Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Turcia: ce e mai rău abia urmează (New York Times, The Telegraph, Slate.fr)

erdogan.jpg

Președintele Erdogan vorbește mulțimii în timpul unei ceremonii de comemorare a victimelor conflictului generat de tentativa de lovitură de stat, duminică 17 iulie.
Sursa imaginii: 
REUTERS/Alkis Konstantinidis

Lovitura de stat care nu a avut loc – scrie ziarul New York Times comentând urmările evenimentelor din Turcia. Concluzia: puciștii au fost învinși, dar nu democrația este câștigătoare.

Erdogan va fi, fără îndoială, beneficiarul principal al acestor turbulențe, pe care le va folosi pentru a împinge în continuare spre un regim autocrat și islamist Turcia”, scrie New York Times.

Dar asta nu înseamnă că el a pus totul în scenă. Este foarte plauzibil ca o gașcă de ofițeri să fi crezut că o societate polarizată și nemulțumită s-ar ridica la un singur semn. Dacă este așa, calculele lor au fost greșite - iar eroarea a costat mai mult de 260 de vieți. Armata turcă rămâne izolată de societate.

La mai bine de 35 de ani de la ultima lovitură de stat, și aproape două decenii după intervenția militară din 1997, turcii nu doresc o revenire la epoca militarilor atotputernici dintre 1960 și 1980.

Dimpotrivă, turcii sunt atașați instituțiilor democratice și ordinii constituționale. Armata, stâlp  al laicității introduse de Kemal Atatürk, este acum cu mult mai slabă. Oricât de mare ar fi furia lor împotriva președintelui, turcii nu vor să meargă înapoi.

Iar o lovitură de succes ar fi fost un dezastru. Erdogan are sprijin masiv în inima Anatoliei, în special în rândul conservatorilor religioși. Moscheile din toată țara s-au deschis în toiul nopții iar imamii s-au făcut ecoul apelului președintelui pentru ca oamenii să iasă în stradă. Nu poate fi nici o îndoială că orice administrație militară s-ar fi confruntat cu o insurgență de tip islamist asemănătoare celei din Siria. Lovitura ar fi fost devastatoare”, scrie NYT.
 

Ceea ce este mai rău din partea lui Erdogan de-abia urmează, avertizează și ziarul britanic The Telegraph.

”Răzbunator, irascibil, autoritar, îndărătnic,  președintele Recep Tayyip Erdogan, a supraviețuit mașinațiilor  și acum cele mai rele instincte ale sale vor fi intensificate și întărite. Dacă Erdogan a fost până acum un aliat enervant pentru Europa și America, de acum înainte el va fi capabil de aproape orice”.

În Franța, publicația electronică Slate.fr are o abordare asemănătoare: Ceea ce este mai rău s-ar putea să urmeze de aici înainte.

Ce ironie să-l vedem vorbind pe președintele turc sub portretul lui Mustafa Kemal Ataturk, știind că, de la venirea sa la putere, scopul lui a fost să topească Turcia modernă și laică într-o Republică Islamică.

De la închiderea școlilor seculare pentru a impinge copiii în instituțiile musulmane, la restricții privind vânzarea și consumul de alcool, de la programul frenetic de construcție a moscheilor absolut peste tot, la  transformarea bisericilor în muzee și numărul tot mai mic de campusuri universitare în care baticul mai este interzis.

La televiziune, imaginile cu mulțimile care au ieșit în stradă pentru a se opune operațiunii militare au fost cele mai revelatoare: nu erau numai bărbați  cu mustăți (pe care turcii laici le evită cu strictețe) dar nu în ultimul rând rând nu erau femei la vedere. În plus, sloganurile lor nu erau patriotice, cât islamice. Ei au început să strige "Allahu Ekber" (pronunția locală pentru  "Allah Akbar") și au scandat șahada, profesia musulmană de credință.

O altă ironie frumoasă a fost sprijinul rapid și total pentru Erdogan, în numele "democrației", din partea președintelui american Barack Obama, a cancelarului german Angela Merkel și a ministrului de externe european, nefericita Federica Mogherini.

De fapt, Erdogan a făcut tot posibilul pentru a demola democrația fragilă din Turcia. Dar Turcia nu este o republică prezidențială, cum ar fi Statele Unite sau Franța, ci o republică parlamentară precum Germania și Italia, cu un președinte, în esență, simbolic și cu un prim-ministru ca real om forte al țării.

Erdogan însă subminează ordinea constituțională, conducând întâlnirile cabinetului din palatul său prezidențial de 1000 de camere  din Ankara, construit în mijlocul unei rezervații naturale, fără finanțare sau autorizații legale.

 

Și un alt subiect major primește spații largi în presa europeană: urmările masacrului de la Nisa.

Merah, Charlie, Bataclan, Magnanville, acum Nisa ... Cât ne mai trebuie pentru a deschide ochii?”, întreabă ziarul francez Le Figaro.

"Suntem în război!" Se spune acum - termenul e pe buzele tuturor.

Dar armele noastre sunt lumânările, hashtagurile, procesiunile și subtilitățile Codului de procedură penală.
 

De fapt, noi trăim ca și cum am fi în pace! Starea de urgență nu împiedică nici demonstrațiile sindicale sau adunările festive, pe care unii pretind că sunt "cel mai bun răspuns la Statul Islamic" ...

Această orbire intenționată a durat prea mult. Pentru a câștiga războiul, trebuie să ne conducem fără jumătăți de măsură”, conchide Le Figaro.

Publicația poloneză Polityka, citată de Eurotopics, este de părere că Occidentul trebuie să-și păstreze sângele rece în aceste momente.

"Scopul lor este de a răspândi frica și ura, iar noi să răspundem la violență cu violență. Ei doresc să ne cufunde în acest cerc vicios, care nu va produce decât noi grupuri islamiste. Trebuie să rupem această spirală. Dacă ne supunem, atacurile și tulburările vor deveni obișnuite. Europa  ar deveni un fel de Balcani, ca să nu mai vorbim de un al doilea Orient Mijlociu".

Înmulțirea atacurilor teroriste se datorează pasivitatății politicienilor europeni, avertizează la rândul său ziarul grec To Vima:

"Dacă Europa refuză să înțeleagă că trebuie să-și angajeze în luptă toate forțele sale, mai degrabă decât să se piardă în lupte interne, atunci acest război este deja pierdut. După tragedia de la Bataclan, Franța a cerut ca Europa să-și întărească mijloacele sale de luptă anti-teroristă. Dar Europa nu a reacționat cu adevărat. S-a simțit că la Bruxelles și Berlin există alte priorități", scrie To Vima, citată de Eurotopics.