
Presa internaţională
„Triumf electoral pentru Merkel, dar fără majoritate absolută în Bundestag” (Le Monde)
Numai că aliatul său liberal – FDP, a fost expulzat din parlament, pentru prima oară în istoria republicii federale, nereuşind să atingă pragul de 5 procente din voturi, şi asta pentru că a obţinut numai 4,8 procente.
Astfel că, în mod logic, Angela Merkel va trebui să negocieze „o mare coaliţie”, cu Partidul Social Democrat, care a reuşit să adune 25,7% din voturi. La 59 de ani, Angela Merkel îşi reconfirmă statutul de cea mai puternică femeie din lume, fiind primul lider european re-ales în fruntea unui stat de la începerea crizei financiare şi monetare care a zguduit Uniunea Europeană.
Cancelarul a apărut zâmbitoare în faţa susţinătorilor săi, felicitându-se pentru „un rezultat bun” şi pentru a promite „patru noi ani de succes”. Cât priveşte eventuale negocieri pentru o alianţă guvernamentală, Angela Merkel a declarat că „este prea devreme”. Ea încă spera să obţină majoritatea absolută, nelipsindu-i decât unul sau cel mult trei mandate pentru acest obiectiv.
Prudentă, Angela Merkel a declarat că trebuie aşteptate „rezultatele finale”, dar că partidul „are deja dreptul de a sărbători”, mai scrie Le Monde.
“Ce trebuie reţinut” (Le Figaro)
Prin câştigarea unui al treilea mandat, Angela Merkel se ridică la nivelul predecesorilor săi, Konrad Adenauer şi Helmut Kohl.
Partidul Angelei Merkel obţine cel mai ridicat scor electoral de la reunificarea Germaniei, în 1990. Numai că, pe fondul bucuriei, cifrele demonstrează că partidul a ratat obţinerea unei majorităţi absolute, după cum arată ultimele rezultate provizorii.
Trecând în revistă şi eşecul aliaţilor tradiţionali, Le Figaro scrie că rezultatul alegerilor este unul deloc bun pentru stânga în ansamblul ei. Totalul procentelor adunate de partidele de stânga e mai mic decât cel obţinut în legislativele din 2009.
Le Figaro notează şi eşecul partidului anti-european, Alternativa pentru Germania, care nu intră în parlament. Deocamdată, scrie ziarul, lipseşte un scenariu clar pentru alcătuirea unei majorităţi guvernamentale.
Din cauza eşecului aliaţilor tradiţionali – Partidul Liber Democratic, cancelarul are două opţiuni: o “coaliţie mică”, alături de Verzi, sau “o mare coaliţie”, cu social–democraţii.
Numai că liderul celor învinşi, Peer Steinbrück, refuză să discute despre o alianţă cu creştin-democraţii şi exclude orice fel de “cartel al stângii între SDP, verzi şi partidul Die Linke”. Acesta din urmă, care se defineşte drept democrat-socialist, este urmaşul direct al formaţiunii comuniste care a condus Germania de Est până în 1989.
“Cei mai mulţi dintre ostatici au fost salvaţi” (The Independent)
De la Londra, The Independent scrie despre atacul terorist din Kenya: “Operaţiunea de securizarea a centrului comercial din Nairobi continuă”.
Ministerul britanic de externe anunţă că printre cei 68 de morţi se numără şi 3 cetăţeni britanici şi avertizează că numărul victimelor ar putea creşte. Martori oculari transmit de la faţa locului că în cursul nopţii se desfăşura asaltul final asupra centrului comercial, în care se duceau lupte între teroriştii care aparţin grupării militante al-Shabaab din Somalia şi forţele de securitate kenyene.
The Independent anunţă că aproximativ 40 de persoane, unele ostatici ale teroriştilor, altele care au reuşit să se ascundă de aceştia, mai sunt încă în mall-ul din Nairobi la 36 de ore de la începerea brutalului şi sângerosului atac.
Un cont pe Twitter, legat de gruparea teroristă al- Shabaab, care a revendicat atacul, a publicat numele a zece persoane care ar face parte din grupul atentatorilor. Pe listă erau 3 americani, un finlandez şi un tânăr de 24 de ani din Londra. La scurt timp, contul a fost suspendat.
Autorităţile nu au purtat nici un fel de negociere cu atentatorii, printre care se află şi o femeie despre care se crede că este unul dintre lideri. De altfel, ea a fost văzută dând ordine celorlalţi şi le-a cerut musulmanilor din centrul comercial să se identifice şi să plece.
Cei care nu erau musulmani, dar au încercat să scape invocând acest lucru, au fost obligaţi să spună cine este mama profetului Mohamed. Cine nu a ştiut răspunsul corect a fost împuşcat pe loc.
“Obama pledează pentru o modificare a legislaţiei armelor de foc” (Le Monde)
La o săptămână după atacul în care au murit 13 persoane, într-o clădire a Marinei americane la Washington, preşedintele Barack Obama cere din nou schimbarea legii.
“Nici o altă naţiune dezvoltată nu are parte de astfel de violenţe. Niciuna”, a declarat preşedintele american în timpul unei ceremonii ţinute în memoria victimelor de la Navy Yard. După incidente similare şi la fel de ucigătoare în ultimele luni, preşedintele Statelor Unite a cerut de fiecare dată sporirea controlului asupra deţinerii de arme de foc, drept garantat de constituţia americană şi aprig apărat de mai multe asociaţii şi grupuri de lobby.
De această dată, după masacrul care a avut loc în plin centru al capitalei federale, la câteva sute de metri de clădirea Congresului, Barack Obama spune că împuşcăturile au sunat drept un semnal de alarmă pentru americani.
“Nu e destul să plângem. Nu ajunge să vorbim şi să ne rugăm”, spune Obama. “Dacă vrem cu adevărat să cinstim memoria celor 12 care au murit, dacă vrem cu adevărat să fim o ţară unde putem munci, unde putem merge la şcoală şi să ne plimbăm pe stradă fără să simţim violenţa şi fără să ne temem că vieţile ne vor fi luate de gloanţe, atunci trebuie să facem o schimbare”, a insistat preşedintele american.