Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criza refugiaților. Putea Angela Merkel să procedeze altfel? (Deutsche Welle)

”Angela Merkel, ultima încercare în criza refugiaților”, titrează Deutsche Welle. Părăsită de aliații ei, Angela Merkel se vede singură în fața unei provocări care ar putea distruge chiar proiectul european, crede publicația germană.

Angela Merkel mai are doar o șansă pentru a salva ideea soluționării comune la nivelul UE a crizei refugiaților. Ea are nevoie în acest sens de Turcia. Ankara ar trebui să promită la summitul comun din martie că va îndeplini solicitările UE și-i va opri pe refugiați pe teritoriul turc.

Este o strategie periculoasă, pentru că până la summitul UE-Turcia mai sunt două săptămâni, perioadă în care se pot întâmpla multe.

Toți cei care cârâie acum cu privire la politica doamnei Merkel în cazul refugiaților ar trebui să răspundă mai întâi la următoarea întrebare: ce putea să facă ea altfel? Să închidă porțile Germaniei și să lase restul Europei să se descurce? Niciunul dintre deștepții care acum se laudă că au prevăzut că lucrurile vor merge prost nu a fost în stare toamna trecută să își imagineze cât de tare va eșua Europa.

Angela Merkel încearcă acum să salveze ceea ce abia dacă mai poate fi salvat: ideea unei minime unități europene. Dar guvernul de la Viena tocmai i-a arătat ce înseamnă egoismul național. Cancelarul austriac Werner Faymann și-a apărat fără rușine la summitul european cota maximă de refugiați stabillită de executivul său. Cotă care deja a fost atinsă pe anul acesta.

Și pe toți ceilalți azilanți care mai sosesc vrea să-i trimită mai departe spre Germania.

Astfel, el o trădează pe Angela Merkel, care l-a considerat până mai ieri un aliat. Același lucru se poate spune și despre planurile țărilor din est de a închide granița dintre Macedonia și Grecia.

În tot acest context, cancelara federală mai are o singură șansă. Trebuie să continue cu încăpățânare ceea ce a început. După planul B nu mai există și un plan C. Șansa de a eșua este mare. Dar când vine vorba de Europa și de criza refugiaților, este unul din acele momente în care se poate afirma pe bună dreptate: nu există alternativă.

Se împlinesc 100 de ani de la măcelul de la Verdun, episodul însângerat din timpul primului război mondial, consacrat în timp drept sibmolul sacrificiului inutil pe câmpul de luptă. Și un moment cu multimple semnificații în prezent, crede ziarul francez Liberation.

Verdun? Simbolul absurdității războiului! Trei sute de zile de luptă, 300 000 de morți și suferințe nespuse în numele unui eroism deșănțat - și aceasta pentru a reveni, un an mai târziu, pe aceleași poziții, pe un teren plin de de noroi, de sânge și de oseminte.

Dar a invoca simpla nebunie nu epuizează explicațiile masacrului. Soldații care au murit la Verdun nu au fost nebuni, nici generalii care i-au condus la abator .

Istoricii au analizat motivația combatanților. Ei și-au văzut sacrificiul ca pe o datorie civică, legitimă și inevitabilă, fără bucurie dar și fără mânie. Nici fanatici, nici simple păpuși

Francezii au crezut că sunt angajați într-un "război de drept", pe care atrocitățile germane de la începutul războiului păreau să-l justifice; Germani  erau motivați de teama încercuirii de către alianța franco-rusă. Din aceste motive, luptătorii de la Verdun merită respectul pentru sacrificiul lor.

Dar cazul este, de fapt, este mult mai politic. Verdun nu s-a născut din nebunie, ci din ideologie. Verdun este punctul culminant, infernal , al naționalismului. Creșterea statelor-națiune, a reușit să îmblânzească secolul XIX, dar a creat naționalismul, militarismul, dorința de a domina, a hrănit paranoia guvernelor care credeau că inamicul dorește să le distrugă cu prima ocazie.

Noi am găsit un singur remediu pentru aceasta boală mortală: construirea unei Europe unite. Același Europă, care se apără astăzi sub presiunea suveraniștilor,  neputincioasă în fața crizei migranților.

Spunem azi că că suntem departe de un conflict armat,  că populiștii europeni nu sunt militarizați, că nicio dorință de cucerire nu mai animă societățile europene. Spunem, pe scurt, că nimeni nu se mai gândește să lupte. Este o orbire prostească . Istoria, care a explodat cu atâta cruzime la Verdun, arată că, odată ce diavolul naționalistului este scos din cutie, el nu vine fără masacre.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, fost premier al Poloniei, se implică în polemica reizbucnită în țara sa privind trecutul fostului lider al Solidarității, Lech Walesa. Donald Tusk a condamnat folosirea unor vechi dosare ale poliției secrete pentru a-l ataca pe Walesa, scrie publicația europeană Politico.

Intervenția președintelui Consiliului European, vine în contextul controverselor din Polonia din jurul noilor dovezi care ar sugerea că simbolul național polonez și fostul lider al mișcării Solidaritatea, Lech Walesa ar fi fost un informator al poliției.  

"Acest caz, spune Tusk, este reîncălzit o dată la câțiva ani în ultimii 20 de, 25 de ani," "Walesa nu au ascuns faptul că a avut anumite contacte și probleme cu poliția secretă în anii '70."

Documente descoperite în săptămâna trecută ar sugera că Walesa ar fi fost informator al poliției secrete poloneze, sub numele de cod "Bolek" , între1970 și1976.

El a fost unul dintre fondatorii Solidarității, în 1980 și a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1983. Walesa a participat la negocierile care au dus la sfârșitul guvernării comuniste, în1989 și  a fost președinte  al Poloniei între 1990 și 1995. El rămâne, probabil, cel mai cunoscut polonez din lume.

"Nu pot exista astfel de documente în ce mă privește",  a spus Walesa pe site-ul polonez wykop. El recunoscuse anterior că a avut întâlniri și că a făcut anumite "jocuri" cu poliția secretă în trecutul său.

Acele revelații au fost folosite de dușmanii lui Walesa, mulți dintre aceștia  din Partidul Lege și Justiție, aflat la guvernare.

Tusk a declarat reporterilor că, dintr-o perspectivă europeană, legenda Solidarității și personalitatea lui Lech Walesa au ajutat mult Polonia pe plan internațional.

”A defăima numele  lui Walesa va face mai mult rău decât bine Poloniei, pe termen lung”, a spus Tusk

 

1254