Se întoarce dictatura militară oficial în Egipt? (Le Figaro)

Generalul Abdel Fatah al-Sissi va deveni candidat la prezidențiale dacă poporul i-o va cere. Așa ar fi spus șeful militarilor sâmbătă, când, conform presei apropiate puterii de la Cairo, generalul ar fi explicat că are nevoie și de un „mandat din partea armatei”. Această declarație vine în contextul în care egiptenii sunt chemați să voteze noua Constituție a țării într-un referendum de două zile, marți și miercuri, un vot test pentru noua putere de la Cairo care este angajată într-un război total împotriva Frăției Musulmane. Dacă votul va fi covârșitor favorabil Constituției, generalul al-Sissi va interpreta acest rezultat drept o confirmare a voinței poporului de a candida la președinție.

De altfel, generalul are toate șansele să ajungă să conducă țara votat în funcție de oamenii dintr-o țară marcată de violențe și criză economică timp de trei ani, în care lipsește o figură politică emblematică și în care noțiunea de democrație este extrem de fragilă. Indiferent dacă va ajunge preedinte sau nu, al-Sissi și-a asigurat deja rolul de conducere în statul egiptean. Noua Constituție prevede ca ministrul apărării să fie numit pe o perioadă de opt ani, indiferent de componența guvernului, și numai cu aprobarea puternicului consiliu suprem al forțelor armate.

Ultima șansă a Siriei (Spiegel)

Americanii și europenii să străduiesc din răsputeri pentru a aduce la masa negocierilor părțile implicate în conflictul sirian. Unul din actorii importanți ai procesului este ministrul german de externe. Următoarele zile pot fi cruciale pentru un demers de pace.

La Paris a avut loc la finele săptămânii o ședință a miniștrilor de externe din Franța, Germania, Italia și SUA. Diplomații șefi au sporit presiunea la adresa opoziției fragmentate din Siria de a începe negocieri directe de pace cu puterea de la Damasc. Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a spus la reuniune că toți au o datorie morală să încerce, iar datoria este față de victimele războiului civil care durează deja de trei ani.

Interesele tuturor celor implicați în chestiunea siriană sunt extrem de divergente, dar conferința de pace din Elveția este, probabil, ultima șansă de prevenire a haosului total nu numai în Siria, ci în întreaga regiune. Primul pas posibil ar fi asigurarea accesului pentru organizațiile umanitare. O soluție pace sau chiar un armistițiu durabil e puțin probabil acum. Misiunea cea mai grea o are emisarul ONU, Lakhdar Brahimi, care trebuie să se asigure că aruncatul vinii de-o parte și de alta nu va întrerupe conferința de pace înainte să înceapă.

Acordul cu Iranul va intra în vigoare pe 20 ianuarie (NY Times)

Puterile occidentale și Teheranul fac ultimele retușuri înainte de intrarea în vigoare a acordului interimar în chestiunea dosarului nuclear iranian. În termeni practici, ziua de 20 ianuarie va însemna o înghețare temporară a dezvoltării programului nuclear iranian în schimbul ridicării parțiale a sancțiunilor internaționale impuse Iranului.

Înțelegerea e prevăzută să dureze șase luni. Principiile de bază ale acestui acord au fost enunțate în luna noiembrie la Geneva, dar implementarea lui a fost întârziată de negocierea detaliilor tehnice între experții tuturor statelor implicate. Deși administrația Obama a salutat intrarea în vigoare a acordului interimar, atât șeful de la Casa Albă, cât și secretarul de stat John Kerry au subliniat că adevărata provocare începe abia acum, iar ea se referă la negocierea unui acord durabil de restrângere a programului nuclear iranian. Practic, acordul interimar nu este altecva decât un complicat buton de pauză care oferă timp de negociere în relativă siguranță pentru toate părțile.

Iranul primește o ridicare de sancțiuni în valoare de 6-7 miliarde de dolari, iar Occidentul are șase luni în care Teheranul nu îmbogățește uraniu peste 5%. Acest tip de combustibil nuclear este suficient de puternic pentru a produce energie, dar nu poate fi utilizat în scopuri militare. Un element cheie al negocierilor va fi delimitarea programului nuclear de tensiunile regionale din Orientul Mijlociu. Deocamdată, chestiunile sunt separate de toate părțile, iar Iranul pare a profita din plin. Există chiar și un coridor aerian peste Irak ceea ce permite Teheranului să livreze armament către regimul din Siria și către milițiile din Yemen și Bahrain.