Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Stare de urgență în Florida, în așteptarea uraganului (BBC)

În statul american Florida a fost declarată stare de urgenţă. Preşedintele Barack Obama a luat această decizie după ce meteorologii au avertizat că uraganul Matthew, care a cauzat până acum moartea a 269 de persoane, ar urma să lovească din plin coastele americane, scrie BBC.

Se estimează că uraganul va lovi direct coastele americane cu puterea unei furtuni tropicale de nivelul patru din cele cinci posibile.

Numeroase adăposturi de urgenţă din statele Florida, Georgia şi Carolina de Sud au început deja să primească persoanele evacuate, după un apel lansat în acest sens de preşedintele american.

De asemenea, numeroase benzinării au rămas fără carburant, iar la restul s-au format cozi lungi. Alţii se pregătesc să rămână în case până când trece furtuna. Oamenii şi-au făcut stocuri de apă, lapte şi conserve, golind rafturile magazinelor.

Proprietarii de case şi afaceri şi-au baricadat geamurile şi au ridicat diguri din saci cu nisip pentru a se apăra de inundaţii.

Uraganul Matthew a ajuns și în Bahamas, lăsând în urmă o adevărată criză umanitară și în Haiti. Cel puțin 269 de persoane au fost ucise pînă în prezent in Haiti, Republica Dominicana, Sf. Vincent și Grenadine, iar oficialii au declarat că se așteapta ca numărul victimelor să crească, informează CNN.

De la uraganul Felix, care a avut loc în anul 2007, nici o alta furtună nu a provocat atât de multe daune.

 

Estul Alepului ar putea fi distrus în totalitate în două luni. Avertismentul vine de la trimisul special al ONU în Siria, Staffan de Mistura, citat de AFP.

Trimisul special al ONU a lansat un apel catre luptatorii organizatiei jihadiste Frontul Fateh al-Sham (ex Frontul Al Nusra, aripa siriana a al-Qaeda), cerandu-le sa paraseasca estul Alepului. El a estimat, fara a preciza pe ce se bazeaza, ca numarul acestora este de circa 900.

Cartierele rebele din Alep ar putea fi distruse in totalitate si mii de civili vor fi ucisi daca armata siriana, sustinuta de Rusia, isi continua ofensiva spune el.

O incetare a focului, care ar fi putut conduce la o coordonare a loviturilor aeriene intre Moscova si Washington, a fost incalcata in 19 septembrie, dupa ce a fost in vigoare doar zece zile.

Regimul Bashar al-Assad a lansat in 22 septembrie o violenta ofensiva impreuna cu aliatul sau rus pentru a prelua controlul asupra sectoarelor rebele din Alep, unde traiesc circa 275.000 de persoane, sub asediu - potrivit ONU - in partea estica a celui de-al doilea oras al Siriei.

Aceste bombardamente au ucis din 23 septembrie pana acum 376 de persoane si au ranit alte 1.266, a spus de Mistura.

Divizat din 2012 intre un sector vestic controlat de regim si cartiere aflate in mainile rebelilor, Alepul a devenit principalul front al conflictului sirian.

Staffan de Mistura a cerut regimului sirian si Rusiei sa suspende bombardamentele daca luptatorii Frontului Al Nusra parasesc cartierele rebele.

Statele Unite au anuntat luni ca suspenda negocierile cu Rusia in privinta incetarii focului in Siria, dupa distrugerea totala a celui mai mare spital in sectorul rebel al Alepului, in urma unui bombardament aerian.

Rusia, care dezminte in mod regulat ca a bombardat spitale si alte tinte civile, a negat orice responsabilitate in acest atac.

Conflictul din Siria a provocat moartea a peste 300.000 de oameni, incepand din 2011, si a antrenat cea mai grava criza umanitara dupa al Doilea Razboi Mondial.

 

În Brazilia fostul președinte Lula da Silva este anchetat pentru apartenența la o "organizatie criminală" scrie presa sud americană. Lula da Silva a respins constant acuzațiile care i se aduc și a denunțat caracterul lor politic, care ar urmări să îl elimine din cursa pentru prezidențialele din 2018.

 

Fostul presedinte al Braziliei Luiz Inacio Lula da Silva va fi vizat de o ancheta pentru apartenenta la o "organizatie criminala", formată din oameni politici care ar fi deturnat miliarde de dolari ale companiei petroliere de stat Petrobras.

Lula, aflat la conducerea Braziliei intre 2003 si 2010, a mai fost inculpat de doua ori in acest vast scandal in cadrul Petrobras: pentru coruptie si spalare de bani, precum si pentru obstructionarea justitiei.

Este pentru prima data cand este suspectat ca face parte dintr-o organizatie criminala in acelasi dosar, chiar daca Parchetul nu l-a pus deocamdata sub acuzare.

Justitia suspecteaza existenta unui "grup criminal organizat, comandat si organizat de personalitati politice din diverse partide, cu obiectul de a pereniza imbogatirea lor ilicita, precum si a unor intreprinderi, finantand campanii electorale cu ajutorul acestor deturnari de fonduri publice”, a explicat procurorul general Rodrigo Janot.

Ieri, politia braziliana a prezentat in fata Parchetului o noua acuzatie impotriva lui Lula pentru coruptie pasiva: el ar fi uzat de influenta sa pentru a favoriza gigantul din domeniul constructiilor Odebrecht in obtinerea de contracte in Angola in schimbul unor sume de bani.

Lula, 70 de ani, a respins constant acuzatiile care i se aduc si a denuntat caracterul lor politic care ar urmari sa il elimine din cursa pentru prezidentialele din 2018.

El sustine ca este victima unui complot al "elitelor", in continuarea "loviturii de stat" parlamentare contra presedintei Dilma Rousseff, destituita de Senat la 31 august pentru falsificarea conturilor publice.

Revista presei internaționale din 7 octombrie 2016