Cât ar costa independența catalană (Le Figaro)

Independentiștii sunt convinși că vor economisi 16 miliarde de euro pe an, diferența dintre ceea ce regiunea plătește guvernului central și ceea ce primește.

Dar problema este datoria publică, cifrată la 36% din PIB-ul catalan, este una dintre cele mai mari din țară. În cazul secesiunii, Madridul intenționează să distribuie provinciei și partea sa de îndatorare națională. Datoria ar crește, așadar, de la 74 la 235 de miliarde de euro, sau mai mult de 100% din PIB-ul catalan. Aceasta va însemna reducerea încrederii în noul stat.

Tensiunile politice și crearea de frontiere ar putea conduce, de asemenea, la relocări, vor reduce turismul și vor duce la o recesiune, spun economiștii. În schimb, experții care favorizează independența indică riscurile scăzute în cazul unei separări "pașnice".

Dar și Spania ar avea de pierdut. Secesiunea i-ar pune sub semnul întrebării solvabilitatea. Agențiile de rating ar putea degrada Spania, în timp ce instabilitatea politică ar menține neîncrederea generală.

Dar, în același timp, companiile din Catalonia și-ar putea reloca sediile la Madrid pentru a păstra accesul pe piața europeană, scrie Le Figaro.

Cum poți stopa o revoluție – iată titlul pe care îl găsim în publicația europeană Politico.

Guvernul spaniol a lansat un atac total asupra eforturilor catalane de a organiza un referendum asupra independenței - o combinație fără precedent de acțiuni în justiție, desfășurări de poliție și sancțiuni economice.

Nu este clar dacă vreun oficial catalan va ajunge în închisoare, dar este posibil ca și mulți să se vadă într-o astfel de situație. Un judecător de instrucție a declarat că odată ce sistemul de justiție penală începe să se rostogolească, este foarte dificil  ca el să fie oprit - deși guvernul central are opțiunea de a acorda grațierea, notează Politico.

Irish Times reamintește că, în septembrie 2015, în timp ce Catalonia se confrunta cu alegeri în care  tema independenței se afla pe primul loc, premierul spaniol Mariano Rajoy a ținut o conferință de presă împreună cu Angela Merkel, la care cancelarul german și-a exprimat opoziția față de independența catalană și sprijinul pentru Rajoy:

În timp ce la Berlin și Madrid acest lucru părea a fi o idee bună, în Catalonia s-a văzut foarte rău. Și chiar dacă astfel de comparații sunt nedrepte și neîntemeiate, foarte mulți catalani n-au putut scăpa din vedere că ultima dată când un cancelar german s-a alăturat unui politician spaniol de dreapta împotriva catalanilor a fost atunci când Berlinul l-a susținut pe fostul dictator Francisco Franco, în timpul războiului civil.

În orice situație normală, liderul catalan Charles Puigdemont ar fi un dar pentru Europa. Este un pragmatic, un politician de centru-dreapta, aproape, în ideologie, de Emmanuel Macron și Angela Merkel.

Partidul său a fost, în mod tradițional, pro-Europa, pro-business. Primarul orașului Barcelona, ​​Ada Colau, este un politician de stânga, popular și dedicat, care face parte și din mainstreamul politic european.

Din moment ce ambii sunt cunoscuți ca fiind democrați calmi și raționali, și de vreme ce ambii sunt ferm în favoarea organizării referendumului, așa cum sunt de fapt mai mult de 70% dintre catalani, cum se face că guvernul de la Madrid dorește să-i demonizeze pe toți cei care susțin referendumul?

Madridul a insistat asupra faptului că votul era ilegal, ca și cum legea ar fi ceva ce nu poate fi schimbat.

Este curios, de asemenea, că politicienii de la Madrid nu au călătorit în lungul și în latul Cataluniei. De ce au rămas acești politicieni în Madrid? De ce nu am auzit de ei nimic în legătură cu chestiunea independenței, intens discutată în această vară în Catalonia? De ce au oferit mai degrabă constrângeri decât argumente? – întreabă Irish Times.

Dar referendumul din Catalonia a produs deja prejudicii politice imense, consideră Deutsche Welle. Şi Spania şi Catalonia au numai de pierdut:

Guvernul de la Madrid pare să facă totul pentru a amplifica ura catalanilor faţă de ţara-mamă.

Rajoy se aseamănă cu populiştii care toarnă gaz pe foc şi apoi se văicăresc în gura mare că a izbucnit incendiul. Dacă separatiştii catalani se înmulţesc, aceasta este şi vina Partidului Popular conservator al premierului spaniol. 

Să ne amintim că în 2006 a fost adoptat un statut de largă autonomie de către ambele Parlamente, spaniol şi catalan, confirmat prin referendum în Catalonia. În acest statut, Catalonia a fost definită drept "naţiune". Prin acel statut de autonomie părea posibilă astuparea faliei adânci dintre Barcelona şi Madrid, apărute în timpul războiului civil şi dictaturii lui Franco.

Dar Partidul Popular condus de Rajoy a depus plângere împotriva acestui statut în faţa Curţii Constituţionale a Spaniei. În 2011, această instanţă a decis că unele articole centrale nu au putere de lege. Această decizie a însemnat o recentralizare a competenţelor în beneficiul Madridului. Urmările se resimt până astăzi. 

Cu ce urmări, se poate constata din experienţa trăită de Ţara Bascilor în anii 1980. A fost acolo stare de urgenţă de facto, ceea ce i-a transformat şi pe numeroşi cetăţeni conservatori în simpatizanţi ai organizaţiei clandestine ETA.

În prezent guvernele spaniol şi catalan se comportă ca nişte adolescenţi care se îndreaptă în viteză unul spre altul la volanul unor bolizi. Pentru a împiedica o catastrofă trebuie să poarte tratative. Dar nu e sigur că Rajoy şi Puigdemont sunt persoanele potrivite pentru asta.