Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cei 900 de oameni care s-au înecat duminică în Mediterana au fost ucişi de guvernul britanic (The Telegraph)

sos_europe.jpg

Image source: 
Reuters

Cu o zi înainte de summit-ul European unde ar urma să se ia mai multe decizii după tragediile din Mediterana, presa continua să îşi pună întrebări despre cine este responsabil. Ziarul Liberation da cuvântul unuia dintre cei mai mari specialişti în problematica imigraţiei, Patrick Weil. Acesta spune clar că nu  Europa trebuie blamată.

«Într-adevăr, cei care condamnă Europa se înşală», spune istoricul. Principala responsabilitate e a criminalilor care i-au urcat pe migranţi în bărci ce de-abia pluteau, ca să se umple de bani cu preţul vieţii unor amărâţi. Există şi o responsabilitate politică – şi ea este a statelor care au creat dezordinea în regiunile care « produc » acum refugiaţi. Una dintre responsabilităţi e a coaliţiei care a invadat Irakul acum 12 ani, violând dreptul internaţional. De asemenea, Franţa lui Nicolas Sarkozy este şi ea responsabilă, pentru că a intervenit acum câţiva ani în Libia dincolo de mandatul dat de ONU. Istoricul spune că Australia este exemplul cel mai cinic : după ce a susţinut războiul din Irak în 2003, azi nu primeşte decât patru mii de refugiaţi pe an, doar doi la sută din cât primeşte o ţară că Germania, de exemplu.  Patrick Weil spune că Europa trebuie să convoace o conferinţă internaţională iar fiecare regiune a lumii trebuie să îşi asume responsabilităţile, mai ales ţările care au intervenit în Orientul Mijlociu în urmă cu 15 ani.
 
The Telegraph, în Marea Britanie, are un titlu sec : «Cei 900 de oameni care s-au înecat duminică în Mediterana au fost ucişi de guvernul britanic» Cum aşa ?

 
Ce s-a întâmplat duminică în Mediterana nu a fost o tragedie, scrie ziarul. Tragedia implica o calamitate accidentală, dar nu e nimic accidental în morţile din Mediterana. Refugiaţii au fost ucişi de politica europeană şi de politica britanică.  Ziarul aminteşte că Marea Britanie nu dă nici un ban pentru operaţiunile de căutare şi salvare din Mediterana. De ce ? pentru că nu vrea să îi încurajeze astfel pe imigranţi să vină în număr şi mai mare în Europa şi, în consecinţă, şi în Marea Britanie.  Cu câteva săptămâni înainte de alegerile legislative din Marea Britanie, ziaristul îi acuză pe toţi politicienii britanici de premeditare sau de ipocrizie. Toate partidele încearcă să îi convingă pe votanţi că Marea Britanie va fi o ţară mai bună dacă imigraţia va fi ţinută sub control. Moartea celor 900 arată că politicienii britanici se ţin de cuvânt. Cei 900 nu vor pune niciodată picioarele aici. 900 de locuri de muncă nu vor fi revendicate de ei. 900 de case vor ajunge la britanici, nu la imigranţi. 900 de bănci în şcoala nu vor fi ocupate. Cei 900 au dispărut. Marea Britanie o duce bine – aşa se încheie, sec şi extrem de dur,  articolul din The Telegraph.
 
La 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la Luxemburg a început procesul lui Oskar Gröning, unul dintre contabilii de la Auschwitz. Misiunea lui era de a lua banii şi bunurile celor care ajungeau în lagărul morţii.  Azi e acuzat de complicitate la crimă în masă. 
 
Presa germana scrie cel mai mult despre acest subiect. Ieri, la începutul procesului,  Oskar Gröning a fost clar : « Am o vinovăţie morală – le-a spus el judecătorilor. În ceea ce priveşte responsabilitatea penală, voi trebuie să decideţi ». Născut în 1921, Gröning nu şi-a ascuns niciodată trecutul de la Auschwitz. În urmă cu 10 ani, de altfel, revista Spiegel a scris un lung reportaj despre el numindu-l «contabilul morţii».
Ziarul Suddeutsche Zeitung reproşează justiţiei germane că face procesul atât de târziu. «Decenii la rând, nimeni nu i-a pedepsit pe criminalii nazişti» comentează cotidianul. Fiecare dintre procesele târzii ar trebui să înceapă deci printr-un Mea Culpa al justiţiei. Judecătorii ar trebui să le ceară scuze victimelor pentru că au întârziat sancţiunile atât de mult, încât azi ele par fără sens.
Totuşi, insistă ziarul, chiar şi această justiţie a ultimei clipe îşi are rostul ei. Nu pentru că victimele vor avea ceva de câştigat, dar pentru că aminteşte de ororile nazismului într-o perioadă în care Europa e pe cale să uite elementele cele mai odioase din trecutul nu foarte îndepărtat.