Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Putinismul” - un portret (The Economist)

putin.jpg

Reuters/Aleksey Nikolskyi/Sputnik/Kremlin
Reuters/Aleksey Nikolskyi/Sputnik/Kremlin

”Putinismul” – iată titlul copertei prestigioasei reviste The Economist. Publicația propune un amplu dosar consacrat Rusiei, din care am desprins prinicipalele idei ale articolului de deschidere.

”Limbajul războinic al Kremlinului este mai mult fanfaronadă. Cu toate acestea, Rusia reprezintă o amenințare la adresa stabilității și ordinii. Iar primul pas pentru a răspunde la această amenințare este de a înțelege că beligeranța rusă nu este un semn de renaștere, ci de boală cronică, un semn  de slăbiciune.

Rusia se confruntă cu probleme grave. Populația sa este în curs de îmbătrânire și este de așteptat să scadă cu 10% până în 2050. Încercarea de a utiliza boom-ul prețurilor materiilor prime pentru modernizarea statului și a economiei a eșuat.

În schimb, dl Putin a prezidat o creștere enormă a sectorului public: între 2005 și 2015, ponderea PIB-ului rus care provine din cheltuielile publice și firmele controlate de stat a crescut de la 35% la 70%.

După ce a crescut cu 7% pe an, la începutul domniei lui Putin, economia este acum în scădere. Sancțiunile sunt doar parțial de vină. Corupția și scăderea prețului petrolului contează mai mult. Kremlinul decide cine devine bogat și cine trebuie să rămână astfel. De exemplu, Vladimir Yevtushenkov, un magnat rus, a fost reținut timp de trei luni, în 2014. Odată eliberat, el a predat statului compania sa petrolieră.

Instituțiile care ar sprijini apariția unei Rusii prospere, cum ar fi statul de drept, presa liberă, democrația și concurența liberă reprezintă o amenințare existențială pentru putredul stat  al domnului Putin.

Mult timp, domnul Obama a considerat că Rusia, fiind o putere în declin, el nu are de ce să-i dea prea multă atenție. Cu toate acestea, o țară nesigură, slabă, imprevizibilă și, în plus, cu arme nucleare este periculoasă - iar în unele privințe, chiar și mai mult decât Uniunea Sovietică. Spre deosebire de liderii sovietici dupa Stalin, Putin guvernează singur, necenzurat de către un Birou Politic. Și el poate rămâne mult timp la putere.

Ce ar trebui să facă Occidentul, în această situație?

Este și întrebarea pe care o pune autorul articolului din The Economist. O continuare a escaladării ar fi periculoasă.  America trebuie să continue să discute direct cu dl Putin. Succesul nu se măsoară prin cedări și armistiții, atfel binevenite într-o țară precum Siria, ci prin reducerea șanselor pentru o gafă rusească.

Eroarea de calcul nucleară ar fi cea mai rea dintre toate.

Un alt domeniu de dispută va fi politica Rusiei în vecinătate. Viitorul președinte al Americii trebuie să declare că, în mod contrar ceea ce a spus dl Trump,  dacă Rusia folosește astfel de tactici împotriva unui membru al NATO, precum Letonia sau Estonia, alianța va trata situația ca pe un atac asupra tuturor. Separat Occidentul trebuie să spună clar că, în cazul în care Rusia se angajează într-o agresiune pe scară largă împotriva aliaților non-NATO, precum Georgia și Ucraina, atunci aceștia vor fi sprijiniți.

Mai presus de toate Occidentul trebuie să păstreze mintea limpede. Propaganda rusă are scopul de a discredita și eroda valorile liberale prin cultivarea ideii că Occidentul este la fel de corupt ca și Rusia. Ea vrea să  genereze un Occident divizat, care  să-și piardă încrederea în capacitatea sa de a modela lumea. Ca răspuns, Occidentul ar trebui să fie unit și ferm.

 

Publicarea scrisorilor de dragoste ale lui François Mitterand au ajuns să îl pună în umbră pe succesorul și discipolul său socialist, François Hollande, constată corespondentul New York Times la Paris.

În mod obișnuit, cartea unui Președinte al Republicii Franceze îi pasionează pe cititorii francezi. Dar, după cum scrie The New York Times , "Franța este captivată  acum mai degrabă de publicarea scrisorilor președintelui François Mitterrand către Anne Pingeot, dragostea vieții lui și mama fiicei sale din afara căsătoriei."

În comparație cu mentorul său politic, actualul președinte – autor și el al unei cărți mult discutate - pălește. "Comentatorii au remarcat contrastul dintre proza ​​erudită a lui Mitterrand, decepțiile sale sofisticate și natura aparent mai lumească a actualei președinții a lui François Hollande, scrie NYT.

New York Times observă, de asemenea,  că apariția aproape în același timp a celor două publicații nu a făcut decât să ofere muniție celor care îl acuză pe Hollande că ar fi dezvăluit prea mult în interviurile ce au stat la baza cărții sale.

Criticii consideră de-a dreptul indecent ca un președinte să publice astfel de interviuri cât timp se află încă la putere. Alții deplâng sfârșitul ideii de viață privată în Franța.

 

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol a decis duminică, 23 octombrie, să nu se opună numirii liderului dreptei Mariano Rajoy la conducerea guvernului scrie ziarul spaniol El Pais.

Această decizie a conducerii socialiste reflectă voința stângii de a evita o a treia confruntare electorală, este concluzia analizei din cotidianul El Pais. "Am avut o, dezbatere intensă și sinceră, dură dar  repectuoasă", a declarat ziarului președintele socialist, Javier Fernández.

Până la sfârșitul lunii, este de așteptat ca regele Felipe VI să-i convoace pe liderii partidelor politice majore pentru o nouă încercare de a forma un guvern. Mariano Rajoy pare a avea acum drum liber pentru a forma o nouă echipă. Cu toate acestea, nu-i va fi ușor să întrunească o majoritate în parlament avertizează presa spaniolă.

Revista presei internaționale din 24 octombrie 2016