Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Salariul minim (FAZ)

Din ianuarie 2015, Germania va avea un salariu minim pe economie de 8,5 euro / oră. Pentru Republica Federală este o schimbare majoră, derivată din negocierile dintre conservatori și socialdemocrați pentru formarea Marii Coaliții de guvernare la Berlin. Decenii bune, economia germană a funcționat exemplar fără un salariu minim.
Alte titluri astazi: Să punem capăt imunității prezidențiale (Le Monde) si Pe cine a convins Sarkozy? (Neue Zurcher Zeitung)

„Dreptatea socială” este un slogan care are potențialul de a inversa semnificația termenului de „economie socială”. În Parlament, ca să nu sune prost, legea se numește „inițiativa pentru întărirea autonomiei tarifare”, dar efectele ei concrete sunt tocmai slăbirea acestei autonomii. Experiența miracolului economic german arată că negocierile directe între patronate și sindicate au avut efecte benefice. Angajații și angajatorii știu mult mai bine cu ce nivel salarial se poate menține competitivitatea unei întreprinderi. Iar dacă piața liberă mai dă rateuri, atunci statul poate interveni pentru a corecta un dezechilibru punctual. Dar salariul minim de 8,5 euro / oră nu este rezultatul niciunei negocieri. Sau ba da, dar al uneia politice duse de-o parte de politicienii sociali și de cealaltă de unii care vor liniște în Parlament.

În această situație, „dreptatea socială” se impune fără niciun fel de opoziție din partea economiștilor. Însuși guvernatorul Băncii Centrale a Germaniei, Jens Weidmann, a ieșit la rampă spunând că pe termen scurt nu vor fi afectate locurile de muncă prin impunerea salariului minim, dar că acesta poate afecta dinamica pieței muncii pe termen mediu și lung. Weidmann a vorbit la o reuniune a consiliului economic al conservatorilor doamnei Merkel și și-a exprimat dorința ca politicienii să dea dovadă de mai multă tărie de caracter și mai multă putere de exemplu.

Să punem capăt imunității prezidențiale (Le Monde)

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost reținut în premieră în istoria Franței de către procurori pentru ca mai apoi să fie pus sub acuzare pentru „corupție activă”. Dincolo de partea senzațională a acestui caz, Franța trebuie să înceapă să tragă deja niște concluzii, să se întrebe cum a ajuns aici și, mai ales, cum poate evita o asemenea situație pe viitor.

Susținătorii fostului președinte și, bineînțeles, el însuși afirmă că toată afacerea Sarkozy ar fi doar o făcătură politică. Magistrații care instrumentează cazul – toți recunoscuți cu mult timp înainte drept excelenți profesioniști – sunt denigrați public și catalogați a fi unelte ale politicienilor de la putere. Totul ar fi un plan diabolic de a-l împiedica pe Sarkozy să revină în politică. Totuși, întrebarea „de ce acum?” are un răspuns mult mai facil: pentru că, până acum, Sarkozy nu putea fi anchetat. Apoi, aceeași întrebare poate fi adresată și în alt sens. După 20 de ani de carieră politică, Nicolas Sarkozy este sau a fost implicat în nu mai puțin de șapte afaceri cu iz de corupție sau trafic de influență. Cel puțin alte 18 persoane cu funcții înalte în stat au fost în vizorul procurorilor în aceste dosare, dar Sarkozy însuși a fost anchetat de doar două ori în total. De ce? Pentru că Sarkozy s-a bucurat de imunitate din anul 1988. Iar acest lucru trebuie schimbat nu pentru a soluționa cazurile lui Sarkozy, ci pentru binele Franței.

Cum? Simplu. Actualul președinte Francois Hollande trebuie doar să își țină o promisiune de campanie, făcută pe 6 februarie 2012, atunci când aducea în discuție o reformă constituțională ambițioasă care să anuleze unele ingerințe în Justiție. Dacă nu o va face, următoarea campanie prezidențială va avea în centru noțiunea de imunitate a șefului de stat. Iar această perspectivă este înfricoșătoare.

Pe cine a convins Sarkozy? (Neue Zurcher Zeitung)

Miercuri seară, Nicolas Sarkozy a avut program de victimizare la televizor. Joi dimineață, sondaje efectuate după interviul acordat de fostul președinte arătau că 65% dintre francezi nu vor sau nu mai vor ca Sarkozy să revină în politică.

Sigur, între simpatizanții conservatorilor, situația e cu totul alta. 72% speră ca Sarkozy să aibă un comeback în jocurile politice naționale. Într-un alt sondaj comandat de Le Parisien, 63% dintre francezi sunt de părere că fostul șef de stat a fost tratat de justiție la fel ca oricare alt cetățean acuzat. 80% dintre susținătorii UMP sunt de părere că afacerea e una politică, așa cum acuză Sarkozy. Așadar, dacă scopul interviului de victimizare a fost să își asigure sprijinul propriei tabere politice, atunci ieșirea a fost un succes. Ziarul Les Echos concluzionează că nu mai există nicio îndoială cu privire la intenția lui Sarkozy de a reveni și de a candida la prezidențiale. Dacă scopul a fost însă convingerea unui segment mai larg din societatea franceză, atunci datele arată că eșecul e aproape total.