Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rusia, prinsă în menghina americano-chineză (The Telegraph)

Președintele Vladimir Putin descoperă o realitate modernă: finanțele globale se tem mult mai tare de autoritățile de reglementare americane decât de tancurile T90.

A merge înainte cu anexarea Crimeei fără a fi sigur că pozițiile Moscovei și Beijingului sunt convergente poate să fi reprezentat o gravă eroare strategică a liderului de la Kremlin. Motivul este simplu: fără China, Rusia nu are nicio speranță de a putea amortiza șocul sancțiunilor occidentale care, într-o etapă ulterioară, ar putea afecta grav economia Federației. Nu știm cu exactitate ce au discutat Barack Obama și Xi Jinping la Haga, dar rezultatul a fost că Ben Rhodes, consilier adjunct al lui Obama pe probleme de securitate a declarat apoi că „Rusia nu mai poate conta pe sprijinul unui aliat tradițional”.

Dacă este așa într-adevăr e greu de spus. Dar realitatea din teren sugerează o asemenea ipoteză. China rupe monopolul rusesc de pe piața gazelor naturale din Asia Centrală. Gazul din Turkmenistan curgea către nord la prețuri fixate de Gazprom. Acum curge către est. Președintele chinez Xi Jinping a fost în persoană la deschiderea conductei de 1800 km lungime care pornește din cel de-al doilea bazin de gaze naturale al lumii către frontiera chineză. La capacitate maximă, gazoductul va livra echivalentul a jumătate din exporturile Gazprom către Europa. Situația nu este deloc diferită în Kazahstan. Iar acțiunile Chinei nici măcar nu sunt o noutate, de ele aflam în 2010 odată cu dezvăluirile WikiLeaks.

La toate astea mai adăugați faptul că gazoductele europene au fost modernizate ca să suporte livrări în dublu sens încă din 2009, iar opt state membre UE au terminale portuare pentru gaz lichefiat. Două se vor mai adăuga anul acesta în Polonia și Lituania. Apoi, autoritățile europene caută o soluție de a anula dependența de Gazprom în termen de 90 de zile. Și dacă nu se va ajunge la măsuri radicale acum, importurile din Rusia ar putea fi reduse la jumătate în deceniul următor. Iar sancțiunile ar putea chiar exclude Rusia de pe piețele financiare. Sigur că creditorii occidentali ar avea de suferit. Ce nu înțeleg aceștia e însă că nimeni nu dă doi bani pe ei când se pun probleme de securitate.

Din nou prieteni buni grație lui Putin (Spiegel)

Criza din Crimeea dă un suflu nou relațiilor transatlatince – așa reiese după vizita lui Barack Obama la Bruxelles. Dar este această situație cu adevărat un nou început pentru America și Europa?

Barack Obama, Herman van Rompuy, Jose Manuel Barroso – toți trei se gândesc, probabil, „ce bine că există Vladimir Putin”! Fără el, re-apropierea dintre Washington și Bruxelles nu ar fi fost posibilă în așa scurt timp. Ce spuneți? G20, G8, G7 – toate astea au fost odată. Acum revine în scenă G2, iar liderii acestui conglomerat nici nu sunt penibili atunci când se erijează în protectorii Occidentului. E mare lucru această regăsire. Să nu uităm că vorbim despre un președinte american care vroia întâi să se reorienteze către Asia, apoi să dirijeze Primăvara Arabă și să aibă un nou început cu Rusia. Europenii, pierduți în criza Euro, nu se regăseau nici măcar pe ei, darămite pe partenerul de peste ocean care îi trata cu indiferență. Din această renaștere a NATO se poate spera la multe lucruri. Acordul de liber schimb pare să fie acum soluția de protecție față de China și Rusia. Și în chestiuni energetice e brusc mult mai mult spațiu de manevră. Se pun totuși și unele înrebări: cât de serioasă este această apropiere mediată de criza ucraineană? Cât de repede se va plictisi America? Și cât de dispusă este Europa să meargă pe mâna ei? Răspunsul sincer este că nimeni nu știe.

Mareșalul care nu vrea puterea (Le Monde)

Abdel Fatah al-Sisi este liderul armatei care l-a detronat pe fostul președinte islamist Mohamed Morsi de la șefia statului egiptean. Acum, al-Sisi și-a dat demisia din funcțiile militare pentru a putea candida el la prezidențiale.

Armata nu caută să preia puterea – acesta a fost sloganul lui al-Sisi în iulie 2013 când organiza lovitura de stat militară. Câteva luni mai târziu, în discursul său apărea o condiție nemaiauzită până atunci: Armata nu caută să preia puterea decât dacă poporul i-o cere. Și se pare că a făcut-o. Vocea poporului îl îndeamnă pe mareșal să se dezbrace de uniformă și să lupte în fiecare zi – din postura de președinte – pentru un Egipt fără terorism. Mda.