Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cei mai mulți dintre francezi vor referendum pentru ”Frexit”

Cei mai mulți dintre francezi (53%) și-ar dori un referendum cu privire la prezența Franței în Uniunea Europeană. De asemenea, francezii sunt europenii care își doresc în măsura cea mai mare limitarea circulației libere a forței de muncă.

Ziarul francez Le Monde scrie că aceasta este una dintre revelațiile sondajului realizat la începutul lunii februarie, pe un eșantion de 8000 de alegători din șase țări ale UE (Germania, Franța, Polonia, Irlanda, Spania și Suedia), realizat de Universitatea din Edinburgh.

Astfel, 32% din francezi sunt în favoarea lipsirii de beneficii sociale a străinilor europeni pentru primii patru ani de stagiu ( față de 23% dintre germani și doar 17% dintre suedezi).

Pentru aproape jumătate dintre francezi, "Brexit"  nu ar fi un dezastru: 44% cred că "Marea Britanie ar trebui să părăsească UE ", în timp ce doar 27% dintre germani și doar 19% dintre spanioli împărtășesc acest punct de vedere.

Numai 40% din francezi cred că apartenența Marii Britanii este bună pentru UE, față de 48% dintre germani și 68% dintre irlandezi, al căror comerț depinde în mare măsură de  Londra. Oricum, două treimi dintre francezi și germani cred că Brexitul ar avea un impact "mic" sau chiar zero asupra vieții lor personale.

Întrebați dacă doresc o consultare privind apartenența la UE, francezii spun ”da” în proporție de 53%, față de 45% dintre germani și 47% dintre spanioli.

"Referendumul britanic este un laborator pentru alte referendumuri din Europa. O astfel de trivializare ar putea produce efecte devastatoare ", comentează Anand Menon, profesor de politica europeana la Kings College din Londra.

Poate extrema dreaptă franceză să se bucure de astfel de cifre?  Nu este sigur, dacă luăm în considerare că susținătorii unui referendum asupra "Frexit" (cum s-ar putea numi ruptura între Franța și UE) sunt departe de a fi de acord să și părăsească Uniunea: 45% din francezi ar vota să rămână în UE, față de 33%  pentru ieșire, în timp ce 22% nu au nici o opinie.

Presa americană continuă să se ocupe de relația dintre Uniunea Europeană și Turcia. La fel ca și editorialiștii europeni, de care ne-am ocupat săptămâna trecută, americanii cred că Ankarei nu trebuie să i se treacă cu vederea derapajele autoritariste.

Contrastul a fost izbitor, scrie New Tork Times: La doar câteva zile după ce poliția a dat buzna în birourile unui  ziar de opoziție, prim-ministrul Turciei a fost întâmpinat la Bruxelles, cu oferte de miliarde de euro, de ridicare a vizelor pentru turci și cu perspective reînnoite privind aderarea la Uniunea Europeană.

Calitatea de membru în Uniunea Europeană era odată văzută ca un fel de zăhărel pentru a duce Turcia către reforme democratice. Acum este oferită ca un mijloc de ademenire pentru ajutorul turcesc în blocarea fluxului de refugiați.

Activistii turci care pledeaza pentru libertatea presei și liberalii, care o dată contau pe perspectiva aderării pentru a aduce mai multe reforme democratice, au reacționat cu disperare la muțenia Europei, scrie NYT.

În Washington Post, Mort Abramowitz și Eric Edelman, ambii foști ambasadori ai SUA în Turcia, scriu un column în care afirmă că Erdogan are două variante: reformele sau demisia.

După ce Erdogan și partidul său Justiție și Dezvoltare (AKP) au preluat puterea în 2003, economia a crescut și s-au îmbunătățit relațiile Turciei cu vecinii săi. AKP și-a propus aderarea la Uniunea Europeană, a terminat-o cu dominația militarilor asupra politicii și a căutat o soluție pașnică, de lungă durată, la problema kurdă.

Până în 2012, Erdogan putea declara cu încredere, "Avem un viitor luminos." Și putea să promită că, în 2023, la centenarul republicii, Turcia va fi "una dintre cele mai mari puteri ale regiunii și lumii ".

Astăzi, viitorul Turciei arată sumbru. În cazul în care Erdogan încă mai vrea să ofere un viitor mai luminos pentru țara sa, el trebuie să facă reforme. Sau să demisioneze.

Iar Chicago Tribune se întreabă: Cine are nevoie de acest om? Ei bine, Occidentul. Și, Erdogan o știe. Dar asta nu înseamnă că Statele Unite și Uniunea Europeană ar trebui să minimalizeze obsesiile sale de a-și elimina adversarii, fie și pe cei percepuți ca atare.

În cazul în care Turcia dorește să fie luată în considerare pentru aderarea la UE, un club de elită democrațiilor, trebuie să susțină valorile democratice. Un prim pas ar fi eliberarea  de sub tutelă a ziarului Zaman.

 

De ce Europa de Est nu vrea refugiaţi? Este întrebarea la care încearcă să răspundă politologul bulgar Ivan Krastev, într-un interviu pentru Deutsche Welle.

Ivan Krastev este considerat unul dintre cei mai importanți intelectuali cu vederi liberale ai Europei. 

Krastev spune că, în vreme ce criza financiară a împărţit UE în creditori și debitori, generând o falie între nord și sud, criza refugiaților produce o nouă scindare între est şi vest.

Azi nu asistăm doar la o lipsă de solidaritate, așa cum se poate auzi în UE, ci la o ciocnire între diferite feluri de solidaritate: între solidaritatea națională, etnică și religioasă, pe de o parte, și responsabilitatea noastră ca oameni, pe cealaltă parte.

Criza refugiaților a arătat clar faptul că Europa de Est simte acele valori fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană, ca o amenințare, în timp ce pentru mulți din Europa de Vest tocmai aceste valori universale se află în centrul noii identități europene.

Această reacţie reprezintă o "revoltă populară" a ţărilor din centrul continentului, împotriva globalizării.

Opunându-se refugiaților, Europa de Est poate declanşa o criză radicală de solidaritate în UE, ajungând în mod paradoxal să fie respinsă de Europa de Vest.