Pentru cine a fost gândit Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona? (Politico)

John Kerr a pregătit textul în calitate de secretar general al Convenţiei Europene, însărcinată să pună la punct Tratatul Constituţional, în 2002 şi 2003.  Apoi, unele dintre prevederi s-au regăsit în ceea ce avea să fie Tratatul de la Lisabona din 2009.

În acea perioadă, principalul motiv de îngrijorare era ascensiunea liderului austriac de extremă-dreapta Joerg Haider, dar și faptul că unii membri din sudul blocului comunitar se întorseseră la democraţie de-abia în deceniile recente.

Kerr şi-a imaginat că procedura de ieşire ar fi putut fi declanşată în caz că un lider autoritar ar fi preluat puterea într-o ţară membră, iar UE ar suspenda dreptul la vot al acelei ţări.

Și tot Politico atrage atenția că Parlamentul European ar putea juca rolul ”polițistului rău” în procesul de negociere. Și aceasta, chiar dacă Parlamentul nu va fi parte directă în negocieri. Totuși, deputații europeni vor trebui să consimtă la acordul de  părăsire a Uniunii, având putere de veto.

Mai mult, deputații europeni pot emite rezoluții fără caracter obligatoriu „cu privire la stadiul negocierilor“, prin care vor putea să facă presiuni asupra Comisiei și guvernelor UE.

În trecut, Parlamentul a folosit dreptul de veto pentru a sabota acte legislative importante,  precum în 2012, când a respins Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA), un tratat internațional  conceput a da o lovitură pirateriei digitale.

În Marea Britanie, The Guardian scrie, tot cu privire la Brexit, că nu e exclus, totuși, ca Marea Britanie să dea până la urmă înapoi de la amenințarea de părăsire a Uniunii.

Și aceasta, spune The Guardian - citând diplomați europeni acreditați la Londra - în cazul în care negocierile privind un acord comercial cu Uniunea se vor solda cu un eșec.

În particular, spun diplomații, oficiali din Marea Britanie recunosc „ravagiile“ pe care le-ar provoca ieșirea din Uniune fără un acord comercial. Mai mult, ei au ajuns să regrete amenințarea de a transforma Marea Britanie într-un paradis fiscal și al dereglementărilor.

Și este vorba inclusiv despre discursul premierului Theresa May , de la Lancaster House, din ianuarie, când a avertizat că „pentru Marea Britanie, orice afacere este mai bună decât o afacere proastă“.

Un ambasador din Marea Britanie, cunoscător profund al mecanismelor din cadrul Uniunii Europene, spune că miniștrii britanici și-au dat seama că principiul «orice  afacere este mai bună decât o afacere proastă» nu va merge. În plus, miniștrii britanici sunt îngrijorați de cei care au interesul ideologic și politic de a genera haos. Serviciile speciale deja le-au comunicat că ei chiar încep să producă haos.“

În plus, teama lor este cu atât mai mare cu cât Theresa May a fost prea dispusă să le cânte acestora în strună, ca și presei pro-Brexit, generând așteptări care cu greu vor putea fi îndeplinite.

În Franța, Le Monde observă că, de la referendumul din 23 iunie 2016, asistăm la reapariția unui vis vechi, drag multor intelectuali și politicieni britanici: crearea unei uniuni mai strânse între țările dezvoltate vorbitoare de limba engleză. Brexit nu ar fi o retragere, ci o deschidere pe mare. Pentru proiectul lor neoclasic, au găsit un nume „Anglosfera”.

Iar Le Parisien se întreabă cum va fi salvată marca „Marea Britanie“: De la muzică la filme, cultura populară britanică din ultimele decenii a promovat imaginea unei țări moderne și dinamice. Dar „nu“-ul spus Europei a trimis un mesaj deranjant.
Matt Scheckner, fondatorul și directorul general al publicației Advertising Week, spune că „unicitatea culturii  britanice va rămâne. Aceasta este muzica, moda, televiziune, filmele, conținutul creativ, toate acestea nu sunt cu adevărat în pericol. Dar pentru turism, pentru mediul de afaceri care angajează tinere talente, riscul este ca Marea Britanie să fie văzută acum ca un mic loc neprietenos”.
În aceeași idee, profesioniștii din industria de publicitate cred că țara ar putea evidenția o serie de avantaje: un sistem politic stabil, o forță de muncă bine calificată vorbitoare de engleză, sau capacitatea britanicilor de a profita din plin de influențe culturale străine.
Potrivit agenților de publicitate, s-ar putea sublinia, de asemenea, diversitatea de opinii din Marea Britanie, pentru a evita ca țara să treacă drept un bloc uniform, în curs de îmbătrânire și întors înspre sine.

Și protestele din Rusia produc scurtcircuit în politica moldovenească. Despre ce este vorba?

După cum transmite corespondentul Deutsche Welle la Chișinău, preluat și de publicația online Independent, majoritatea politicienilor moldoveni preferă să se abțină de la comentarii privind protestele de duminică din Rusia. Doar lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, s-a declarat solidară cu protestatarii.

Nici guvernanții, care se pretind pro-europeni, nici socialiștii pro-ruși, care se declară în opoziție față de guvernarea oligarhică, nici alți politicieni moldoveni nu au reacționat. O reacție a președintelui Dodon ar fi fost cel puțin curioasă. Igor Dodon, care ca președinte al socialiștilor, a protestat împotriva corupției din Republica Moldova, s-a declarat adept al modelului impus de Lukașenko în Belarus și de Putin în Rusia.

Din dorința de a nu irita inutil Kremlinul, „pro-europenii” de la Chișinău se arată „orbi” și „surzi” la trezirea la viață a rușilor obosiți de corupție.