Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


New York Post: Șeful interimar al poliției din Ferguson este un ofițer de culoare

Parlamentul de la Atena a validat cel de-al doilea pachet de măsuri de austeritate cerut de creditorii internaționali; în timpul votului din parlament grecii au demonstrat pașnic în fața clădirii, pe jumătate din numărul celor prezenți săptămâna trecută. Șeful interimar al poliției din Ferguson este un polițist de culoare, care promite să restabileasă încrederea între forțele de ordine și populație; Polonia a legiferat procedura de fertilizare in vitro, care va deveni accesibilă prin sistemul de asigurări de sănătate.

LeMonde – Parlamentul elen a validat cel de-al doilea set de măsuri de austeritate impus de creditorii internaționali

Șeful guvernului de la Atena s-a asigurat că a redus la limită opoziția privind adoptarea măsurilor de austeritate de către parlament și a ajuns cu votul de aseară la majoritatea de 230. Înainte de vot, Tsipras a spus că acest nou termen este un nou test și că va continua să lupte pentru a îmbunătăți condițiile planului de ajutor convenit cu creditorii internaționali. A spus din nou, la fel ca săptămâna trecută, că nu crede în acest plan dar că nu există o altă variantă în acest moment. Prezența stângii în guvern este un bastion, o garanție că vom lupta pentru interesele poporului, pe care nu intenționez să îl abandonez. Noi nu suntem lași și ne vom duce cu hotărâre bătăliile pe care le avem în fața noastră.” În fața Parlamentului, mai multe mii de manifestanți au demonstrat împotriva condițiilor impuse pentru noul plan de ajutor, dar manifestația a fost pașnică. Potrivit surselor din poliție, au fost prezenți aproximativ 6.000 de oameni. Dintre aceștia, aproximativ 5.000 de demonstranți erau din sindicatul PAME, afiliat la Partidul Comunist. Potrivit jurnaliștilor, aseară au ieșit în stradă jumătate din numărul celor prezenți săptămâna trecută.

New York Post - Un polițist de culoare a fost numit ieri interimar în fruntea poliției din Ferguson, localitate zguduită de proteste după uciderea unui tânăr de culoare de către un polițist alb

Comandantul Andre Anderson, de 50 de ani, a fost numit șef interimar al poliției, dar primarul orașului, James Knowles, și-a exprimat speranța că ofițerul va candida la concursul pentru titularizarea pe post. Ofițerul de culoare a fost prezentat drept un bărbat cu 24 de ani de experiență, cunoscut pentru talentul său, nu numai de a conduce, ci și de a inova. Este de asemenea recunoscut, ”lucru foarte important pentru orașul nostru, pentru simțul său de cooperare”, a adăugat primarul. Comandantul Anderson a declarat, la rândul său, că primele sale inițiative vor fi de ”a construi încrederea și de a dezvolta munca poliției în cadrul comunității”, promițând recrutarea de persoane respectate ”care reflectă comunitatea pe care o servim”. Obiectivul este simplu – să recâștigăm încrederea oamenilor, să dezvolte o relație pozitivă între polițiști și oamenii din cartierele unde aceștia patrulează. Acesta este răspunsul simplu la o situație care uneori devine complicată, și nu este ceva ce poate face poliția singură, ci doar în colaborare cu comunitatea. De asemenea, își dorește să antreneze pentru situații de urgență mai mulți ofițeri de culoare. Comandantul Andre Anderson, de origine din Glendale, Arizona, își începe mandatul astăzi.

Postul național polonez de radio anunță că președintele Bronislaw Komorowski a semnat legea privind legalizarea fertilizării in vitro în pofida rezervelor sale religioase

Cuplurile infertile poloneze au așteptat ani de zile această lege în condițiile în care Biserica și conservatorii religioși au întârziat introducerea FIV, despre care aceștia consideră că încalcă legea lui Dumnezeu. 'Nu sunt președintele conștiinței umane', a spus Komorowski. Cu toate acestea, a spus el, una dintre prevederile proiectului de lege va trebui examinat de un tribunal constituțional. Bronislaw Komorowski a afirmat că regretă încărcătura emoțională și 'dezbaterea dăunătoare din Parlament care a fost dureroasă pentru familiile afectate'. El a spus că dezbaterea a fost mai mult despre ideologie decât despre găsirea unei soluții pentru cuplurile care nu pot avea copii. Anterior, FIV a fost disponibilă doar în particular în Polonia. Noua lege permite cuplurilor să aibă acces la FIV dacă toate celelalte metode ca femeia să rămână însărcinată nu dau niciun rezultat timp de 12 luni. Costurile procedurii vor putea fi acoperite de asigurarea de sănătate.