
Presa internaţională
Parlamentul cipriot în sesiune de criză (BBC News)
10 miliarde de Euro vin de la europeni. În schimb, toți clienții băncilor cipriote vor trebui să plătească o taxă unică de 10% din economiile lor care intră în vistieria statului să completeze fondurile europene. Băncile din Cipru sunt închise până mâine. Tranzacțiile electronice au fost blocate pentru a evita scurgerile masive de capital. Iar bancomatele au fost golite peste weekend.
Partidul președintelui nu are decât 20 de mandate în Parlament și guvernează în coaliție. Unul din partenerii de la guvernare a declarat însă că nu va vota nicio lege înainte să fie sigur că măsura va rezolva într-adevăr problemele țării. Președintele cipriot a spus și el că este, de fapt, nemulțumit de aranjamentul de la Bruxelles și că va încerca să relaxeze condițiile pe parcursul zilei de azi. În același timp însă, șeful statului a apreciat că situația din țara sa este cea mai gravă de la invazia Turciei încoace. Sistemul financiar cipriot are nevoie urgentă de bani, altfel riscă un colaps total și ieșirea țării din zona Euro.
Totuși trebuie precizat că ciprioților nu li se iau banii cu japca. Pentru procentul aplicat la depozite (de 6,75% pentru sume sub 100.000 Euro și de 9,9% pentru depozite mai mari), titularii vor primi echivalentul în acțiuni la banca respectivă. Președintele le-a mai promis celor care nu-și retrag banii din bănci timp de doi ani o serie de titluri de stat cu venituri legate de exporturile de gaze naturale. Ciprul a descoperit un zăcământ uriaș de gaze naturale în Marea Mediterană, dar își dispută drepturile de extracție cu Turcia.
China, în top 5 al exportatorilor mondiali de arme (Spiegel)
Asia se înarmează puternic, iar China devine centrul regional de producție. Pentru prima dată de la Războiul Rece încoace, Republica Populară ajunge printre primii cinci exportatori de arme la nivel mondial. Cine a zburat din listă? Marea Britanie.
O dată la cinci ani, Stockholm International Peace Research Institute publică tranzacțiile cu arme la nivel internațional. O face din 1950 fără excepție în același ritm. Acum a publicat datele pentru perioada 2008-2012. Volumul mondial al tranzacțiilor cu armament a crescut cu 17% față de perioada anterioară. Cel al Chinei a crescut cu 162%. În procente, Beijingul asigură acum 5% din piața mondială, ceea ce ajunge pentru o plasare pe locul al cincelea în clasament.
Cel mai mare cumpărător de arme made in China este Pakistanul care asigură peste jumătate din tranzacțiile ordonate din capitala chineză. Sigur, China nu vrea doar să vândă în Pakistan, ci susține Islamabadul în competiția de înarmare cu vecinul nesuferit India și își urmărește propriile interese strategice. Exporturile nu sunt însă unicul indicator chinez care a suferit modificări în ultimii cinci ani. Importurile de arme au scăzut dramatic, țara ajungând pe locul al doilea în clasamentul mondial al importatorilor. China a fost declasată de ... India, care importă 12% din totalul tranzacțiilor internaționale de arme. Iar cele mai multe arme le ia... de unde oare? Așa este! Din Rusia.
Depardieu: Franța e tristă și francezii s-au săturat (L’Express)
Actorul francez face iarăși titluri în ziarele franceze. După întregul spectacol în care Depardieu pleca din Franța, se certa cu guvernul din cauza regimului fiscal, se muta în Belgia pentru a ajunge apoi în brațele campionului democrației (Vladimir Putin), actorul a ieșit la atac împotriva stângii franceze.
De parcă nu am fi știut, televiziunea belgiană a pornit în căutarea unui răspuns. De ce a plecat Gerard Depardieu din Franța pentru a-și muta domiciliul stabil într-un sătuc de la granița franco-belgiană. Surpriză! Pare că, de fapt, nu știam ce l-a mânat pe actor. Se pare că nu e vorba despre impozite. Nu! E despre “lipsa de energie. Franța este tristă și cred că francezii s-au săturat. Eu am impresia că guvernanții nu știu să-și facă meseria. Hollande e la primul mandat, iar înainte n-a mai avut niciodată portofoliu de ministru”.
Mai spune Depardieu că el îi iubește pe francezi și că în Belgia plătește 50% impozite. Așa că motivele plecării sale nu ar fi cele fiscale, dar totuși, parcă socialiștii exagerează cu taxele. Și spune toate astea în timp ce poartă în piept vulturul bicefal – simbol al Rusiei.