Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Plagiat – Marele rabin al Franței demisionează (Liberation)

Gilles Bernheim a recunoscut că a mințit în ceea ce privește obținerea unei diplome de facultate în filosofie. Mai mult, fostul rabin a plagiat grosolan atunci când a scris una din cărțile sale.

Inițial, fostul mare rabin al Franței declarase sus și tare că nu vede niciun motiv să demisioneze din funcție pentru ceva ce s-a întâmplat în urmă cu zeci de ani. Să fiu judecat după faptele mele la conducerea comunității evreiești din Franța – cam acesta era raționamentul enunțat de Bernheim la aflarea veștii despre minciuna și plagiatul său. Numai că la câteva zile de la acel moment s-a reunit Consiliul de conducere a comunității în ședință de urgență. 30 de înalți prelați au participat la reuniunea care s-a soldat apoi cu demisia marelui rabin. Gilles Bernheim și-a cerut și scuze pentru suferința provocată comunității evreiești, familiei și apropiaților. Rabinul nu a dorit să facă niciun comentariu în fața jurnaliștilor de la Paris și a dispărut rapid într-o mașină.

Conform mai multor surse citate de ziarul francez, credibilitatea lui Bernheim scăzuse dramatic în ultimele zile, punctul culminant reprezentându-l demisia purtătorului său de cuvânt. Rabinul pur și simplu nu mai putea sta la conducerea primei comunități evreiești din Europa care numără 550.000 de membri. Totuși trebuie spus că Bernheim a fost apreciat în timpul mandatului său și nu numai de evrei. El reprezenta curentul ortodox mai deschis către lume. În decembrie publica un eseu împotriva căsătoriei între homosexuali care a fost preluat chiar de Papa Benedict al XVI-lea.

Cameron, Merkel și UE (BBC News)

Premierul britanic face astăzi o vizită la Berlin în care va încerca să își susțină planul de reforme structurale în UE. Cameron e de părere că Uniunea trebuie să se schimbe în așa fel încât să permită statelor membre să nu ia parte la toate deciziile și proiectele comunitare.

Pe agenda convorbirilor dintre Angela Merkel și David Cameron se vor mai afla și subiecte precum viitorul summit G8 din Marea Britanie și situația din Siria. Cameron încearcă să reprogrameze și o vizită la Paris pe care a anulat-o luni din cauza morții doamnei Margaret Thatcher.

Să ne amintim că premierul britanic dorește să organizeze un referendum în Marea Britanie în chestiunea apartenenței la Uniunea Europeană până în 2017, cel târziu, dacă va câștiga următoarele alegeri parlamentare. Înainte de referendum însă, Cameron e de părere că țara sa are nevoie de o nouă înțelegere cu UE, una mai flexibilă din punctul său de vedere. Șeful guvernului britanic are de-a face cu o opoziție dură și din partea Germaniei și din partea Franței în chestiunea renegocierii tratatelor europene. Cancelarul german a declarat în repetate rânduri că dorește să mențină Marea Britanie în UE. Întâlnira dintre cei doi lideri europeni va fi una informală – de aceea la castelul Meseberg din nordul Berlinului vor fi prezente și familiile celor doi – dar scânteile politice sunt așteptate chiar și așa.

Triumful lui Kim Jong Un (Die Welt)

Nu va exista un atac al Coreii de Nord, cu atât mai puțin unul nuclear. Bun, asta e rezolvată. Dar comunitatea internațională are o problemă poate chiar mai complicată: tânărul dictator nordcoreean tocmai ne-a arătat cum se evită prevederile Tratatului de neproliferare a armelor nucleare.

E chiar și o lege nouă dată la Phenian care exclude de facto un prim atac din partea Coreii de Nord. Parada pentru comemorarea bunicului Kim Ir Sen merge mai departe, festivalul de film de la Phenian e pe drumul normal, iar Kim se plimbă pe câmpurile agricole ale țării. Ba mai mult, regimul comunist face calcule de economisire la forțele convenționale și zice că va relansa consumul alături de investiții în inovație.

Sigur, pentru a avea toate astea, Kim Jong Un trebuie să arate că țara sa este o putere nucleară deplină – adică nu ajunge doar să ai ogivul nuclear, trebuie să-l poți și lansa. Tocmai asta urmează să arate testele cu rachete cu rază medie și lungă de acțiune care, cu siguranță, vor avea loc. Ca să traducem însă evenimentele ultimelor zile, ele ar suna cam așa, decriptate: Kim vorbește mult, război nu vrea, ci doar câteva teste cu rachete inofensive. Comunitatea internațională i-a interzis însă testele pentru că ar fi provocări la adresa vecinilor și a Americii. Așa că vorbim de război muuuult, tragem o rachetă oarbă și sperăm să nu primim alte sancțiuni de la ONU pentru că aceasta din urmă răsuflă ușurată că nu-i război mare mare bum-bum.

Iată rețeta de încălcare a tratatelor internaționale fără nicio sancțiune. Pariu că la fel va face și Iranul?! Unde mai pui că retragerea din tratatul de neproliferare a armelor nucleare e complet legală.