Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


UE negociază totuși mai departe cu Elveția (Neue Zurcher Zeitung)

De la votul popular care vrea să limiteze imigrația în țară, UE a sistat negocierile cu Elveția în mai multe domenii, printre care energia electrică, schimbul de studenți și cercetarea comună. Într-un alt dosar sensibil, anume cel al impozitării, treaba merge însă înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Nu e altceva decât o aplicare selectivă de măsuri punitive la adresa Elveției, fapt care ar trebui să fie imposibil din cauza așa numitei clauze a ghilotinei, care prevede sistarea tuturor acordurilor la pachet dacă doar unul dintre ele ajunge în impas. Ei bine nu, negocierile privind impozitarea veniturilor din dobânzi plătite de băncile elvețiene clienților europeni merg mai departe. Oficial, UE afirmă că aceasta nu este o negociere, ci o reuniune a unei comisii tehnice de experți, care ar avea ca scop armonizarea înțelegerii unor evenimente de pe scena internațională. În realitate, aceste reuniuni fac parte din negocierea oricărui dosar pentru că fără experții tehnici care să stabilească detaliile concrete ale unui tratat nu există nicio bază de negociere politică. Delegația Comisiei Europene de la Berna explică faptul că impozitarea nu face parte din acordurile privind piața comună și că nu se înscrie în arhitectura instituțională bilaterală. Ce omite UE să spună deschis este faptul că, mai ales pe timp de criză, chestiunea impozitării banilor europeni din băncile elvețiene este una de interes major pe care nu își poate permite să o pună „pe pauză”.

Republica Centrafricană la ora epurării etnice (Le Monde)

Țara care și-a proclamat independența în 1960 trece acum prin cea mai gravă epurare etnică din existența sa statală. Deși a avut parte de mai multe revolte și lovituri de stat, Republica Centrafricană nu s-a confruntat niciodată cu un asemenea exod al populației.

Capitala Bangui este pe cale să rămână fără niciun locuitor musulman. Ultimul ghetou al acestei comunități, numit PK5, care a fost dintotdeauna centrul comercial al orașului și adăpost pentru refugiații veniți din alte state africane, se golește pe zi ce trece. Convoaie de musulmani pleacă zilnic sub protecția propriilor miliții înarmate și a unui contingent de militari ai Uniunii Africane. Motivul este simplu: atacurile constante ale milițiilor creștine. Imaginile sunt îngrozitoare. Coloana de vehicule care transportă musulmanii din Bangui numără în mod tradițional circa 200 de vehicule încărcate la maximum cu oameni și mica avuție strânsă pentru drum. Pe marginea drumului sunt aliniați creștini care scandează de bucurie că pleacă musulmanii. Dacă cineva are ghinionul să cadă de pe vehicule este ca și mort. Ca de nicăieri apar macetele care tranșează corpurile cu o viteză pe care orice măcelar ar fi invidios. Republica Centrafricană este o țară unde musulmanii și creștinii au impresia că nu mai pot trăi împreună, deși au făcut-o fără prea mari probleme destul de multă vreme. Scenele din Bangui nu sunt excepția, ci regula care domină întregul stat. Și asta în ciuda prezenței militare internaționale care încearcă să oprească măcelul.

Netanyahu îl acuză pe Schulz că e părtinitor (Spiegel)

Președintele Parlamentului European s-a aflat la Ierusalim unde a ținut un discurs în Knesset, Legislativul statului Israel. Rezultatul vorbelor lui Martin Schulz s-a materializat în huiduieli, fluierături și membri ai parlamentului care au părăsit sala în semn de protest.

Păcatul lui Schulz, în opinia parlamentarilor israelieni, a fost o relatare a unei întâlniri pe care a avut-o cu un tânăr palestinian la Ramallah. Acesta l-ar fi întrebat pe distinsul european de ce are voie un israelian să consume zilnic de patru ori mai multă apă decât el. Schulz s-a arătat surprins de reacția vehementă din Knesset unde a fost acuzat că are o percepție unilaterală și că susține pe cei care îndeamnă la „moartea evreilor”. Oficialul european a explicat apoi pentru presa germană că discursul său era, de fapt, pro Israel, dar că nu poate în calitate de președinte al Legislativului de la Strasbourg să nu vorbească și despre chestiuni mai controversate care afectează viața oamenilor din regiune. Premierul israelian e însă convins că Schulz este părtinitor, la fel ca „majoritatea europenilor”.