Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cum au ajuns preoţii ortodocşi turnători la fisc (România Liberă)

Cum ajuns România groapa de gunoi a Europei (Jurnalul Naţional) - Porumbeii voiajori ai dlui Băsescu (Gândul) - De ce oamenii ca Daniel Morar sunt sacrificaţi (Adevărul)

Cum au ajuns preoţii ortodocşi turnători la fisc (România Liberă)
O notă internă îi obligă pe slujitorii Domnului să-i elimine pe cei care le fac concurenţă cu obiecte de cult.
Biserica deţine, prin Legea cultelor elaborată în 1992, un monopol, având „în exclusivitate dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi veşmintelor de cult“. Prin obiecte de cult se înţelege „vase liturgice, icoane metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, cruciuliţele medalioane cu imagini religioase, calendarele religioase, lumânări, tămâia“. Tot potrivit legii, pentru acest comerţ biserica este scutită de plata taxelor. În 2010, bisericile au raportat din vânzarea produselor mai sus enumerate, un profit de 80 milioane de lei.

Cum ajuns România groapa de gunoi a Europei (Jurnalul Naţional)
România se transformă încet, încet în groapa de gunoi a lumii, sub ochii blajini ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Mediului, dar şi cu complicitatea angajaţilor din Ministerul Mediului, care contribuie la acordarea avizelor de import al gunoaielor pe bandă rulantă.
O parte dintre aceştia au intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că, se pare, parfumul gunoiului duce până în birourile consilierilor din minister. Dar până la finalizarea anchetelor, numai în anul 2012, în România s-au importat 2,3 milioane tone de deşeuri din întreaga lumea.

Porumbeii voiajori ai dlui Băsescu (Gândul)
"Abia înfiinţata Mişcare Populară încearcă să se vândă drept un produs pur, necontaminat de politic, ca un porumbel alb, purtător de speranţă într-un stol de corbi " scrie Rodica Ciobanu.
"Cu sau fără politicieni în rândurile ei, Mişcarea  Populară este un partid în curs de constituire. Iniţiatorul ei, Traian Băsescu, care respiră numai politică are în comun cu societatea civilă doar câţiva intelectuali şi nu poate fi bănuit că ar crea, vreodată, „instrumente” dedicate exclusiv acesteia. În acelaşi timp însă, preşedintele ştie că un partid conceput după metoda clasică şi mai ales unul a cărui paternitate o recunoaşte va fi primit cu neîncredere de electorat, riscând să sucombe la „şi altele”, precum formaţiunea lui MRU. În plus, în momentul de faţă nu şi l-ar permite, fără a  da un semnal clar de rupere a PD-L, acţiune care, dată fiind puţina vreme scursă de la respingerea moţiunii sale favorite în Convenţia Naţională, ar  fi privită ca o ripostă nimicitoare, venită din partea unui om politic răzbunător".

De ce oamenii ca Daniel Morar sunt sacrificaţi (Adevărul)
Editorialista Ioana Lupea consideră că "războiul procurorilor este rezultatul unei tensiuni între realitate, ceea ce este, ceea ce şi-ar dori să fie susţinătorii USL şi al lui Traian Băsescu şi ceea ce ar trebui să fie un stat de drept.
Problema depăşeşte sfera sistemului de justiţie şi se extinde la nivelul tuturor sistemelor. Cei care au oferit încredere, susţinere, competenţă sunt marginalizaţi şi excluşi în favoarea celor care primesc ceva, funcţii, sinecuri, chiar mita. Primii nu pot fi controlaţi, decât cel mult narcotizaţi cu propriile idealuri,  cei din urmă pot fi controlaţi pentru că într-un moment sau altul au cerut ceva şi sunt datori puterii. Marginalizarea şi sacrificarea idealiştilor din ambele tabere este periculoasă pentru societate pentru că doar idealurile pot îmbunatăţi realitatea, aşa cum spune un politolog italian. Fără idealuri şi fără idealişti vom rămane prizonierii deşertului realităţii".

 
Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu