Terenul spitalului din Kunduz era folosit de talibani (The New York Times)

Guvernatorul provinciei Kunduz din nordul Afganistanului, Hamdullah Danishi, a declarat ieri jurnaliștilor de la New York Times că ”luptătorii talibani obișnuiau să tragă, cu arme ușoare și grele, de pe terenul spitalului local”, înainte ca incinta să fie lovită, în acest weekend, probabil de aviația americană. 

”Terenul era sută la sută folosit de talibani. Spitalul are o grădină întinsă și talibanii erau acolo. Am tolerat focurile lor de ceva timp înainte de a răspunde”, a spus guvernatorul. 
De partea cealaltă, organizația Medici Fără Frontiere afirmă că are o lungă istorie în menținerea neutralității în timpul conflictelor. ”Este important să reținem că, în conformitate cu legile umanitare, orice persoană rănită aflată într-un spital este considerată necombatantă, indiferent de ceea ce s-a întâmplat înainte. În niciun caz, bombardarea unui spital pe deplin funcțional nu poate fi justificată”, susține organizația Medici Fără Frontiere, citată de NYT. 

În Franța continuă dezbaterile privind cazul eurodeputatei Nadine Morano, cea care a afirmat sâmbăta trecută că Franța trebuie să rămână o țară a rasei albe. Nadine Morano a fost exclusă din rândurile republicanilor, dar discuțiile nu se opresc. 

Ziarul Liberation arată că evoluția europenilor spre culoarea albă a pielii nu are nimic de-a face cu rasele ci, mai curând cu… vitaminele. Și că, ”în mod sigur, unul dintre strămoșii doamnei Morano a avut pielea închisă la culoare. Pentru că Africa reprezintă singura sursă de emigrație a specie umane spre toate colțurile Pământului, în urmă cu 70.000 de an”. 

Dar cum se face că negrii au devenit albi, la fel ca și această fiică a unor imigranți italieni în Franța? ”Prin simplul joc al selecției naturale”, spune Liberation, citându-l pe geneticianul Axel Kahn, intervievat de France Inter. ”Pielea neagră împiedică absorbția razelor solare, însă acestea sunt indispesabile pentru generarea vitaminei D, care combate rahitismul. Deci, încetul cu încetul, evoluția a selecționat indivizii cu pielea mai puțin neagră și cu cât aceștia se situau mai la nord, deoarece ei nu mai erau rahitici. (…)

Mai pe scurt, cu cât soarele a fost mai sărac în Europa decât în Africa, cu atât oamenii cu pielea mai alba au ajuns să se reproducă mai mult de-a lungul generațiilor, și aceasta din cauza unei vitamine.  Nu are nimic de-a face cu rasele”. 

Mai mult: în pofida diferențelor de aspect, codul genetic al ansamblului indivizilor este aproape identic. ”Între două persoane luate la întâmplare, acesta diferă cu doar 0,1%. Motivul: grupul care a părăsit Africa pentru a popula planeta era extrem de restâns, circa 10.000 de indivizi. Și nu reprezenta decât o mică parte din diversitatea de indivizi care populau pe atunci continentul African”. Rezultatul? Diferențele genetice din rândul populației din afara Africii sunt mai mici decât cele din interiorul Africii, scrie Liberation.  

Războiul din Siria, cu toate implicațiile lui internaționale, continuă să fie subiect de analiză în presa internațională, dar și sursă de comparații istorice. Ziarul libanez L’Orient et Le Jour, citat de Courrier International, compară situația cu războiul civil spaniol, care a prefațat al doilea război mondial. 

”Nu, nu este cel de-al treilea război mondial, cum s-au exprimat deja câteva spirite alarmiste. Dar prin multitudinea protagoniștilor și prin angajamentul din ce în ce mai puternic, criza siriană evocă foarte bine războiul din Spania, dintre 1931 și 1939, care într-adevăr a fost preludiul celui de-al doilea război mondial.
Avioanele rusești trimise în ajutorul lui Al-Assad, aflat într-o situație dificilă, nu sunt, în definitiv, altceva decât legiunea Condor, oferită de Hitler dictatorului Francisco Franco. 
În epocă, italianul Mussolini se implica, trimițând combatanți, cam cum se întâmplă azi cu iranienii și cu auxiliarii lor din Hezbollah. În timp ce rolul brigăzilor internaționale, oameni veniți din diverse colțuri ale lumii în ajutorul republicanilor, este astăzi jucat de combatanții Statului Islamic”.

Președintele turc Recep este așteptat astăzi la Bruxelles, iar relația dintre Uniunea Europeană și Turcia, deși complicată, este una foarte importantă în contextul crizei refugiaților. 

”Este un partener dificil, dar indispensabil pentru Uniunea Europeană”, scrie Le Monde despre președintele turc Recep Tayip Erdogan,care sosește astăzi la Bruxelles pentru o vizită de două zile. 
”Prevăzută de mult timp, vizita ar putea fi prilejul pentru liderii europeni de a aborda și problema deteriorării libertăților în Turcia , pe fondul reluării ostilităților contra Partidului Muncitorilor din Kurdistan (organizație considerată teroristă la Washington, Bruxelles și Ankara). Dar și al stigmatizării partidului de stânga pro-kurd HDP, ale cărui sedii au fost atacate în mai multe rânduri de militanți fanatici, în preajma scrutinului legislativ din 1 noiembrie”. 

Dar cei 28 așteaptă de la Turcia să stăvilească fluxul de refugiați. Uniunea Europeană ar dori să organizeze tabere de înregistrare a solicitanților de azil, așa-numitele hot-spots, în Grecia, Italia și Turcia, dar propunerea este deocamdată respinsă de premierul turc Ahmet Davutoglu, scrie Le Monde. Decizia liderilor europeni de a acorda un miliard de euro drept ajutor statelor din vecinătatea Siriei afectate de criza migrației nu surâde Ankarei”. Turcii spun că au cheltuit deja 7 miliarde de dolari cu cele 2,2 milioane de refugiați aflați pe teritoriul ei. ”Deci, cei 28 trebuie să facă mai mult”. 

De partea cealaltă, turcii vor desființarea vizelor. ”Ținuți de 50 de ani la porțile Europei, turcii nu pot înțelege de ce sârbii sau albanezii pot călători fără vize în Uniunea Europeană, în timp ce ei nu pot”.