Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tony Blair și reforma Europei (Le Monde)

De când au decis britanicii că votul pentru eurosceptici este cea mai bună reprezentare în Parlamentul European, fostul premier Tony Blair a lansat o ofensivă mediatică pentru a-și ajuta țara să rămână în comunitatea europeană. Deși îl critică pe alocuri pe David Cameron, Blair nu este cu totul pe poziții opuse.
Alte titluri astăzi: Totuși mai salvez lumea o dată (Spiegel) și Cuibul de șerpi din Libia (Neue Zurcher Zeitung)

Soluția pentru viitorul Marii Britanii în UE este aceeași soluție ca cea pentru viitorul Uniunii însăși, apreciază Tony Blair, fost premier laburist al Marii Britanii într-un interviu acordat Le Monde. El crede că strategia presărată cu amenințări de ieșire a Londrei din Uniune este una contraproductivă. Blair nu vizează nicio funcție oficială sau neoficială în aparatul european, cel puțin asta spune celor de la Le Monde, dar s-a simțit nevoit să contribuie la dezbaterea privind semnalul de alarmă tras de cetățenii europeni la votul de la europarlamentare. Fostul șef de guvern are vorbe frumoase în tolbă. Descrie necesitatea reformării Uniunii, găsirii unor soluții de creștere economică și de sporire a competitivității. În toate acestea, Marea Britanie ar trebui să fie un lider etc etc.

Când vine vorba despre șefia Comisiei Europene, Tony Blair vede lucrurile invers. Întâi ar trebui să existe un summit special al Consiliului European care să stabilească necesarul de reforme în Uniune și abia apoi ar trebui căutat un candidat capabil să ducă această agendă la bun sfârșit. Și unde rămâne Jean-Claude Juncker în acest calcul, s-au întrebat ziariștii francezi. „Trebuie să-mi aleg cuvintele cu grijă... Ascultați, nu știu pe nimeni în Europa care să fi crezut că va alege președintele Comisiei prin acest vot. Trebuie să fim rezonabili în această chestiune”, a răspuns Blair.

Totuși mai salvez lumea o dată (Spiegel)

Barack Obama îndrăznește să facă un pas singur și decide țeluri obligatorii pentru emisiile de bioxid de carbon la centrale pe cărbune fără a mai încerca să treacă o lege prin Congres. În spatele acestei decizii se află o nouă strategie a Executivului american și o dorință de a deveni lider mondial.

În vremea în care Barack Obama încă avea aura unui Mesia, cel ce avea să devină președinte promitea că, în mandatul său, „planeta va începe să se vindece”. După cuvintele pompoase nu a urmat multă acțiune. Congresul s-a opus țelurilor de protecție a mediului, oamenii au ignorat poluarea de la ei de acasă, dar au continuat să acuze poluatorii din afară că distrug viața pe planetă. În tot acest timp, SUA nu au ratificat niciodată protocolul de la Kyoto, iar China, cel mai mare producător de bioxid de carbon, a avut mereu către cine arăta cu degetul că nu face nimic. Așa se face că Obama face uz de Agenția de Protecție a Mediului înființată pe vremea lui Nixon și decide ca centralele pe cărbune să își reducă emisiile cu 25% până în 2020 și cu 30% până în 2030. Baza de calcul este anul 2005.

Aici începe drăgălășenia. Din 2005, emisiile de bioxid de carbon de la centralele pe cărbune au scăzut cu 13% datorită boom-ului în sectorul gazelor de șist. Așa că a respecta noile norme nu va fi probabil deloc greu. Decizia lui Obama e mai degrabă una cu valoare simbolică pentru că este pentru prima dată când America își fixează niște obiective clare de protecție a mediului. Și mai reprezintă și o schimbare de atitudine: Obama s-a săturat să nu poată guverna din cauza Congresului, așa că tot ce se poate decide pe lângă Legislativ va fi decis.

Cuibul de șerpi din Libia (Neue Zurcher Zeitung)

În acest moment, puterea executivă din Libia este revendicată de două guverne. Să lucreze pe bune nu poate niciunul, iar operațiunea „Demnitate” a unui general rebel cuprinde tot mai multe zone din țară.

Abdullah ath-Thini este premier al Libiei din martie și nu vrea să renunțe la acest post până când nu va decide Curtea Constituțională dacă succesorul său, Ahmed al-Maitig, preia funcția legal sau nu. În urmă cu o săptămână, Maitig a primit un vot de încredere în Legislativ, așa că vrea să guverneze. O face, atât cât poate, dintr-un hotel. În sediul Guvernului nu are acces, iar Parlamentul care l-a învestit nu s-a preocupat cu adoptarea unui buget pe baza căruia să se poată guverna. Maitig e susținut de majoritatea islamistă din Legislativ și tocmai ea este cauza demarării operațiunii „Demnitate” – o ofensivă militară condusă de un general rebel susținut de forțele liberale și seculare din țară.

Khalifa al-Haftar începe să semene cu mareșalul al-Sisi din Egipt, declarând de mai multe ori că ar putea prelua postul de președinte dacă poporul i-o va cere. Până atunci, Haftar are treabă: atacă milițiile islamiste care ar fi pline de teroriști. Despre milițiile înarmate non-islamiste nu se spune nimic. Nici islamiștii nu se lasă și organizează contra-ofensive de amploare. În Libia domnește război civil în toată regula. În Occidentul care a eliberat țara de sub dictator nimeni nu pare să-și facă vreo grijă.