Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


China nu trebuie considerată economie de piață (Le Figaro)

china.jpg

Sursa imaginii: 
REUTERS/Petar Kujundzic

Uniunea Europeană nu ar trebui să permită Chinei să acceadă la statutul de economie de piață, este de părere editorialistul ziarului Le Figaro. China speră ca la mijlocul lunii decembrie să obțină acest statut, la 15 ani după ce s-a alăturat Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

”În aceste vremuri de mare avânt împotriva globalizării, Europa poate avea o bună ocazie de a-și îmbunătăți imaginea. Trebuie doar să găsească o cale de a-i nega Chinei statutul de economie de piață, pe care i l-a promis, în mod nechibzuit, cu cincisprezece ani în urmă.

Aceasta va împiedica Europa să se deschidă mai mult către căpcăunul chinez și să-și afecteze și mai mult mediul de afaceri.

China profită din plin de comerțul mondial, fără a respecta regulile. Economia sa rămâne revoltător de etatizată, guvernul subvenționează marile întreprinderi  - publice sau private - și investițiile străine sunt supravegheate îndeaproape, în timp ce moneda este permanent manipulată.

Este prea devreme pentru a da verdicte, dar dosarul chinez este un test major - cu siguranță, unul dintre ultimele - prin care Europa poate demonstra că se schimbă.

Religia competiției libere, ce a deschis piețele spre toate direcțiile, este înlocuită cu o apărare pură și dură a intereselor. Și nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului. De exemplu, trebuie să lucrăm pentru a-i ține în frâu pe giganții internetului din SUA care colonizează mari întinderi ale economiei dar se sustrag de la impozitare. Un alt efort care merită făcut!"

 

Judecătorii greci trebuie să se pronunțe în această săptămână asupra cererii de extrădare făcută de către Ankara pentru opt militari turci acuzați de implicare în puciul eșuat din iulie.

Ei au intrat în Grecia cu un elicopter în noaptea loviturii de stat. Comentatorii cred că justiția greacă nu trebuie să se lase intimidată de amenințările turcești, și să le acorde azil politic soldaților.

"Auzim, ca de obicei, că instanța va decide în mod independent. Este totuși necesar ca acest lucru fie valabil și în practică”, este de părere site-ul de știri Protagon.

"Justiția greacă va avea ocazia de a dovedi că este independentă. Guvernul nu vrea ca Grecia să devină un refugiu pentru cei persecutați de regimul lui Erdogan. Atena se teme că acest lucru ar atârna greu asupra relațiilor bilaterale, ceea este destul de ușor de înțeles. Dar acesta este genul de risc pe care țările democratice trebuie să îl accepte ", scrie site-ul grecesc.

Extrădarea ar fi fatală pentru soldați, concluzionează și ziarul Ta Nea:

"Se mai îndoiește cineva în această țară, că persoanele în cauză vor fi torturate sau chiar executate, dacă vor fi extrădate și  Turcia va restabili pedeapsa cu moartea?  Cu toate acestea , prin inițiativa guvernului, și așa cum se arată primele deciziile judiciare, țara noastră s-a arătat gata de a-i trimite pe acești oameni în iad. Grecia a cunoscut o dictatură în trecut; ea păstrează o amintire tragică a acestei perioade și această experiență a maturizat țara noastră. Grecia trebuie să reziste presiunilor. Deoarece guvernul turc  nu ne poate expune niciunui unui risc în cazul în care dreptul de azil al acestor opt persoane  va fi respectat, în cele din urmă." (sursa: Eurotopics.net)

 

Liderul populist olandez Geert Wilders a fost condamnat vineri pentru discriminare, dar procesul a fost de bun augur pentru partidul său, care a crescut simțitor în sondaje, după cum relatează corespondentul de la Haga al Agenției France Presse.

Geert Wilders, a fost condamnat vineri pentru discriminare după ce a promis "mai puțini marocani" în Țările de Jos, în timpul unei petreceri de după alegerile municipale din martie 2014.

În cazul în care alegerile parlamentare programate pentru luna martie 2017 ar avea loc în această săptămână, Partidul Libertății al lui Wilders ar deveni primul partid politic din țară cu 36 de locuri din cele 150 câte numără camera inferioară a Parlamentului olandez.

Potrivit sondajelor, Partidul Liberal - Democrat al premierului Mark Rutte s-ar clasa acum al doilea, cu 23 de locuri, față de patruzeci de locuri pe care le deține în prezent.

Și Partidul Muncii, partenerul obișnuit de coaliție al liberal-democraților, ar obține zece locuri în Parlament, față de 35 acum

Partidul Libertății al lui Geert Wilders deține în prezent douăsprezece locuri în camera inferioară.

Popularitatea sa a continuat sa urce in timpul procesului început la 31 octombrie.

Cunoscut pentru pozițiile sale anti-Islam, omul cu părul peroxidat a câștigat mai mult de două locuri față de săptămâna trecută, după hotărârea în cazul său, arată institutele de sondare.

Politicianul de 53 de ani va face apel la decizia de vineri a judecătorilor, chit că aceasta nu conține vreo sancțiune, dar el are tot interesul de a prelungi audierile într-un proces pe care îl consideră a fi unul politic.

Corespondentul ziarului New York Times îl citează pe sociologul Peter Kanne, potrivit căruia mulți olandezi sunt menulțumiți că Wilders este acuzat și judecat doar pentru ceea ce a spus. "Ei cred că el a spus ceva ce este adevărat, și sunt foarte supărați că un politician nu se poate spune ce gândește, într-o societate în care există libertatea de exprimare."

 
Revista presei internaționale din 12 decembrie 2016