Provocările ”post-adevăr” din 2017 (Le Monde, The New York Times, The Guardian)

Extrem de respectatul Dicționar Oxford a ales drept cuvânt al anului 2016,  expresia "post-adevăr”, ca urmare a celor două alegeri care au zguduit lumea: referendumul din 23 iunie privind Brexitul, și alegerea lui Donald Trump ca președinte al Americii, la 8 noiembrie.

Începem un an în care în Europa va fi marcată de o serie de campanii electorale cheie, în Țările de Jos, Franța, Germania, probabil Italia.

Iar în epoca ”post-adevăr”, adevărul nu este întotdeauna linia de bază. Faptele nu mai sunt fundamentale. Persoanele publice pot lansa de acum știri false cu bună știință, fără nici cea mai mică considerație pentru adevăr - și să beneficieze de  pe urma lor.

Astfel, președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a dobândit un imens capital politic atunci când a livrat informația cum că Barack Obama este născut nu în SUA, ci în Kenya. De-abia la sfârșitul campaniei electorale Trump a recunoscut, fără a-și cere scuze, că Obama este într-adevăr, născut în Statele Unite. Nici măcar publicarea certificatului de naștere al lui Barack Obama nu a putut diminua credibilitatea afirmației candidatului republican.

Aceeași logică stă la baza zvonurilor lansate zilele acestea, privindu-i pe "Ali Juppé" și pe "Farid Fillon". Informațiile sunt false, în mod evident, dar ele își urmează cursul în mass-media, prevalând în discursul public.

Informațiile false ajută la crearea unei bule cognitive, unde fiecare ajunge să se închidă în propriile convingeri. Acestea reprezintă o provocare etică pentru cei responsabili și mai ales, pentru companiile tehnologice precum Google, Facebook, Twitter, prin care sunt vehiculate. Foarte târziu, aceste companii au început să răspundă.

Credibilitatea informațiilor se află în centrul funcționării democrației. Iar această provocare îi privește pe toți, cititori și cetățeni. Exigența lor va fi cel mai bun aliat al nostru.

Un an complicat se anunță și pentru cancelara germană Angela Merkel, crede cotidianul american The New York Times. Ea va deveni în  2017 principala țintă a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Cancelara germană este, de fapt, o țintă perfectă, consideră The New Tork Times. Germania va organiza alegeri generale în toamna acestui an.

De la anexarea Crimeei în 2014, doamna Merkel a fost vocea cea mai hotărâtă care s-a pronunțat pentru pedepsirea Rusiei. În anul următor, ea a primit un milion de refugiați în Germania, și a cerut restului Europei să facă același lucru - astfel, în opinia ruso- etno-naționaliștilor, ea a contribuit la diluarea culturii europene.

Și ea încă mai crede într-o Uniune Europeană unită, integrată, un bastion al valorilor liberale și, cel puțin în mod implicit, un zid politic și economic împotriva Rusiei.

Se pare însă că Rusia plănuiește să-i facă doamnei Merkel și aliaților săi, în 2017, cam ceea ce i-a făcut doamnei Hillary Clinton și democraților săi, în 2016.

Am mai văzut toate acestea, înainte, când K.G.B. și poliția secretă germană STASI desfășurau în Germania de Est un război psihologic, bazat pe zvonuri dar și pe construirea de scheme pentru a oferi mită politicienilor occidentali și apoi a-i expune ca și criminali.

Putin și colegii din fostul său K.G.B. ar trebui să știe însă că, de data aceasta, suntem avizați când vine vorba despre trucuri murdare.

Nu există vreo îndoială că ordine de luptă au fost deja date armatelor de hackeri, care au fost trimiși să atace democrațiile și care, acum, își vor îndrepta atacurile asupra Germaniei.

Este destul de clar cine va pierde. Dl Putin și nechibzuiții din jurul lui ar trebui să fie conștienți de faptul că singurul lucru pe care îl vor obține este încă o generație de ruși pierdută, care și-ar putea servi țara mai bine răspunzând unor provocări intelectuale oneste și constructive. Un guvern care exportă răul în lumea exterioară, pentru a o face să simtă Rusia din nou mare, este sortit eșecului - deoarece niciunul de acest fel nu a reușit până acum.

The Guardian se întreabă dacă, în acest an, Uniunea Europeană va lua taurul de coarne în privința Poloniei, unde în 2016 s-au înmulțit derapajele de la democrație.

UE trebuie să decidă în acest an, dacă e cazul să continue să rămână inactivă. Sau dacă ar trebui să acționeze asupra  Varșoviei.

Instrumente există. Articolul 7 - încă netestat de UE - poate fi activat pentru impunerea de sancțiuni.  Există, totuși, o capcană: articolul poate fi  activat numai prin intermediul unui vot unanim, ceea ce ar permite Ungariei autocratului Orbán să i se opună.

Până în prezent, Kaczyński a mizat pe faptul că o UE preocupată de problemele economice nerezolvate din sudul Europei și  de Brexit nu va avea timp de Polonia. Se va schimba cursul?

Există unele riscuri substanțiale – cum ar fi îndreptarea, de către Partidul Lege și Justiție, a opiniei populare împotriva eurocraților . În plus, Germania, care ar trebui să sprijine o linie mai puternică, nu va fi dornică să facă aceasta în an electoral.

Dar poziția Varșoviei este mai fragilă decât retorica sa. Ea rămâne expusă la capriciile unei autocrații încă și mai viguroase, de la est: cea din Rusia lui Vladimir Putin.

Recent, Moscova, a produs neliniște anunțând mutarea de rachete nucleare în enclava Kaliningrad, situată între Polonia și Lituania. O Polonie flirtând cu izolaționismul auto-impus poate constata că  provocările geo-politice din 2017 o vor obliga să-și caute aliați europeni.