Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Extrema dreaptă câștigă, noapte grea pentru Hollande (Politico)

Alegerile regionale din Franța și mai cu seamă scorul bun, dar așteptat, al formațiunii de extremă dreapta Frontul Național, costituie capul de afiș în presa internațională de luni. ”Câștiguri mari pentru extrema dreaptă, noapte grea pentru socialiștii lui Hollande”, titrează publicația electronică Politico, imediat după publicarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor. Aseară târziu, acestea dădeau Frontul Național în frunte, cu un scor cuprins între 28 și 31% și câștigător al primului tur în șase dintre cele 13 regiuni ale Franței.

A fost de asemenea o noapte grea pentru socialiștii lui Hollande, sosiți pe locul trei, cu 22-24 de procente. Și în spatele Republicanilor lui Sarkozy, cu 26-28 la sută. ”Frontul Național în frunte în șase regiuni, Sarkozy refuză orice fuziune a listelor”, titrează le Monde. Ziarul face referire la o procedură permisă de legea electorală prin care , în turul al doilea, listele electorale pot fuziona. În acest caz, este vorba despre o propunere din partea socialiștilor de creare a unei alianțe republicane, care să stopeze Frontul Național. Mai ales că , după al doilea tur, formațiunea câltigătoare primește o primă electorală de 25%. Le Monde descrie și atmosfera de la Palatul Congreselor din Strasbourg, unde liderii Frontului Național și-au savurat victoria. ”Rezultatele sunt unele istorice pentru patrioți”, a declarant prim-vicepreședintele FN, Florian Phillipot, care le-a cerut activiștilor să rămână mobilizați în lupta cu sistemul politic. ”Star-sistemul va fi contra noastră, dar nu vă fie teamă”, a spus liderul FN citat de Le Monde. ”Confuzie la dreapta și în Partidul Socialist în privința strategiei”, titrează ziarul cu simpatii de centru-stânga, Liberation. Ziarul reia declarația lui Nicolas Sarkozy potrivit căreia votul de duminică reprezintă un mesaj clar dat de electorat guvernării dar și consililor regionale, pes curt, Partidului Socialist. ”Voi propune să fie refuzată orice fuziune și orice retragere de listă”, a mai spus Sarkozy, citat de Liberation. Ziarul notează și că, imediat după aflarea rezultatelor, primvicepreședintele FN, Florian Phillipot, a scris pe twitter că regiunile în care formațiunea s ava câștiga se vor opune primirii refugiaților. Or, precizează ziarul, regiunile nu au niciun fel de competență în această materie. ”Sarkozy refuză orice fuziune sau retragere a listelor”, titrează și Le Figaro, ziar cu simpatii de centru-dreapta. În același timp, ziarul remarcă și strategia cu geometrie variabilă a socialiștilor în regiunile în care s-au clasat pe locul al treilea. Fie deschid ușa unei posibile fuziuni cu republicanii, fie refuză să se retragă și astfel să lase loc liber republicanilor, considerând că încă pot întoarce situalia în turul doi. Pentru prima dată din 1920, New York Times publică un editorial pe prima pagină. Atunci, ziarul își exprima consternarea față de nomonalizarea de către republicani a lui Warren G. Harding la alegerile prezidențiale, pe care avea să le și câștige. De data aceasta, sub impresia atentatului de la San Bernardino, California, ziarul se exprimă împotriva vinderii la liber a armamantului în Statele Unite. ”Este un ultraj moral și o rușine națională ca civilii să poată cumpăra legal arme destinate să ucidă persoane cu o rapiditate și eficacitate brutală”, scrie NYT. ”Mai multe tipuri de arme precum puști de război ușor modificate utilizate în California și numeroase tipuri de muniție ar trebui să fie interzise la vânzare către civili”. O asemenea interdicție ar trebui, spune ziarul, să-I oblige pe americanii care dețin aceste tipuri de arme să le restituie, pentru binele concetățenilor. ”Responsabili politici vor obiecta că ucigașii au putut obține armamant și în mod ilegal, în țări preum Franța, Marea Britanie sau Norvegia, care dispun de legi stricte împotriva armelor. Dar cel puțin, aceste state încearcă. Nu și Statele Unite. Din păcate, responsabili politici îi încurajează pe ucigașii potențiali creând pentru ei o piață a armelor. Iar alegătorii le permit acestor responsabili politici să-și păstreze funcțiile”. Populara platformă video YouTube se află în căutare de filme și seriale pe care să le achiziționeze, în vederea deschiderii secțiunii plătite, scrie presa americană. Wall Strret Journal scrie că reprezentanții YouTube s-ar fi întâlnit deja în ultimle luni cu mai mulți proprietari de studiouri de la Hollywood , cu scopul de a achiziționa filme și seriale. YouTube se află în căutarea drepturilor de difuzare în streaming a a serialelor și filmemor pentru a-și susține lansarea serviciului pătit. Aceasta va accentua concurența cu Netflix, Amazon și Hulu pe piața și așa competitivă a serviciilor video online. Serviciul premium al YouTube ar urma să coste 9,99 dolari pe lună, scrie WSJ. Până în 2020, abonamentele ar trebui să devină principala sursă de venituri pentru YuTube, devasându-le astfel încasările provenite din publicitate. Descoperire surprinzătoare a autorităților din Bulgaria. O rafinărie de petrol clandestină a fost descoperită duminică de autoritățile bulgare în orașul Lenitsa, din regiunea Loveci, situată în zona de nord a țării, informează situl de știri Novinite. Potrivit procurorului șef al regiunii, rezervoarele decombustibil, situate în afara rafinăriei propriu-zise, conțineau, fiecare, cantități de motorină curinse înre 60 și 150 de tone. Poliția nu a dat pentru moment mai multe informații și nici nu a fost deocamdată în măsură să spună de când funcționa această rafinărie ilegală.

823