Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Grecia – asta s-a întâmplat cu adevărat (Le Monde)

Atena și creditorii săi au căzut de acord la Bruxelles. Acordul însă este o înțelegere de a discuta mai departe, nicidecum ceva final și nicidecum ceva sigur. De ce? Pentru că fiecare parte vede acordul în culori proprii și interpretează declarația comună după bunul plac. 

Premierul elen Alexis Tsipras se vede victorios, lasă impresia că a îngenunchiat Europa și că și-a impus condițiile promise în campania electorală. Nu mai există Troica, nu mai există programul de austeritate, nu mai există memorandumul de înțelegere și toate aceste mecanisme odioase care au făcut viața grecilor un calvar. Când colo, ce să vezi, ele există în continuare, numai că premierul Tsipras a reușit să le reboteze. Asta e tot ce a obținut șeful guvernului de la Atena. În rest, Grecia trebuie să respecte în continuare angajamentele sale din programul anterior – adică austeritatea - și trebuie să vină cu o listă de propuneri de reforme.

A făcut-o, a trimis lista, rezumatul măcar. Acum așteaptă aprobarea ei de către europeni. Apoi așteaptă aprobarea ei de către fosta Troică, denumită mai nou „Instituțiile”. Apoi așteaptă aprobarea ei de către Bundestag, pentru că niciun cent german nu pleacă fără vot în parlament. Și apoi așteaptă ultima tranșă de bani, cândva, în aprilie, dacă totul merge bine. Concluzia: pokerul cu Grecia va continua. Numai că UE trebuie să se gândească, pe bune, dacă nu cumva e cazul să schimbe regulile jocului de dragul viitorului Europei.

Orban pierde majoritatea de două treimi (Spiegel)

Înfrângere pentru puternicul premier maghiar: partidul Fidesz a pierdut majoritatea absolută de două treimi în Legislativul de la Budapesta. Candidatul conservator a pierdut la distanță considerabilă alegerile parțiale din orașul Veszprem.

Votul era necesar pentru ocuparea mandatului lăsat vacant de Tibor Navracsics care a fost desemnat comisar european din partea Ungariei. Navracsics coordonează portofoliul Educației și Culturii. După numărarea a aproape 100% din voturi, candidatul Fidesz, Lajos Nemedi, a reușit să strângă doar 34% din sufragii. Candidatul opoziției, Zoltan Kesz, câștigă, astfel, mandatul de parlamentar cu 43%. Kesz a declarat duminică seara că „alegătorii din Veszprem au îndeplinit așteptările întregii populații și au pus capăt majorității de două treimi a partidului Fidesz”. Noul deputat este independent, dar a fost susținut în cursă de stânga și de liberali.

Miza majorității de două treimi era uriașă pentru opoziție pentru că, din 2010, partidul Fidesz a adoptat fără drept la replică o nouă Constituție și a modificat o sumedenie de legi, printre care legea presei și codul electoral. Supriza a fost mare pentru formațiunea premierului, care, la alegerile din 2014, câștigase mandatul din Veszprem cu un avans de 20%. Criticile Occidentului la stilul autoritar de guvernare al lui Viktor Orban și la apropierea acestuia de Rusia și de Vladimir Putin și-au găsit, prin alegerile de ieri, ecou și la populație. Veszprem a fost, de altfel, scena mai multor proteste în toamna anului trecut. Comentatorii politici văd începutul unui puternic curs de contestare a lui Orban în cele ce urmează.

Ipocrizia lui Erdogan (Sueddeutsche Zeitung)

Soldați turci în Siria? Pentru rămășițele bunicului fondatorului imperiului otoman? Ce prostie...

Dacă președintele Recep Tayyip Erdogan a vrut să arate cât de puțină milă are cu comunitatea kurdă din Siria, atunci a reușit. 572 de soldați de elită au trecut granița cu 39 de tancuri. Au trecut apoi de Kobane, unde luni de zile kurzii abia au făcut față atacurilor teroriste ale grupării Statul Islamic, au trecut apoi de alte localități unde încă se mai luptă cu jihadiștii, ca să ajungă să salveze rămășițele pământești ale unui bărbat care s-a înecat în râul Eufrat în anul 1236. Câteva ore mai târziu, comandoul impresionant se întorcea acasă, iar kurzii de pe frontul cu Statul Islamic erau lăsați, din nou, să se descurce.

O să spuneți că nici kurzii nu îi vor pe turci acolo, pentru că nu îi simpatizează. Probabil că așa e, dar armata turcă ar putea, măcar, să securizeze frontiera propriei țări pentru ca teroriștii să nu se mai plimbe în voie pe acolo. Nici asta nu face Turcia, așa că ce să ne mai mirăm că, la Kobane, tancurile turcești au stat să privească măcelul?!