece acest lucru nu ar fi fost bine primit de Xi , care nu a ascuns niciodată faptul că dorește ca Partidul Comunist Chinez să aibă mai mult control asupra a două sectoare-cheie: finanțele și tehnologia.

Dar ambițiile sale nu se opresc aici. Fără a cunoaște detaliile reformei care ar trebui să fie adoptată în timpul acestei sesiuni parlamentare, obiectivul este - din nou și din nou - de a  consolida conducerea Partidului Comunist atât în economia privată, cât și în cadrul statului.

The Economist comentează că, atunci când guvernul chinez își stabilește obiectivul de creștere economică pentru anul în curs, se confruntă adesea cu o dilemă.

Trebuie găsit un echilibru între inspirarea încrederii și menținerea credibilității. Un obiectiv ridicat ar putea da curaj antreprenorilor, făcând ca o creștere rapidă să fie mai ușor de realizat. Dar obiectivele ambițioase pot fi, de asemenea, ratate, afectând reputația guvernului.

Investitorii străini vor fi ușurați de o dispariție a termenului de "prosperitate comună". Sloganul, care se referă la campania lui Xi de reducere a inegalităților economice, a devenit sinonim cu atacarea miliardarilor și cu reprimarea companiilor de internet din China, precum Alibaba și Tencent.

 
Revista presei internaționale din 7 martie 2023