De ce se joacă la Kiev viitorul Europei (Sueddeutsche Zeitung)

Comunitatea europeană este, prin comparație, una de jumătate de miliard de oameni care o duc în medie mult mai bine decât mulți alți locuitori ai acestei planete. Iar oamenii înstăriți au o responsabilitate în lume. Acest sentiment tocmai a determinat liderii europeni să decidă o intervenție militară, e drept, modestă în Republica Centrafricană. În Ucraina, ajutorul european nu ar avea legătură cu acest tip de intervenție. Asistența pentru ucraineni ar fi acordată nu numai lor, ci înșiși europenilor.

Dezamăgirea manifestanților ucraineni este dată și de eșuarea perspectivei unui viitor european, iar negociatorii comunitari nu își pot nega partea lor de vină. Nu neapărat pentru insistența cu care au cerut eliberarea Iuliei Timoșenko, ci mai degrabă pentru faptul că s-au lăsat duși de nas de teatrul jucat de președintele Ianukovici și pentru că au subestimat determinarea lui Vladimir Putin.

În Siria, UE se mulțumește să nu facă nimic. În Ucraina, același scenariu nu are voie să se repete. Măsuri îndreptate eficient împotriva administrației Ianukovici și a oligarhilor care îl susțin există. Înghețarea unor conturi ar putea face ravagii spre deosebire de Belarus unde această măsură se aplică fără rezultat. Vladimir Putin nu se jenează să-și urmărească interesele. UE ar trebui să înceapă și ea să se trezească din amorțeală.

Zig-zag-ul european din criza ucraineană (Le Figaro)

Refuzul Berlinului de a impune sancțiuni regimului ucrainean împinge UE către încercarea de a repune în scenă o opoziție fragmentată, măcinată de elemente violente și care nu controlează decât cu greu masele de oameni din Piața Independenței.

Diplomația europeană nu știe dacă să folosească bățul sau morcovul, dacă să amenințe sau să atragă. Oficialii din UE se pierd între cacofonie și improvizație și par să nu aibă habar cum să își facă simțită prezența într-o țară ce riscă să alunece înspre război civil. Luni, ministrul suedez de externe Carl Bildt lansa la Bruxelles ideea de impunere de sancțiuni împotriva regimului Ianukovici. Miercuri, președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso prelua ideea și amenința cu pedepse. Joi, cancelarul german Angela Merkel rupea tăcerea ultimei perioade și omora proiectul în fașă.

Odată cu această declarație, UE s-a văzut nevoită să se reorienteze către tentative de reconciliere, o încercare care se poate dovedi la fel de naivă precum cea care viza parafarea Acordului de Asociere cu Ucraina. Joi seara, Barroso se lăuda cu promisiunea obținută de la Viktor Ianukovici cum că nu va decreta stare de urgență. Diplomații europeni ar fi trebuit să învețe însă ce valoare au promisiunile președintelui ucrainean. Iar astăzi, UE trimite la Kiev un comisar. Pe Stefan Fuele, pe același comisar căruia Iankovici i-a trântit ușa asocierii în nas pentru a accepta oferta Rusiei. Câtă influență are Europa în Ucraina putem deduce și din următoarea întâmplare: fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a ieșit la rampă în chestiunea ucraineană și a cerut președinților american și rus să rezolve criza de la Kiev. În ecuația lui Gorbaciov, UE nici nu există.

Cupluri franceze (NY Times)

Francois Hollande a ajuns președinte pe cartea lui Monsieur Normal. Dezvăluirile recente despre șeful statului ne dau impresia că Hollande însuși s-ar fi plictisit de imaginea sa.

Prima e legată de afacerea Gayet, de o relație amoroasă dezvăluită de presă, de o demistificare și mai pronunțată a instituției prezidențiale cu ajutorul unei actrițe și a unui scooter. Bof, c’est normal, spun francezii care nu au nicio jenă când vine vorba de chestiunile lumești. A doua dezvăluire despre Hollande e însă de și mai mare anvergură. În conferința de presă de la începutul anului, șeful statului a recunoscut că este un socialdemocrat. Sigur, pentru secolul al 21-lea nu este o revoluție, dar suntem totuși în Franța unde alegerile au fost câștigate de socialiști. E aproape o erezie să spui în Franța că bogăția trebui întâi creată pentru a putea fi distribuită. Hollande a trecut linia de demarcație doctrinară, iar faptul că a spus-o deschis este un eveniment în Franța. Și aici vine al doilea cuplu care are nevoie de terapie urgentă. Este vorba despre faimosul binom al Europei, Franța-Germania, despre acest motor de creștere care a fost ignorat în ultima vreme.