Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


The Guardian: Cultul personalității lui Vladimir Putin a atins noi culmi

(Le Monde) Franța este împotriva fixării cotelor de migranți la nivel european, dar pledează pentru o repartizare mai echitabilă a refugiaților în Uniunea Europeană; cultul personalității lui Vladimir Putin a atins noi culmi la un meci de hochei la Soci (The Guardian); olandezii sunt printre cei mai fericiți europeni, și asta datorită programului redus de lucru și a exercițiului fizic (The Independent).

Aceasta este pozița premierului Manuel Valls, exprimată în acest weekend, la două zile după ce senatul al  luat în discuție legea azilului. E greu de înțeles ce vrea să spună premierul – scrie Le Monde – pentru că aceasta este de fapt filozofia din spatele cotelor de migrație, propuse de Uniunea Europeană, tocmai pentru o repartizare echitabilă a fenomenului pe teritoriul european. În chestiunea primirii de refugiați sunt doi factori foarte diferiți – pe de-o parte numărul celor care cer azil, pe de altă parte numărul celor care primesc acest statut. Potrivit statisticilor din 2014 provenite de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, Franța este abia a șasea țară între cele mai vizate de imigranți. În ultimii ani a devenit din ce în ce mai puțin atractivă, a coborât trei locuri în clasamentul celor mai vizate state și este una dintre puținele țări care a constatat o scădere, chiar dacă foarte slabă, a numărului celor care cer azil. Din cele 34 cele mai industrializate state, Germania a devenit destinația cea mai vizată de persoanele care caută azil. Este urmată de Statele Unite, Turcia, Suedia și Italia. Statele din Uniunea Europeană cu cea mai mare suprafață, cum ar fi Polonia, primesc relativ puțini imigranți. În ce privește proporția cerere/refuz de azil, Franța este puțin generoasă. Potrivit datelor Eurostat, raportate la anul 2014, 45% dintre cei care cer azil în Uniunea Europeană primesc la cererea inițială, în timp ce în Franța numărul lor este cel puțin redus la jumătate.

Cultul personalității lui Vladimir Putin atinge noi culmi (The Guardian)

Victoria în meciul de hochei all-star a echipei condusă de președintele rus și dezvelirea unui  nou monument de bronz duc imaginea lui de macho la un nivel superios, scrie publicația britanică.  Așa că a tras la poartă și a înscris – a primit o pasă bine calculată și pucul a intrat în poartă fără probleme, mulțimea a izbucnit în ovații. Schema s-a repetat de câteva ori la meciul pe care președintele rus în vârstă de 62 de ani l-a susținut la Soci, într-un finală demonstrativă all-star, la care au participat și staruri NHL, cu o victorie de 18-6 pentru ruși, în care doar președintele a înscris de 8 ori.  Meciul a încheiat o săptămână bună pentru Putin, în care a găzduit zeci de lideri și șefi de state la Moscova, plus a primit o vizită surpriză, conciliantă, a secretarului de stat american, John Kerry, la Soci. Pe de altă parte meciul de hochei a fost menit să risipească zvonurile care au apărut legat de starea sa de sănătate, care a dispărut timp de aproape două săptămâni din spațiul public. De asemenea poate arăta că acel cult al personalității de care se bucură Vladimir Putin a ajuns pe noi culmi. Guardian amintește și episodul din acest weekend când un grup de cazaci dintr-un sat de lângă St. Petersburg a dezvelit un monument dedicat lui Putin, un bust de bronz, înfățișându-l ca împărat roman, înfășurat în togă. După anexarea Crimeei anul trecut, cultul personalității a ajuns la un alt nivel – în toată țara în magazine și chioșcuri se vând tricouri, căni și brelocuri cu președintele în diferite posturi eroice. Una dintre cele mai vândute îl prezintă pe Putin în ringul de box, aplicându-i o lovitură lui Barack Obama.

Ce face un popor fericit? (The Independent)

Olanda este una dintre cele mai fericite națiuni din lume iar statisticile recente au arătat că sistemul de muncă este sursa acestei satisfacții. Tot statisticile recente citate de Independent arată că 26.8 la sută dintre bărbații olandezi și 76,6 la sută dintre femei de vârstă activă petrec mai puțin de 36 de ore pe săptămână la serviciu. The Economist, care a publicat inițial studiul, consideră că fericirea și modul de lucru sunt în strânsă legătură. Modelul tradițional al mamelor care stau acasă cu copiii nu mai este, în mod necesar îmbrățișat, pentru că viața modernă presupune venitul a două persoane într-o familie, dar olandezii preferă să aloce mai puțin timp serviciului. Prin comparație, în Marea Britanie doar zece la sută bărbați lucrează part-time, și aproximativ 40 la sută dintre femei. În această privință Olanda poate fi văzută drept retrogradă – acolo există legea care le permite femeilor să reducă din timpul de lucru, fără repercusiuni din partea angajatorilor. Olanda este una dintre cele 28 de state europene fruntașe la sport, lucru care ar putea să aibă legătură cu fericirea. Statisticile arată că majoritatea populației face exercițiu fizic moderat cel puțin de patru ori pe săptămână.