Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Francezii au pus coarne calului românesc (Adevărul)

Becali, condamnatul din Comisia juridică a parlamentului (România Liberă) - Aleşii s-au repus în drepturi (Jurnalul Naţional) - Stadionul lui Oprescu, luat la puricat de procurori. Se caută 94 de milioane de euro! (Evenimentul Zilei) - Sistemul bancar raportează cele mai mari pierderi din istorie (Ziarul Financiar)

Francezii au pus coarne calului românesc (Adevărul)
Autorităţile din România nu au găsit nimic în neregulă la abatoarele noastre, iar acuzele francezilor par din ce în ce mai nefondate. Producătorii români acuză strategia „ruşinoasă“ a colegilor francezi.
Carnea de cal din lasagna vândută în Marea Britanie nu provine din România sau, dacă a fost importată din ţara noastră, a fost etichetată drept carne de vită de către intermediari. Asta susţin autorităţile române, care au verificat cele două abatoare din Braşov şi Botoşani, care au făcut exporturi în Franţa, fără să găsească vreo problemă.

Becali, condamnatul din Comisia juridică a parlamentului (România Liberă)
George Becali, membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că I-a sechestrat pe hoţii ce I-au furat maşina. Becali a primit şi interdicţia de a ocupa funcţii de demnitate publică, dar şi acestea au fost suspendate. Potrivit regulamentelor Parlamentului, Gigi Becali poate rămâne deputat, membru al celei mai importante comisii de specialitate.

Aleşii s-au repus în drepturi (Jurnalul Naţional)
Ei au eliminat din Statutul senatorilor şi deputaţilor articolul care prevedea că parlamentarii declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate îşi pot pierde mandatul dacă nu contestă decizia.

IUREŞ LA PRIMĂRIA CAPITALEI. Stadionul lui Oprescu, luat la puricat de procurori. Se caută 94 de milioane de euro! (Evenimentul Zilei)
Considerat unul dintre cele mai „luxoase” contracte încheiate de Municipalitate, construirea stadionului „Naţional Arena” este verificată de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Astfel, mai mulţi angajaţi din direcţiile Primăriei Capitalei, dar şi şefi de direcţii au fost chemaţi la audieri, au relatat, pentru EVZ, surse din primăria condusă de Sorin Oprescu. Procurorii cercetează atât atribuirea contractului, cât şi actele adiţionale pe baza cărora s-au plătit lucrările făcute la stadion.

Sistemul bancar raportează cele mai mari pierderi din istorie (Ziarul Financiar)
Banca Naţională a strâns rezultatele financiare pre­liminare ale celor 40 de instituţii de credit de pe piaţă şi a tras linie: de la un profit de 4,4 miliarde lei în 2008, băncile au ajuns la o pierdere totală de 2,1 miliarde de lei. În ultimii trei ani băncile au adunat pierderi în condiţiile în care o cincime din credite au devenit neperformante

Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu