Se vor ține alegătorii francezi de nas pe 7 mai, așa cum au făcut-o în 2002? (National Review)

Ziarul elvețian Le Temps, scrie că, prin alegerea Emmanuel Macron și Le Pen, în primul tur al alegerilor prezidențiale, francezii au optat pentru o schimbare în profunzime.

”Acum au ocazia de a alege un candidat modern și pro-european sau să se joace cu focul Frontului Național.

Sunt două viziuni ale Franței, una incluzivă și deschisă către lume și provocările sale și cealaltă refugiată în spatele frontierelor sale și a vechilor mituri. Alegerea finală a francezilor va schimba nu doar țara lor, ci și întreaga lume”, scrie ziarul francez.

În Belgia, Le Soir vede în turul al doilea un duel inedit și un șoc al modelelor:

”Duminică, francezii au avut revoluția lor zdrobitoare, á la Trump, dând la o parte partidele și politicienii tradiționali, de la stânga și de la dreapta, pentru a pune față în față două personalități din afara sistemului.

Într-o Franță fracturată politic, Macron are trebui să combată astăzi muzica pe care extremiștii o cântă la urechile oamenilor care se tem globalizare și de Europa. Ceea ce înseamnă măsuri pozitive, pentru a asigura egalitatea economică, justiția socială și sustenabilitatea fiscală. Este singura lecție pe care o poate lua de la marșul victorios al lui Jean-Luc Mélenchon: posibilitatea unui vis”.

Pentru Süddeutsche Zeitung, alegătorii francezi sunt o specie remarcabilă. La fel ca steagul lor, au tăiat peisajul politic în trei: albastru pentru dreapta dură a Marinei Le Pen; roșu pentru o stângă distrusă; și alb, la fel ca pagina goală, pentru persoana care trebuie să devină președinte.
 

Alături de amenințarea teroristă, modelul social francez a devenit cel al unei națiuni ponosite. Președintele următor va avea nevoie de o reformă economică profundă și de o doză de flexibilitate pentru a scoate țara din letargie. Rezultatul acestei prime runde ne dă cel puțin speranța că vom putea vedea o torță în mijlocul jăraticului.

Continuăm cu câteva aprecieri dinspre Statele Unite, unde analiștii remarcă, de asemenea, influența covârșitoare a acestor alegeri pentru viitorul Europei.

New York Times notează că apărătorii democrației liberale din Franța și din alte părți au răsuflat ușurați după votul de duminică din primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța:
 

”Desigur, dacă Dl. Macron va câștiga în 7 mai, va fi o veste bună pentru Europa. Altfel, o Uniune Europeană împușcată în picior nu va supraviețui, dacă Franța va părăsi blocul.

Însă demonstrația de forță a doamnei Le Pen înseamnă un avertisment suplimentar cu privire la pericolul în creștere reprezentat de liderii populiști de dreapta din Europa și din întreaga lume.

Franța se va afla pe 7 mai în fața unei alegeri cruciale. Iar Europa speră nu doar într-o victorie a dlui Macron, ci mizează și pe succesul său ulterior în îndeplinirea angajamentelor”.

National Review reamintește că, în 2002, tatăl Marinei Le Pen, Jean Marie, care nu este neo-fascist, ci de-a dreptul unul vechi, a ajuns al doilea în primul tur, cu 16,86% din voturi. În al doilea tur, alegătorii au păstrat "consensul republican", oferindu-i lui Jacques Chirac 82 la sută din voturi.

”Întrebarea este dacă la 7 mai, alegătorii se vor ține din nou de nas, așa cum au făcut-o în 2002.

Iar o altă întrebare pare să fie nu dacă Macron va câștiga, ci cu cât va pierde Le Pen. În acest sens, Le Pen este, de asemenea, un câștigător al votului de duminică.

FN ar putea avea în continuare un plafon electoral, dar va fi în creștere.

Le Pen îl va ataca pe Macron ca fiind un "globalist", socialist și susținător fervent al UE și al monedei euro. Pe hârtie, niciuna dintre aceste teme nu ar trebui să fie câștigătoare, dar duminică au fost. Și apoi, francezii sunt diferiți”, avertizează National Review.

Și încheiem cu Washington Post, care vede începutul unei adevărate revoluții politice în Franța.

Fideli spiritului din 1789, francezii, revoluționari, se află cu un pas înaintea tuturor celorlalți. Duminică, au devenit prima țară occidentală mare care, într-o alegere majoră, a aruncat peste bord structura centru-dreapta / centru-stânga care a dominat politica europeană de la cel de-al doilea război mondial încoace.

Dacă cea mai importantă diviziune politică, în Franța, ca aproape peste tot, era dată de mărimea statului, noua diviziune politică nu se mai referă la economie. Este vorba de viziuni diferite despre identitatea Franței în sine.

Le Pen, care ar putea fi cel mai bine descrisă drept național-socialistă, ar dori să scoată Franța din instituțiile internaționale, inclusiv din Uniunea Europeană și NATO; să închidă granițele; să controleze comerțul și să impună o economie cvasi-marxistă,  dominată de stat.

Alegătorii ei sunt pesimiști în privința prezentului și nostalgici după o altă Franță. Cel mai important aliat al său străin este Vladimir Putin, cu ai cărui bani și-a finanțat campania.

Dar, în ultimele zile, președintele Trump a emis și el păreri pozitive despre ea.

De partea cealaltă, Macron reprezintă noul centru radical. Macron respinge orice marcă politică. Alegătorii săi sunt mai optimiști cu privire la viitor, sprijină Uniunea Europeană, îmbrățișează integrarea Franței cu restul continentului și cu lumea.

Deși Macron se pronunță pentru întărirea granițelor externe ale Uniunii Europene, el nu exprimă nici un dispreț față de imigranți. Politicianul străin cu care s-ar asemăna cel mai mult este Tony Blair pe când era tânăr, care a creat și el o coaliție centristă, deși în acel moment, nu era numită așa.