
Presa internaţională
LExpress: Sepp Blatter nu este îngrijorat de arestări
Sepp Blatter

Aseară târziu, relatează Le Monde, membrii grupului Bruxelles s-au izolat din nou în birourile discrete din capitala Belgie, pentru a încerca să găsească ieșirea din impasul în care se găsesc negocierile între greci și creditorii internaționali, care durează deja de patru luni. Grecia speră să se ajungă la un acord chiar zilele acestea. La Bruxelles reprezentanții Atenei au venit cu un set de reforme, un document de 20 de pagini, iar premierul Alexis Tsipras, foarte implicat în procesul de negociere, a anunțat că va participa personal la aceasta reuniune. Toată lumea este conștientă acum, la Atena, Paris, Berlin sau Washington: aceste discuții extrem de laborioase trebuie să se încheie foarte repede, pentru că în cel mai grav scenariu – o blocare financiară a statului elen, care nu mai are lichidități – trebuie evitat cu orice preț. Zilele de negociere sunt, din păcate, numărate. Mai puțin de 10 zile, spun surse apropiate negociatorilor. Care sunt condițiile ce trebuie întrunite pentru ca cel mai optimist scenariu să fie pus în practică? FMI susține linia dură – Atena trebuie să cadă de acord cu finanțatorii ei asupra unui program de reforme în țară. În schimb, creditorii vor vărsa în conturi împrumutul promis – aproximativ 7,2 miliarde de euro. Or, în acest moment, pozițiile Greciei și ale creditorilor par ireconciliabile. Atena propune o reformă a TVA, în timp ce FMI Banca Centrală Europeană cer în primul rând stingerea creanțelor și echilibrarea fiscală a țării, în condițiile în care echilibrul bugetar al Greciei este mai mult decât fragil. În primele patru luni ale acestui an veniturile bugetare ale Greciei s-au diminuat cu aproximativ 900 de milioane de euro față de obiectivele inițiale.
Președintele FIFA Sepp Blatter nu este îngrijorat de arestările făcute ieri de procurori
Un seism s-a petrecut ieri la FIFA, scrie LExpress, nouă dintre cei mai puternici oameni din fotbalul mondial plus încă cinci parteneri ai acestora, au fost aduși în fața justiției americane. Toți, sub acuzații de corupție. În acest context FIFA a suspendat temporar 11 membri, printre care și pe vice-președintele Jeffrey Webb. Oficialii au fost ridicați dintr-un hotel de cinci stele din Zurich unde participau la un congres al federației pentru alegerea unui nou președinte. Au fost depuse cereri de extrădare din partea Statelo Unite dar șase persoane inculpate se opun. Actualul președinte Sepp Blatter nu face parte din acest lot de arestări, dar într-o conferință de presă, procurorul federal însărcinat cu acest caz, a dat asigurări că acesta este doar începutul, nicidecum finalul acestei afaceri. Fraudă, corupție și spălare de bani – sunt acuzațiile aduse membrilor FIFA. Faptele incriminate s-au petrecut încă din 1990 până în zilele noastre – inclusiv modul în care s-a desfășurat selecția pentru Cupa Mondială 2010, atribuită Africii de sud și alegerea președintelui FIFA din 2011. Acuzații riscă pedepse cu închisoarea, în funcție de jurisprudența americană. Cei care vor accepta să pledeze vinovați, riscă 20 de ani de închisoare și alte sancțiuni financiare, cel puțin restituirea sumelor primite ca mită plus amenzi. Potrivit autorităților americane patru dintre cei inculpați au pledat deja vinovat și unul dintre ei a acceptat deja să plătească o amendă de 151 de milioane de dolari.
Parlamentul scoțian a respins legea euthanasiei (The Guardian)
Legea a fost respinsă cu un vot decisiv – 82 de parlamentari scoțieni au votat împotriva legii sinuciderii asistate, care ar fi permis bolnavilor în faze terminale să ceară medicilor euthanasia. Prevederea a fost îndelung dezbătută, înainte de a ajunge la vot și a fost inițiată de o membră a parlamentului scoțian, Margo MacDonald, care a conceput legea chiar înainte de a deceda anul trecut. Cu toate acestea, legea nu a întrunit voturile parlamentarilor. Parlamentarul independent Margo McDonald a mai încercat să schimbe legea acum cinci ani, dar fără succes, iar după moartea sa, în aprilie 2014, după o îndelungată suferință, proiectul a fost preluat de liderul verzilor, Patrick Harvie, care a încercat să îl promoveze. Proiectul a fost respins pentru că are scăpări, au spus parlamentarii scoțieni, și că este perfectibil, dar nu poate fi adoptat în forma propusă. În esență propune ca cei care suferă de o boală incurabilă, care le produce multă suferință și văd imposibilă viața în asemenea condiții, au dreptul să ceară sinuciderea asistată. Un medic asistat de un al doilea medic trebuie să decidă acest lucru, plus un facilitator, care nu trebuie să aibă nicio relație anterioară cu pacientul sau cu familia sa. Decizia poate fi luată doar după o perioadă de 14 zile, după formularea solicitării pacientului. Parlamentarii care au susținut proiectul au făcut apel la propriile experiențe – soția unuia dintre ei suferă de scleroză multiplă iar parlamentarul a relatat cum s-au purtat în familia sa discuțiile despre sinuciderea asistată. Majoritatea politicienilor a declarat că este una dintre cele mai dificile dezbateri la care au asistat vreodată. Obiecția celor care au respins legea este că documentul nu este suficient de clar în formularea ”ai dreptul să ceri sinuciderea” care ar putea fi interpretat în sens larg și abuziv, pentru o persoană extrem de bolnavă și vulnerabilă ca ”ai datoria să ceri sinuciderea asistată”.