Gaze de șist: parlamentarii francezi relansează dezbaterea (Le Monde)

Constatăm că gazele de șist au fost demonizate în Franța fără o cercetare amănunțită, spun autorii raportului în țara care a interzis orice formă de explorare sau exploatare prin lege încă din vremea fostului președinte Nicolas Sarkozy. Această decizie a fost confirmată de Curtea Constituțională franceză în timpul mandatului Francois Hollande. Parlamentarii francezi afirmă că nu susțin consumul crescut de hidrocarburi, ci reducerea graduală a acestuia. Dar cele care sunt consumate ar trebui să vină cu precădere din subsolul francez, afirmă raportul. Cei doi parlamentari au fost însărcinați cu studiul metodelor alternative de explorare și forare a gazelor de șist, altele decât fracturarea hidraulică, o metodă controversată din cauza posibilelor efecte asupra mediului înconjurător.

Documentul prezentat în Parlament constată că există o multitudine de metode alternative ce ar putea fi utilizate, printre ele așa numita fracturare cu propan care se folosește deja la scară largă, dar decizia politică împiedică cercetarea în domeniu. Întreaga lume susține cercetarea, numai Franța bate pasul pe loc, spun autorii în raport și afirmă că această atitudine este dovadă de obscurantism. Cât despre fracturarea hidraulică, documentul constată că tehnica este deja bine cunoscută operatorilor francezi și că ea a fost aplicată de 45 de ori fără niciun efect negativ asupra mediului până la intrarea în vigoare a interdicției.

UE nu trebuie să lase armele din mână (Die Welt)

După refuzul Ucrainei de a semna un acord de asociere, UE nu poate să-şi permită să piardă încrederea altor state care fac parte din Partenariatul Estic. În timpul summitului de la Vilnius ea trebuie să trimită mesaje politice clare Moldovei şi Georgiei.

Poate părea paradoxal dar, în lunile următoare, UE va trebui să-şi demonstreze capacitatea de a defini o politică cu vecinii săi de Est, din Republica Moldova şi Georgia. Ar trebui oare să ne temperăm ambiţiile? Ambele ţări doresc să parafeze acordul de asociere cu UE la Vilnius, ceea ce ar fi ultimul pas înainte de a semna. Politicienii europeni nu au jucat niciodată, înainte de cazul Moldova, un rol atât de important în formarea unui guvern pro-european. Dar în şase luni urmează alegeri europene, şi şase luni mai târziu alegeri în Republica Moldova.

Şi, dacă UE îşi încetineşte eforturile şi nu trimite moldovenilor un mesaj puternic, ca de exemplu o scutire de vize, comuniştii ar putea câştiga alegerile. Cele două ţări sunt handicapate de conflicte "îngheţate": Georgia, deoarece trupele ruse ocupă o treime din ţară, Moldova, fiindcă separatiştii susţinuţi de Rusia au creat un stat pe o parte a teritoriului său. Dar aceasta nu ar trebui să împiedice cursul istoriei: este evident posibil să stabilizezi cele două ţări şi să le apropii mai mult de UE.

Așteptăm promisiunea moderată (Neue Zurcher Zeitung)

Președintele iranian Hassan Rohani e de 100 de zile în fruntea țării și a reușit multe pe plan extern. Deschiderea promisă se lasă însă așteptată în interiorul Iranului, iar reformiștii din țară speră acum că acordul în chestiunea dosarului nuclear va crea un mediu favorabil unor pași înainte.

Aniversarea primelor 100 de zile de mandat a venit chiar a doua zi după semnarea acordului la Geneva. De zece ani economia Iranului e gâtuită de sancțiuni internaționale din cauza diferendului nuclear, în săptămânile următoare însă, ridicarea restricțiilor va începe să producă efecte reale. În tot dansul diplomatic și mediatic din jurul acordului de la Geneva și din jurul deschiderii relațiilor dintre SUA și Iran, alegătorii lui Rohani nu au uitat însă și celelalte promisiuni din campania electorală. Și acestea se referă la principiul moderației și în chestiuni interne. De exemplu, închisorile iraniene sunt în continuare pline de deținuți politici, iar anul acesta, execuțiile de prizonieri au crescut față de anul trecut. Un semnal încurajator a existat totuși: e vorba despre reprimirea în universități a unor profesori și studenți dați afară pentru acte de opoziție politică.

Dar: în chestiuni de educație, Rohani are autoritate totală. În chestiuni de deținuți politici el trebuie să negocieze fie cu Gardienii Revoluției, care sunt șefi pe justiție, fie cu ayatollahul însuși. E clar că nu a făcut-o pentru a avea sprijin în negocierile nucleare, dar oare o va face de-acum încolo? La fel cu independența presei. Majoritatea observatorilor e de părere că spațiul de manevră pentru critică a crescut în presa iraniană. Totuși, ziarul Bahar tocmai a fost închis în octombrie din cauza unui editorial. Și în economie: rolul băncii centrale a fost sporit, dar privatizările promise se lasă așteptate. Unde e treaba executivului, Rohani dă semne timide. Unde se ciocnește de justiție sau de ayatollah, lucrurile stagnează.