
Presa internaţională
Legea amnistiei, boicotată de opoziția ucraineană (Le Monde)
Legea amnistiei a fost aprobată de 232 de parlamentari din Rada, prezenți erau 416. Scena a fost una haotică. Parlamentarii opoziției au transformat sala plenului în Euromaidan scandând împotriva acestei legi. Președintele Viktor Ianukovici a fost prezent pentru scurtă vreme în clădirea Legislativului pentru a conduce negocierile dintre Partidul Regiunilor și formațiunile de opoziție. Ianukovici a reușit însă să își impună și condițiile sale, deja cunoscute. E vorba despre amnistierea arestaților doar după eliberarea tuturor clădirilor publice ocupate de protestatari și după demontarea baricadelor din orașele ucrainene.
În acest context, cancelarul german Angela Merkel i-a oferit lui Ianukovici serviciile sale de mediator în conflictul cu opoziția. Merkel a discutat la telefon cu președintele ucrainean, a salutat dialogul cu opoziția și abrogarea legilor care restrângeau dreptul la manifestații. Dar, a insistat cancelarul german, aceste înțelegeri trebuie acum și puse în practică, iar Germania și UE se oferă să medieze pentru soluționarea politică a diferendului. Merkel a vorbit la telefon și cu președintele rus Vladimir Putin pe care l-a îndemnat să susțină negocierile politice de la Kiev. Cancelarul, care a ținut un discurs în Bundestag ieri, subliniase că în cazul Ucrainei nu trebuie să existe obligativitatea unei alegeri între UE și Rusia și a salutat discuțiile pe tema conflictului de la Kiev avute de reprezentanții europeni cu Valdimir Putin la Bruxelles.
Snowden, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace (Die Welt)
Doi parlamentari norvegieni l-au propus pe fostul analist al NSA drept candidat la Nobelul pentru Pace pentru că ar fi contribuit la o ordine mondială mai stabilă și mai sigură.
Cei doi politicieni fac parte din Partidul Socialist și au publicat motivarea nominalizării lor pe site-ul formațiunii. „Acțiunile lui Edward Snowden au contribuit la reafirmarea încrederii și transparenței ca principii călăuzitoare în chestiuni de securitate”. Unul dintre parlamentari este chiar fost ministru norvegian al educației și protecției mediului. În argumentul său, Bard Vegar Solhjell afirmă că Snowden a contribuit la informarea oamenilor despre activitățile serviciilor secrete și la relansarea dezbaterii mondiale despre statul de drept care este o condiție fundamentală pentru pacea în lume. Propunerile pentru Premiul Nobel pentru Pace pot fi făcute, de regulă, de parlamentari, miniștri, judecători la tribunale internaționale, profesori universitari din anumite domenii, foști laureați și foști membri ai Comitetului Nobel. Premiul este decernat în fiecare an pe data de 10 decembrie în capitala norvegiană Oslo.
Mariajul dintre crap și iepure (Le Point)
Frontul Național francez a surprins opinia publică printr-un acord semnat cu Liga Nordului din Italia în vederea formării unui grup parlamentar comun după alegerile europarlamentare din luna mai.
Abia ieri se vorbea în presa internațională despre „Umanizarea extremei drepte franceze”, iar astăzi putem scrie despre revenirea ei la fața urâtă ce o caracterizează pentru cei mai mulți dintre noi. Marine Le Pen, șefa Frontului Național francez, a semnat un acord cu Liga Nordului din Italia pentru a colabora după alegerile europarlamentare din mai. Sigur, o alianță între partide de aceeași sorginte nu este surprinzătoare, din punct de vedere politic formarea unui grup parlamentar comun la Strasbourg este lesne de înțeles. Ce nu e deloc simplu de descifrat este motivul pentru care Marine Le Pen, cea care a pornit strategia de umanizare a partidului său, se asociază public cu un partid care este în plină derivă rasistă. Remarcile Ligii Nordului despre islam sunt deja obișnuință, nu că ar fi de aprobat.
Dar discursul împotriva ministrului integrării, doamna Cécile Kyenge, originară din Congo, deja întrec orice limită a bunului simț. De exemplu, un europarlamentar al Ligii a declarat recent că „ea vrea să ne impună tradițiile tribale din Congo. Africa nu a produs niciodată un geniu, iar dacă va merge în sudul Italiei, să nu se mire dacă i se va trage un glonț în spate”. Mai departe, un consilier municipal din Padova, membru al Ligii Nordului, se întreba pe Facebook „cum de nu s-a gândit nimeni să o violeze pe Cécile Kyenge”. Se poate și mai rău: un parlamentar al Ligii, Gianluca Buonanno, spunea că „pentru a obține ceva în Italia trebuie să fii negru. Ministrul Kyenge este un obiect decorativ”. Provocat de jurnalistul Gad Lerner să explice ce a vrut să spună, Buonanno a replicat că el nu ia lecții „de la un evreu”.