Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Casa Albă respinge un nou plan de ieșire din criză (Le Monde)

Mai sunt puțin peste 24 de ore și SUA intră în faliment. Nu-i nimic, președintele Barack Obama pare că are timp destul și respinge o nouă propunere bugetară venită de la Camera Reprezentanților. 

Obama spune că nu plătește răscumpărare pentru o măsură responsabilă – adică cea de ridicare a plafonului datoriei suverane. Cu alte cuvinte, președintele american nu e dispus să negocieze nimic în chestiuni de fiscalitate pentru ca oponenții săi politici, republicanii, să dea undă verde ieșirii din faliment. Unde mai pui că America este și într-un blocaj al administrației publice, sute de mii de angajați ai statului fiind trimiși în concediu fără plată din cauza lipsei de fonduri la buget. Șeful de la Casa Albă preferă să se concentreze pe o propunere ce se află în lucru în Senat. Pentru că democrații sunt majoritari acolo, documentul nu prevede nicio tăiere de la bugetul reformei sanitare, pe scurt, Obamacare.

Ce trebuie să știm noi, europenii, despre posibilul faliment al Americii? Noi, cei care avem bani în bănci, adică. Pesimiștii spun că efectele unui asemenea eveniment vor fi catastrofale la nivel mondial. Optimiștii afirmă că starea actuală a piețelor financiare arată că nu va exista nicio urmare în bilanțul contabil al băncilor.

În primul rând, cetățenii cu depozite la bănci ar trebui să se decidă ce părere au. Deocamdată, situația e cam așa: într-o sală de cinema stau spectatorii conștienți de ce s-ar putea întâmpla dacă cineva strigă Foc! Acum e și mai și: prin sala de cinema aleargă oameni cu cocktailuri Molotov și publicul tot nu e impresionat. E cea mai periculoasă atitudine pentru că o creștere a randamentului la titlurile americane de doar 2% ar putea cauza falimente statale în unele regiuni, darămite efecte pe bursă și în sistemul bancar.

A doua certitudine este cea că puteți să nu dați doi bani pe agențiile de rating. Ele își bazează calculele pe ipoteza încrederii. Mai exact, în sala de cinema nu poate izbucni un incendiu niciodată, cred agențiile. Să ne aducem aminte că înainte de falimentul Lehman Brothers, considerat la unison drept debutul crizei din 2008, ratingul băncii era excelent. Iar în al treilea rând, cinismul cu care e privită situația din America în Europa este complet greșit. Noi tindem să uităm că cei care au o mare problemă în caz de neplată a unei datorii sunt creditorii, nu datornicii. Pentru că cei din urmă au păpat deja banii, iar cei dintâi nu și-i mai văd.

Ecologiștii părăsesc barca negocierilor (Spiegel)

Au negociat intens, cel puțin așa pare, dar la final pasul s-a dovedit prea mare. Ecologiștii germani și conservatoarea Angela Merkel nu au reușit să se înțeleagă pe o posibilă formulă de guvernare. Singura soluție de formare a unei coaliții la Berlin o reprezintă acum socialdemocrații.

S-au înțeles că nu se înțeleg, cam asta este concluzia negocierilor dintre conservatori și ecologiști. Deși, conform declarațiilor oficiale, se pare că numai ecologiștii nu s-au înțeles. Lideri de marcă ai conservatorilor au precizat că ei ar fi fost în continuare deschiși la negociere, că nu li se părea că diferențele ar fi atât de mari încât să nu se poată găsi o soluție. Liderii delegației Verzilor au precizat însă că nu pot propune forurilor de conducere a formațiunii lor încheierea unei alianțe de guvernare.

Singura opțiune rămâne acum Partidul Socialdemocrat și deloc iubita Mare Coaliție pentru a asigura stabilitate în Germania. Unii comentatori politici consideră că negocierile cu Verzii au fost mai degrabă de ochii lumii și că de la început ar fi trebuit să se concentreze Merkel pe Marea Coaliție. Și acolo există diferențe de opinie în chestiuni majore precum salariul minim pe economie, taxare și fiscalitate sau politica în domeniul familiei. Și tot de ochii lumii vor mai exista divergențe, dar finalul e ca și garantat. Atât de mare este presiunea acum pe ambele formațiuni, dar mai ales pe socialdemocrați, încât niciun politician responsabil nu va putea să proclame eșecul negocierilor.

Glenn Greenwald anunță că pleacă de la Guardian (The Guardian)

Jurnalistul care se află în spatele dezvăluirilor despre spionajul digital american își încheie colaborarea cu ziarul britanic. Într-o declarație postată pe blogul său, Greenwald are numai cuvinte de laudă pentru Guardian, dar spune că nu poate refuza o ofertă unică în cariera unui jurnalist.

Glenn Greenwald a ajuns la Guardian în anul 2012 și de atunci a ținut publicația pe primele pagini ale tuturor ziarelor lumii grație dezvăluirilor făcute împreună cu Edward Snowden. Ce știu puțini este faptul că Greenwald e de profesie avocat specializat în probleme constituționale, scriitor și câștigător al primului premiu IF Stone pentru jurnalism independent. Unde pleacă însă Greenwald? Nimeni nu știe cu exactitate, mai puțin conducerea de la Guardian, dar aceasta nu a spus nimic. Agenția Reuters speculează că jurnalistul ar fi fost ofertat de miliardarul Pierre Omidyar, fondatorul eBay. Omidyar are o avere estimată la 8,5 miliarde de dolari, s-a retras din activitatea curentă a retailerului și este considerat cel mai darnic filantrop din noii bogați ai lumii. Se zvonește că acesta ar lucra la o nouă platformă de informații online și că el nu ar fi singurul finanțator. În 2010, Omidyar a înființat Honolulu Civil Beat, o platformă de informații pentru Hawaii bazată pe modelul de paywall. 

 
Revista presei internationale cu Laurentiu Colintineanu