Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cine a inventat-o? Nemții! (Spiegel)

Toată opinia publică germană, dar și cea europeană în ansamblul ei, a sărit în sus la auzul votului din Elveția care impune limitarea imigrației în țara cantoanelor. Întrebarea e însă de ce?, având în vedere că elvețienii au votat pentru niște măsuri care sunt în vigoare în Germania din 1973.

Se mai pune și întrebarea oare ce-or fi vrând nemții? Să-i aștepte DJ Bobo la aeroport în semn de bun venit în țara în care se trăiește bine în special din punct de vedere al impozitelor? Fiecare al doilea cetățean german care emigrează o face în Elveția, unde nemții formează cea mai numeroasă comunitate de străini și unde ponderea străinilor în general în societate este de trei ori mai mare decât în Germania. Da, nemții iubesc Elveția numai că Elveția nu-i iubește chiar atât de mult.

Și istoria ne învață multe. De exemplu, ne arată faptul că din 1973 încoace sunt valabile în Germania fix aceleași reguli pe care le vor elvețienii introduse acum la ei. Imigrația este limitată în Republica Federală. Domeniile exceptate sunt foarte bine definite și regulile în acest caz sunt paradoxal și mai stricte. PFA-urile pot rămâne în Germania doar dacă sunt în interesul economic al țării sau îndeplinesc nevoi regionale. Regulile valabile pentru străinii non-UE sunt aceleași precum cele dorite de elvețieni. Numai că uităm un lucru: pentru Elveția, UE este non-UE.

Probabil că asta deranjează cel mai tare, faptul că, în Elveția, nemții și alți cetățeni comunitari nu sunt străini de rang întâi, ci doar străini. În Germania, imigrația este permisă și încurajată dintr-o multitudine de motive vezi îmbogățirea culturală, dar în realitate e vorba doar de economie. Altfel nu se explică dificultățile pe care le întâmpină refugiații africani. Iar la final, un gând frumos: poate e mai bine că nu știm ce rezultat ar avea un referendum german în chestiunea imigrației.

Francois Hollande, în vizită la Barack Obama (BBC News)

Președintele francez a ajuns în SUA unde a început o vizită oficială de mai multe zile. Cei doi șefi de stat vor căuta să își armonizeze pozițiile în chestiuni de interes general, de la dosarul nuclear iranian până la probleme de protecție a mediului.

Vizita lui Hollande are loc în contextul în care cota sa de popularitate este extrem de scăzută, iar, acum, șeful de la Elysees mai are de rezolvat și scandalul despărțirii de fosta sa parteneră de viață. După sosirea de ieri, cei doi șefi de stat au zburat la Monticello, în statul Virginia, la reședința lui Thomas Jefferson, unul dintre părinții fondatori ai SUA, ambasador în Franța și fost președinte american. Monticello este un simbol al relațiilor bilaterale franco-americane după primirea acolo a Marchizului de Lafayette, unul din eroii independenței ambelor state.

Relațiile dintre Paris și Washington s-au ameliorat considerabil în contextul în care refuzul Franței de a sprijini invazia din Irak începe să fie dat uitării. Cei doi președinți vor discuta azi despre mai multe chestiuni de interes comun, apoi Hollande va avea un prânz de lucru împreună cu vicepreședintele Biden și secretarul de stat Kerry. Seara, președintele francez va fi oaspete de onoare la un dineu la Casa Albă, eveniment dat puțin peste cap – ca de altfel întregul program – din cauza lipsei unei prime doamne din cortegiul lui Hollande. Șeful de la Elysees va avea întâlniri apoi la San Francisco cu marile companii din Silicon Valley precum Google, Facebook și Twitter. Acolo va primi, probabil, întrebări incomode despre intenția lui de a taxa companiile mamă din SUA la același plafon ridicat precum cele din Franța.

UE nu-i răspunde Victoriei Nuland (Le Monde)

La reuniunea miniștrilor de externe europeni, unul dintre ei a spus sub protecția anonimatului că „nu acele două cuvinte ne-au deranjat, ci ideea că UE nu e capabilă de nimic și ar trebui să lase SUA și Rusia să tranșeze conflictul din Ucraina”.

Oficial, șefii diplomațiilor europene s-au arătat preocupați de criza ucraineană și au precizat în declarația lor comună că „UE este pregătită să dea un răspuns rapid în cazul deteriorării situației din țară”. Documentul sugerează disponibilitatea Europei de a impune sancțiuni dacă situația o va cere, dar deocamdată nu se pune problema de așa ceva. Consiliul ministerial apreciază medierea condusă de Catherine Ashton subliniind că aceasta a dus la demiterea guvernului și votarea unei legi de amnistiere a protestatarilor.

În problema asistenței financiare, miniștrii de externe văd dificultăți în condițiile în care instituțiile statului ucrainean nu se bucură de încredere, dar se oferă să ajute Kievul în negocierile cu instituțiile internaționale. Declarația comună mai vorbește despre „perspectiva europeană a Ucrainei” căreia îi este oferit în continuare acordul de asociere, iar una din frazele cerute în mod expres de comisarul pentru extindere exprimă convingerea consiliului că „acest acord nu reprezintă scopul final al relațiilor dintre UE și Ucraina”. Traducerea din discursul diplomatic înseamnă că există perspectiva ca Ucraina să adere cândva la blocul comunitar european.