
Presa românească
Marele spectacol anticorupţie (Jurnalul Naţional)
Marele spectacol anticorupţie (Jurnalul Naţional)
"A avut loc chiar în Parlamentul României. Unde a fost organizată conferinţa anuală pe această temă. Conferinţa la care au participat şefii principalelor instituţii care ar trebui să combată acest flagel, oameni politici, parlamentari, reprezentanţi ai ONG-urilor. S-au rostit, în prezenţa reprezentanţilor ambasadelor UE, fraze mari şi sforăitoare. La capaăul dezbaterii ar trebui să tragem concluzia că România combate din ce în ce mai eficient corupţia. Aşa să fie oare? Nu cumva asistăm la un spectacol din ce în ce mai bine regizat?" se întreabă Sorin Roşca Stănescu.
ŢCum masuram eficienta luptei impotriva coruptiei? Asa cum fac DNA si ANI, anuntand numarul de dosare aflate in cercetare? Nu! Prin numarul de rechizitorii? Nu! Prin numarul de condamnari? Nu! Prin multiplicarea asa-numitelor mecanisme anticoruptie? Nu! Cred ca trebuie sa masuram, de la an la an, hemoragia de bani si bunuri publice. Daca pierderile sunt mai mici, coruptia a scazut. Dar sunt pierderile mai mici? Dimpotriva, sunt mai mari. Un alt barometru ar putea fi, dar nu cantitativ, ci calitativ, destructurarea reala a retelelor de crima organizata. Retele din care fac parte interlopi, afaceristi certati cu legea, politisti, reprezentanti ai serviciilor secrete, judecatori, procurori si politicieni. Pana la varful politicii. Avem de consemnat vreun succes notabil in acest sens? Niciunul!" scrie SRS în Jurnalul Naţional.
Culmea ironiei: Dragnea face Ghid anticorupţie (România Liberă)
Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a deschis conferinţa anuală Strategia Naţională Anticorupţie, iar în discursul său a afirmat că ministerul pe care îl coordonează va elabora Ghidul etic al funcţionarului. Mai mult, în fiecare institutie a administraţiei publice locale va trebui să existe "cel puţin un om" care să fie responsabil cu lupta anticorupţie şi cu etica in instituţia respectivă.
Liviu Dragnea a fost pus sub învinuire pentru corupţie în dosarul ”FRAUDE LA REFERENDUM” anul trecut, pe când era secretar general PSD şi preşedintelele Consiliului Judeţean Teleorman şi coordona campania electorala a USL pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Potrivit DNA, Liviu Dragnea ”a constituit un sistem naţional de influenţă pentru fraudarea referendumului”. Procurorii îl acuzau pe Dragnea de ”instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului”.
Vosganian: „Industria se va relansa şi la sate“ (Adevărul)
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a explicat la „Adevărul Live“ că statul va asigura un pachet de servicii publice, astfel încât investitorii să fie atraşi în zonele rurale pentru a dezvolta proiecte industriale.
Strategia de reindustrializare a ţării va include – în premieră faţă de alte proiecte similare – şi o componentă de dezvoltare rurală, a anunţat ieri, într-o intervenţie la „Adevărul Live“, ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Pe lângă binecunoscutele componente care se referă la competitivitate, inovare şi încurajarea exporturilor, pilonul de dezvoltare rurală prevede ca în sate şi comune să se constituie parteneriate stat-privat.
”Impozitul” pentru sănătate este obligatoriu, dar un avocat spune că a câştigat dreptul să nu-l plătească, pentru că nu beneficiază de nimic (Evenimentul Zilei)
La Timişoara 400 de avocaţi au dat statul în judecată pentru că nu vor să plătească degeaba contribuţia la asigurările de sănătate. Unul dintre ei a câştigat deja procesul. În 10 ani nu a decontat nici măcar un leucoplast, dar statul îl obliga să-i plătească numai pe ultimii cinci ani suma de 80.000 de lei. Avocatul spune că a primit dreptul să nu plătească nici un leu. Instanţa a stabilit că titlul de executare silită nu produce efecte juridice pentru că a fost emis cu încălcarea procedurii. Cu alte cuvinte avocatul a reuşit doar să împiedice executarea silită pe motiv că nu i s-a comunicat procedural datoria. Cel mult poate scăpa de plata penalizărilor. Dacă vrea să nu plătească deloc, niciodată contribuţia de sănătate, el trebuie să dea statul în judecată din nou cu o acţiune formulată expres în acest sens.