Franța trimite 800 de militari în Republica Centralafricană (Le Figaro)

Joia trecută, președintele francez Francois Hollande vorbea despre o creștere sensibilă a contingentului francez, fără a spune însă de câți militari ar fi vorba. Necesitatea acestei măsuri, spunea Hollande, e dată de situația extrem de gravă în care se află Republica Centralafricană care se confruntă cu o insurgență de proporții din luna martie a acestui an. ONU are programată astăzi o serie de discuții despre necesitatea trimiterii la fața locului a unei misiuni de pacificare de 6000 de militari care să se alăture contingentului Uniunii Africane. Adjunctul secretarului general al ONU a afirmat că Republica Centralafricană devine un teatru de genocid propice dezvoltării rețelelor teroriste. Trupele franceze nu vor pleca însă înaintea unui vot în Consiliul de Securitate al ONU care trebuie să acorde un mandat extins. Oficiali de rang înalt la nivel internațional vorbesc despre necesitatea unui mandat în limitele capitolului 7 al Cartei ONU care permite utilizarea forței. Votul în Consiliu este programat săptămâna viitoare.

SUA amenință Afganistanul cu retragerea completă în 2014 (Die Welt)

Motivul invocat de administrația Obama este refuzul președintelui afgan Hamid Karzai de a semna acordul de securitate care reglementează statutul trupelor americane ce ar urma să fie staționate în Afganistan după încheierea oficială a misiunii ISAF.

Consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională, Susan Rice, i-a cerut lui Hamid Karzai să semneze rapid acordul care a fost aprobat și de liderii triburilor afgane reuniți în Loya Jirga. Sub nicio formă SUA nu pot fi de acord cu semnarea după alegerile prezidențiale de anul viitor, a spus Rice cu ocazia vizitei sale de trei zile la Kabul. Într-un asemenea caz, Washingtonul se va vedea nevoit să planifice viitorul dincolo de 2014 fără trupe americane și fără trupe NATO pe teritoriu afgan. Cu toate amenințările, Karzai e de neclintit. Ba mai mult, șeful statului a mai găsit condiții suplimentare: trupele americane ar trebui să nu mai efectueze raiduri în casele populației civile și să elibereze toți deținuții afgani de la Guantanamo Bay. Liderii tribali îi dăduseră președintelui mandat să semneze acordul până la finele anului, așa cum era convenit cu SUA. Hamid Karzai nu mai are dreptul să candideze în aprilie la funcția supremă în stat după două mandate consecutive la conducerea țării.

Bluful ratat al lui Ianukovici (DZERKALO TIHNIA via Presseurop.eu)

Respingând acordul de asociere propus de UE, preşedintele ucrainean a dorit, poate, să crească preţul licitaţiei, pentru a obţine banii şi sprijinul europenilor. Dar el se regăseşte astăzi strâmtorat între Rusia şi propriul său popor, care proteastează în stradă, crede un editorialist din Kiev.

Majoritatea comentatorilor este convinsă că evenimentele din 21 noiembrie reprezintă incontestabil sfârşitul "visului european". Alţii, în schimb, vor să creadă că preşedintele Viktor Ianukovici nu şi-a pus încă "toate cărţile pe masă". Că el doar continuă să crească preţul licitaţiei, să se joace cu nervii UE pentru ca, doar cu câteva ore înainte de Vilnius, să mai scoată un as din mânecă. O suită a evenimentelor care pare astăzi, acum, de neconceput.

Viktor Ianukovici nu este un tip care adoră să improvizeze, se ştie. Aceasta înseamnă că şi-a calculat, la rece, fiecare etapă? Un jucător adevărat ştie când să pună capăt blufului şi când să se oprească din licitat. Pentru aceasta, este suficient să fie atent la ceilalţi jucători, să nu fie focalizat doar pe el însuşi.

Hai să nu ne lăsăm duşi de aceste ghicitori. Ianukovici avea deja toţi aşii în mână când a decis să tulbure partida, cu speranţa că va câştiga miza. Dar ce are el de fapt pe masă, până la urmă? Destinul Ucrainei, viitorul oamenilor care protestează împotriva unei runde de poker jucate extrem de prost de președintele lor. Până la urmă, prin manevrele sale, Ianukovici nu şi-a împins oare ţara să creadă ferm în şansa sa de a avea un viitor apropiat în cadrul UE? Răspunsul este evident: astăzi, alegerea ţării este cea a poporului, nu a unei singure persoane.