Politica de abținere a Europei trebuie să înceteze (Die Welt)

Scena din fața ambasadei iraniene, unde au explodat două mașini capcană, amintește de războiul civil al anilor 1980, de rolul de protector asumat de Siria care nu se deosebea cu nimic de o ocupație și de asasinarea fostului premier Hariri, care nu a fost elucidată nici până azi. Libanul a fost mai mereu teren de luptă pentru vecinii săi și alte puteri regionale. Revendicarea se citește ca o scrisoare de la Al-Qaida, dar în haosul din Levant nimeni nu poate ști nimic cu siguranță.

Iranul este creditat drept vârf de lance al musulmanilor șiiți din Liban și din Siria. În ambele țări, milițiile Hezbollah sunt atotprezente. Deci de ce s-ar răzvrăti șiiții împotriva puterii lor protectoare? Nu are logică. În schimb, războiul civil dintre suniții din Arabia Saudită și Egipt și șiiții din nordul regiunii nu cunoaște decât niște pauze mai lungi sau mai scurte. În anii 1980 ne aducem aminte de problema palestiniană a Libanului care se vedea cu echilibrul politic precar distrus și aruncat într-un război civil. Acum, echilibrul e amenințat de conflictul din Siria învecinată. Dar Libanul nu e decât unul din punctele sensibile din Marea Mediterană și din zona strâmtorii Ormuz. Nicăieri pacea nu este una durabilă. Disensiunile dintre Arabia Saudită și Iran produc efecte peste tot în Orientul Mijlociu. Temerile sporesc odată cu perspectiva unui acord în chestiunea dosarului nuclear iranian. Ce s-ar întâmpla dacă SUA și-ar abandona rolul de protector oficial al zăcămintelor de petrol și al rutelor de transport? Saudiții n-ar rezista în fața Iranului.

Așa că Washingtonul trebuie să își regândească prezența militară. Iar Europa trebuie să iasă din amorțeala cuvintelor frumoase precum democrație și Primăvara Arabă. Nicio țară care a schimbat regimul dictatorial pe visul democrației nu a reușit să facă nimic. Motivele sunt multe și arhicunoscute. Și în acest context, Europa nu mai poate sta și spera că o să apară peste noapte forțe democratice. Pentru oamenii din Orientul Mijlociu miza este supraviețuirea în statele lor care sunt mereu pe linia unui front. Multe țări nu sunt opozabile Vestului, dar ele trebuie ajutate. Abia apoi vom putea reveni la cuvinte frumoase.

Premierul vrea reformă fiscală (Le Figaro)

Franța e într-un blocaj aproape total din vara acestui an. Așa că primul ministru Jean-Marc Ayrault s-a gândit că ar fi timpul să facă ceva pentru a mai domoli nemulțumirea populației. Și după ce anunțase la începutul anului că nu va mai exista o reformă fiscală în Franța, șeful guvernului anunță întocmai asta.

A venit timpul să simplificăm sistemul nostru fiscal într-o manieră de totală transparență – aceasta este soluția premierului francez la problemele cu care se confruntă țara sa. Nici pomeneală de scăderi de impozite, opțiunea e exclusă în opinia lui Ayrault. Nu, miza e faptul că sistemul fiscal francez a devenit foarte complex, aproape ilizibil, așa că francezii nu îi mai înțeleg nici logica, nici eficacitatea. E drept, opt persoane din zece consideră că taxarea în Hexagon este nedreaptă, mulți pun la îndoială legitimitatea ideii de a plăti impozite la stat și un sfert din populație și-a anunțat deschis intenția de a nu declara unele venituri pentru a scăpa de Fisc.

Multe vorbe goale s-au scurs în interviul lui Ayrault pentru cotidianul Les Echos până când să ajungă la ceva concret: întrebarea câte servicii publice vor francezii în schimbul impozitelor plătite. Dezbaterea se anunță uriașă, calendar nu există. Între timp, mulți comentatori îi transmit primului ministru următorul mesaj: un cod fiscal mai lizibil nu ajută la nimic. Problemele din economie sunt reale și ele cer soluții reale.

Bancherii îşi schimbă atitudinea în problema europeană (Le Temps)

Cu sfârşitul secretului bancar, “bancherii elveţieni visează la Europa”, afirmă Le Temps. Pentru editorialistul cotidianului din Geneva, centrul financiar elveţian susţine orice apropiere de UE.

O schimbare greu de imaginat acum câţiva ani. Totul vine din teama de a pierde accesul la marea piaţă europeană. “Revirimentul bancherilor din Geneva”, explică unul dintre ei pentru cotidian, datează din septembrie, după “anunţul trecerii la schimbul automat de informaţii”. Contextul este acesta: băncile elvețiene nu mai vor să plătească amenzi în SUA, de exemplu, pentru complicitate la evaziune fiscală. Nu mai vor să fie acuzate de guvernele europene că adăpostesc miliarde de Euro ce ar trebui să fie în bugetele naționale sufocate de criză. Pierderile de imagine au ajuns să fie mai mari decât cele cauzate de următorul fenomen: clienții germani ai băncilor din Elveția, de exemplu, au primit scrisori de la instituțiile financiare în care li se asigură tot sprijinul pentru a regla afacerile cu Fiscul nemțesc. Cu alte cuvinte, ori vă dăm afară cu bani cu tot, ori vă facem direct denunț. Așa că vremurile în care apare clientul cu valiza de bani la ghișeu, așa ca în filme, au trecut.