Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Somos todos americanos (Le Figaro)

Este un bigbang politic: președintele american Barack Obama a anunțat reluarea relațiilor diplomatice cu regimul de la Havana. Parte a acestei schimbări istorice a fost un schimb de prizonieri în care americanul Alan Gross a fost eliberat de către Cuba. Arestarea sa și încarcerarea timp de peste cinci ani reflectă întreaga absurditate a unui conflict care a durat decenii.

Pe 3 decembrie 2009, Alan Gross era arestat la Havana pentru „acte subversive împotriva Revoluției”. De-a lungul martiriului său, Gross a devenit simbolul unei politici anacronice și lipsite de țel. A fost victima unei mentalități rămase din Războiul Rece, presărată deseori cu diletantism diplomatic. Iar perioada care i-a influențat destinul lui Gross au fost anii ’90. Mai precis în 1996, când aviația militară cubaneză a doborât două avioane civile americane de mici dimensiuni. O lună mai târziu, președintele american de atunci, Bill Clinton, ordona operațiuni clandestine pentru provocarea regimului Castro. USAID, brațul de dezvoltare al Departamentului de Stat, a gândit niște programe acoperite pentru propagarea democrației și pentru slăbirea puterii din Cuba.

Unul dintre programe țintea minoritatea evreiască și vroia să îi ofere tehnică de comunicații care să ocolească blocada statului. Alan Gross lucra la acest program. Adusese în Cuba laptopuri, harduri, telefoane mobile și câte și mai câte. Arestarea sa în 2009 a distrus speranțele unei apropieri între cele două țări, deși Obama dădea semnale în acest sens. Toate negocierile ulterioare au avut drept condiție eliberarea lui Gross. Mediatorii momentului istoric de ieri au fost Papa Francisc și autoritățile canadiene. Prizonieri cubanezi au fost eliberați. În Cuba nu a ieșit numai Gross din închisoare. Cu el și-au găsit libertatea 53 de disidenți și un spion american (cu acte în regulă) care a petrecut 20 de ani în spatele gratiilor.

Criza rublei e, oare, numai a Rusiei? (Spiegel)

Rușii tocmai celebrau reîntoarcerea peninsulei Crimeea la patria mamă, când rubla s-a decis să dea o lovitură și încă una dură. Sancțiunile internaționale și-au produs efectele. Dar ce se întâmplă mai departe în Rusia și în regiunea estică?

Era Putin a adus Rusiei 3000 de miliarde de dolari din afaceri petroliere. Banii au fost un drog. Kremlinul vrea din ce în ce mai mulți. Scăderea prețului petrolului destabilizează acum economia Federației. Pentru anul viitor se așteaptă o recesiune de 4,5%. Venitul mediu este de 33.000 de ruble. Până acum o lună asta însemna 800 de euro, acum valoarea e aproape la jumătate. E vina exclusivă a lui Vladimir Putin că nu a făcut nimic pentru a reduce dependența Rusiei de petrol. Numai că regulile din această țară nu sunt aceleași precum cele pe care le știm noi.

Nu e obligatoriu ca furia oamenilor să se îndrepte împotriva președintelui, nemaivorbind că istoria Rusiei de la țari este plină de asemenea exemple. Se întâmplă și azi când majoritatea populației crede că partidul Rusia Unită este unul de hoți și corupți. Dar aceeași imagine nu se reflectă și asupra lui Putin care a inventat acest partid. Apoi, mai trebuie să ne gândim la efectele regionale. În Tadjikistan, remiterile muncitorilor din Rusia fac jumătate din PIB, în Kîrgîstan sunt 31%, iar în R. Moldova 20%. În Georgia și Armenia, valutele naționale sunt și ele sub presiune. Și dacă s-ar întâmpla ca rușii să dea vina pe Putin – deși un sondaj din această dimineață spune fix contrariul – reacția regimului la presiune internă nu e nicidecum una democratică, ci una autoritară precum în 2011.

Franța face reformă administrativă (L’Express)

Din 2016, numărul regiunilor administrative ale Franței va fi redus de la 22 la 13. Planul președintelui Hollande a fost aprobat de Adunarea Națională a țării. Scopul pe termen lung? Economii de 10 miliarde de euro prin reducerea costurilor birocratice.

N-a fost ușor în Legislativ. Proiectul a fost discutat și modificat de mai multe ori de către drepta franceză, dar la final stânga a avut ultimul cuvânt. Dar asta nu înseamnă că procesul poate demara liniștit. Cea mai mare opoziție se găsește în Alsacia, care se va vedea unită cu alte două regiuni într-una mare de 5,5 milioane de locuitori. Proteste animate de patriotismul local s-au întins, de altfel, din nordul până în sudul Franței, iar amenințările cu contestații la Consiliul Constituțional se țin lanț. Guvernul de la Paris spune prin vocea ministrului de interne că noua hartă a Franței, probabil, nu e perfectă, dar demersul în sine trebuie privit ca unul de reformă profundă și că mai există spațiu de manevră la alte legi conexe ce vor trebui adoptate în viitorul apropiat. 

Revista presei din 18 decembrie 2014