Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ar fi păcat de Marea Britanie (Spiegel)

Așteptatea s-a terminat, la fel și campania electorală. Astăzi, scoțienii votează dacă vor rămâne sau nu în ceea ce cunoaștem sub denumirea de Marea Britanie. Din perspectivă germană ar trebui să voteze nu.
Pe aceeași temă: De ce ne uităm cu toții la Scoția atât de fermecați? (Washington Post) / Pelerinajul din Scoția (Le Monde)

Să nu zică scoțienii că n-ar fi fost avertizați. Dacă se vor separa de Regat, atunci cumpărăturile la supermarket se vor scumpi, țoalele și ele, evident. Totul va fi mai scump: creditele, apelurile telefonice și timbrele poștale. Și cerul se va prăbuși peste Scoția independentă, cel puțin! Multe din elementele de campanie ale celor care vor să rămână uniți au fost grotești, așa că unii scoțieni vor vota „Da” și mai abitir. Și totuși, scoțienii nu ar trebui să decidă sentimental. Votul de azi e mult prea important. E chiar „pentru totdeauna” așa cum spunea premierul David Cameron.

Din perspectivă germană, viziunea e clară: ar fi păcat de Marea Britanie. Sigur, pe continent, britanicii sunt mai degrabă suportați decât iubiți. Dar britanicii joacă un rol important în Europa și în lume, asta nu poate fi tăgăduit. Au multe de oferit și vor să pună umărul la treabă. Unde mai pui că servesc și drept model pentru o societate multiculturală deschisă.

Scoția independentă ar fi în pericol să se autoizoleze. Satisfăcută de o eventuală despărțire de Marea Britanie s-ar putea mulțumi să își administreze rezervele de petrol. În Anglia – sau în ceea ce rămâne fără Scoția – izolaționismul ar crește și el pentru că mentalitatea de „mic englez” e, practic, platforma politică a euroscepticilor. Ambele nu sunt în favoarea Europei. Statele mici și naționalismul aparțin secolului trecut. Asta e valabil și pentru simpaticii scoțieni dacă trec la o asemenea atitudine. Dacă Marea Britanie supraviețuiește astăzi, atunci mandatul guvernului londonez e cât se poate de clar: trebuie să continue procesul de federalizare început în 1997 și să scape de imaginea de „gaură neagră” pe care o are în provinciile Regatului Unit.

De ce ne uităm cu toții la Scoția atât de fermecați? (Washington Post)

Marea Britanie, în termeni de influență mondială, este în continuu declin. Scoția, cel puțin în ceea ce privește populația, e o doar o mică parte din Regat. Și totuși, urmările votului de independență trec mult dincolo de frontierele britanice.

În primul rând, independența Scoției pune probleme de securitate. Londra are amplasate în Marea Nordului întregul său sistem de apărare Trident – format din submarine cu rachete nucleare. Scoția independentă ar urma să nu dețină și să nu găzduiască nicio armă nucleară. Iar cei care susțin independența afirmă că respingerea armelor nucleare ar fi în concordanță cu viitorul statut de membru NATO.

Apoi, votul de azi este o rază de speranță pentru mișcări secesioniste din întreaga lume, dar în special pentru cele din Europa. Cei care susțin independența Cataluniei au declarat public că felul în care Partidul Național Scoțian a reușit să aducă lucrurile la faza deciziei populare este un model de urmat și pentru ei. Săptămâna trecută, o manifestație pro-independență la Barcelona a adunat în stradă 1,8 milioane de oameni.

Mișcările de independență din Scoția și Catalunia, spre deosebire de ideile secolului trecut, afirmă că viitoarele lor state ar fi parte integrantă a Europei și a Uniunii Europene. Cel puțin la nivel declarativ nu se pomenesc prea multe idei naționaliste în sensul definiției din secolul al 20-lea. Scoția și Catalunia ar trebui să devină țări cosmopolite deschise imigrației. Se spun multe despre defectele sistemului mondial bazat pe state naționale. Iar aceste mici și pașnice mișcări de independență ne-ar putea da o idee despre direcția în care se îndreaptă politica globală.

Pelerinajul din Scoția (Le Monde)

Susținătorii Quebecului independent au venit în Scoția să caute un nou suflu, o nouă inspirație pentru propria mișcare. Succesul campaniei „Da” a determinat fie simpli activiști, fie membri ai Partidului Quebec naționalist să caute soluții în modelul scoțian.

Istoria recentă e dureroasă pentru cei care visează la un stat independent Quebec. În 1995, referendumul care trebuia să le aducă o țară a fost câștigat de unioniști la o diferență de doar 50.000 de voturi. Apoi, la alegerile din 7 aprilie, partidul lor a înregistrat și cel mai prost scor electoral din 1970 încoace. Așa că naționaliștii din Quebec s-au instalat în două case din Edinburgh și au urmărit ultimele zile de campanie, la fel cum, evident, vor face și azi. Deși nu sunt absenți din pub-urile scoțiene, atmosfera e mai degraba una de călătorie de studiu.

Una din surprizele găsite a fost gradul foarte mare de descentralizare a campaniei „Da”, în sensul în care libertatea fiecăruia de a-și construi propriul discurs și propria argumentație pentru independență a fost aproape totală. Așa ceva nu fusese permis în Quebec înainte de referendumul din 1995. La întoarcere, observatorii vor elabora sinteze pentru partidul lor sau pentru diferitele organizații non-guvernamentale de care aparțin. Premierul canadian Stephen Harper, prezent la summitul NATO, a declarat că divizarea oricărui stat nu servește nici interesului mondial, nici interesului populațiilor locale. Harper e conștient că Scoția servește drept model. Dar, deocamdată, nu are motive de îngrijorare la el acasă. Deocamdată...