Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Israel: aceşti migranţi africani pe care nimeni nu-i vrea (Liberation)

luca.jpg

Israel: aceşti migranţi africani pe care nimeni nu-i vrea (Liberation)
Image source: 
Amir Cohen. Reuters

"Terorismul: învăţăm să trăim cu inacceptabilul (Le Monde) - Învăţăminte după atacul din Virginia  (New York Times)

Israel: aceşti migranţi africani pe care nimeni nu-i vrea (Liberation)

În Israel, comentariile continuă după ce Curtea Supremă decis eliberarea a 1200 de migranţi care stăteau în arrest de peste un an. Au fost eliberaţi, dar nu au unde merge, scrie Liberation.

Ziarul publică un reportaj din Israel, o ţară în care există între 50 şi 100 de mii de migranţi şi solicitanţi de azil. Cei mai mulţi sunt africani şi au ajuns în Israel trecând prin deşertul Sinai, asta până când guvernul de dreapta a construit un zid de 240 de kilometri la frontieră cu Egiptul. Numărul solicitanţilor de azil a scăzut brusc , de la câteva mii pe an, la doar 71 în 2014. Problema Israelului este ce face cu africanii care au intrat deja pe teritoriul sau ? Iniţial, statul a construit un loc de detenţie special pentru ei, dar Curtea Supremă a cerut închiderea acestui centru şi eliberarea deţinuţilor. Asociaţiile de binefacere au cerut cetăţenilor israelieni să se ocupe de ei, dar doar şase familii au răspuns până acum pozitiv...

Ca urmare, africanii stau acum în parcuri publice în unele oraşe din Israel. Alte oraşe le interzic însă pur şi simplu accesul. Printre ele se numără şi Tel Aviv-ul, chiar dacă acolo le-ar fi mai uşor să îşi găsească un loc de muncă.

 

"Terorismul: învăţăm să trăim cu inacceptabilul (Le Monde) 

Articolul  sugerează că ar trebui să ne obişnuim cu prezenţa terorismului în vieţile noastre – e singură soluţie ca să nu înnebunim, spune autorul articolului, un fost agent al serviciilor de informaţii.

Şi chiar despre asta e vorba în articol. Autorul aminteşte că la ultimele atentate, fie că e cel de la Boston, cel de la Bruxelles, sau cel din tren acum câteva zile, teroriştii erau cunoscuţi de serviciile secrete. Fuseseră reperaţi, uneori supravegheaţi, dar asta nu i-a împiedicat pe terorişti să treacă la acţiune. Înseamnă oare că serviciile de informaţii sunt oarbe, că nu îşi dau seama ce se va întâmplă ? Răspunsul e negativ. Complexitatea noilor ameninţări e foarte mare şi este practic nerezonabil să ceri serviciilor de informaţii să fie infailibile. Nu poţi să te protejezi de tot şi de toate, la Paris sau în provincie, în centrele comerciale sau în mijloacele de transport, nu poţi să securizezi toate trenurile, toate căile ferate, toate tunelurile de metrou, toate autobuzele, toate magazinele. Cetăţenii au tot dreptul să ceară serviciilor de informaţii un angajament permanent. Dar, în acelaşi timp, treabuie să îşi dea seama că ameninţarea jihadistă face acum parte din cotidian. Nu e vorba despre o renunţare aici, ci despre conştientizarea unei realităţi crude.

 

Învăţăminte după atacul din Virginia  (New York Times)

New York Times revine asupra acestei tragedii – uciderea în direct a celor doi jurnalişti în Virginia. Suntem toţi şocaţi, scrie ziarul, dar e momentul să tragem şi nişte învăţăminte.

Asasinarea celor doi ziarişti reaprinde dezbaterea privind controlul armelor de foc. Ziarul începe prin a prezenţa cifre. În ultimii 45 de ani în America au murit împuşcaţi mai mulţi oameni decât în toate luptele şi bătăliile la care au participat soldaţii americani. Toate luptele şi bătăliile puse la un loc. Un copil american riscă de 14 ori mai mult decât un copil european să moară împuşcat – e o altă cifra. Nu ştim dacă asasinul celor doi ziarişti era întreg la minte sau nu, dar politicile noastre privind controlul armelor sunt de-a dreptul demente ! se indignează editorialistul. Lecţia din masacrul de acum două zile e următoarea : America nu are nevoie de o nouă prohibiţie. America ar trebui însă să privească problema armelor că pe o criză de sănătate publică. Statul nu are nici o problema în a reglementa fabricarea jucăriilor, gradul de curăţenie a piscinelor, unghiul de înclinare a scărilor. De ce nu controlăm şi armele în felul în care controlăm fabricarea jucăriilor ?