Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Hollande mai pierde din credibilitate: șomajul crește în Franța (Le Monde)

Președintele francez era la Ankara și ținea o conferință de presă comună cu omologul său Abdullah Gul când un jurnalist l-a întrebat dacă știe cifrele din statistica privind șomajul pe luna decembrie. Hollande asigura cu două ore înainte de publicare că nu. 

Dar parcă anticipând rezultatul care îi dă peste cap întregul plan de inversare a curbei șomajului, Hollande spunea că „acum ca niciodată pactul de responsabilitate trebuie să devină o prioritate pentru întregul guvern”. O fi știut sau nu, realitatea arată că obiectivul major al președintelui francez s-a dus pe apa sâmbetei. Față de luna noiembrie 2013, șomajul a crescut cu 0,3%. Față de decembrie 2012, creșterea șomajului este de peste 5%. Hollande promisese că în termen de un an (mai mult sau mai puțin pentru că a mai existat și o amânare dintr-o controversă lexicală) va inversa trendul acestui indicator și îl va aduce pe scădere constantă. Eșec.

Iar evenimentul nici că putea veni într-un moment mai prost. Pactul de responsabilitate anunțat la conferința de presă din ianuarie nici nu e un plan prost, ba dimpotrivă, e o revoluție să afirmi în Franța că bogăția trebuie întâi făcută de firme pentru a putea fi apoi distribuită. Și tocmai când se lansase această inițiativă, credibilitatea președintelui are din nou de suferit. Francois Hollande a arătat că este neputincios în lupta cu șomajul tocmai în momentul în care, probabil, francezii căutau un motiv să spună că președintele lor merită totuși puțină încredere.

Prime compromisuri între puterea și opoziția ucraineană (Sueddeutsche Zeitung)

Revolta împotriva președintelui Viktor Ianukovici a cuprins majoritatea orașelor mari din Ucraina. Dar negocierile dintre tabere au produs acum primele rezultate concrete. În UE crește îngrijorarea așa că azi ajunge la Kiev reprezentantul pentru politică externă. Iar Parlamentul de la Kiev se reunește astăzi în ședință de urgență.

Declarația comună a administrației prezidențiale și a opoziției arată că legile controversate de restrângere a dreptului la proteste vor fi abolite. De asemenea, manifestanții arestați ar urma să beneficieze toți de amnistie, dar cu condiția ca oamenii să se retragă din clădirile ocupate și să elibereze baricadele din orașe. Ministrul Justiției a anunțat și că Parlamentul ar urma să stabilească în ce măsură este de vină Guvernul pentru violențele împotriva protestatarilor. Astăzi va avea loc o ședință specială a Legislativului.

După apeluri repetate ale lui Vitali Klitchko, activiștii ucraineni au eliberat sediul Ministerului Justiției de la Kiev, dar îl blochează în continuare din exterior. Dacă Parlamentul nu va legifera astăzi concesiile făcute de președinte, atunci clădirea va fi ocupată din nou. În acest context volatil, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, lady Catherine Ashton, va ajunge în această seară la Kiev pentru a media în conflict. Ashton s-a declarat îngrijorată de amenințările guvernului de a instaura state de urgență. Inițial, vizita europeană era programată joi.

Armata egipteană își anunță candidatul la prezidențiale (BBC News)

Consiliul suprem al armatei egiptene și-a dat acordul ca liderul militar, mareșalul Fattah al-Sisi să candideze la alegerile prezidențiale ce vor fi organizate în curând în Egipt. Al-Sisi va demisiona din funcțiile deținute în armată și își va anunța oficial candidatura zilele acestea.

Consiliul armatei a precizat într-un comunicat că „încrederea oamenilor în mareșalul al-Sisi este o chemare la manifestarea liberei voințe a poporului egiptean”. Alegerile prezidențiale vor fi organizate cel devreme pe 17 februarie și cel târziu pe 17 aprilie conform termenului precizat tot de mareșal într-o dispoziție legală de devansare a scrutinului înaintea celui parlamentar. Sâmbătă, zeci de mii de oameni și-au manifestat sprijinul pentru șeful armatei în cadrul unei manifestații la Cairo organizată pentru a comemora trei ani de la detronarea fostului dictator Hosni Mubarak. În același timp, 50 de oameni au fost uciși într-un protest organizat de susținătorii Frăției Musulmane pentru a sfida conducerea lui al-Sisi. Mareșalul a condus spionajul militar egiptean până în august 2012 când a fost numit la conducerea armatei de Mohamed Morsi, președintele islamist pe care al-Sisi l-a debarcat anul trecut.