Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Începe războiul pentru Portul Constanţa. Dan Şova, „subalternul” lui Radu Mazăre (EVZ)

De ce a fost surprinsă România încă o dată de inundaţii (România Liberă) - Cum a fost cenzurat Traian Băsescu la TVR 3 (Adevărul) - UEFA respinge pariurile, Burleanu le vrea lângă FRF! (Jurnalul Naţional)

De ce a fost surprinsă România încă o dată de inundaţii (România Liberă)

Ministrul delegat pentru Ape susţine că, spre deosebire de anii trecuţi, acum şi-a făcut apariţia un nou tip de inundaţii. Problema de fond, însă, e chiar mai gravă: protecţia contra apelor costă peste 20 miliarde euro, hărţile de risc nu sunt precise, iar sistemul de asigurări pentru imobile nu a ajuns în toate casele. Culturile agricole suferă şi ele masiv din cauza inundaţiilor. Se aşteaptă soluţionarea problemei de abia cu începere din 2014. Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, în viitorul Plan Naţional de Dezoltare Rurală, susţinut din fonduri nerambursabile europene se prevăd nu mai puţin 200 de milioane euro pentru finanţarea unui fond mutual destinat despăgubirii celor ale căror afaceri agricole au fost lovite de inundaţii.

Începe războiul pentru Portul Constanţa. Dan Şova, „subalternul” lui Radu Mazăre (Evenimentul Zilei)

Astăzi, ministrul Transporturilor şi vicepreşedinte al PSD, Dan Şova, se află la Constanţa, unde operatorii portuari îl aşteaptă pentru a-i transmite o listă cu motivele pentru care un pachet de 13% din acţiunile portului de la malul mării nu ar trebui să ajungă, gratis, la mâna primarului Radu Mazăre.
Oamenii de afaceri şi sindicatele îl acuză pe Ministrul Transporturilor, Dan Şova, că face jocurile primarului Radu Mazăre.

Cum a fost cenzurat Traian Băsescu la TVR 3 (Adevărul)

Preşedintele Traian Băsescu a acordat duminică un interviu pentru TVR Timişoara, care urma să fie difuzat şi de TVR 3, marţi seara. Însă interviul a fost blocat de directorul TVR 3, Răzvan Bucuroiu, fără nicio explicaţie.

Şcoala în care EŞTI PLĂTIT SĂ ÎNVEŢI şi care-ţi asigură un job la o companie străină imediat după absolvire. Da, e în România (Gândul)

Înfiinţată în 2012, Şcoala Profesională Germană „Kronstadt” este rezultatul iniţiativei investitorilor străini din Braşov – un grup de firme germane şi două franceze. O iniţiativă la care au răspuns prompt atât Primăria Braşov, cât şi Inspectoratul Şcolar Braşov. „Cu această şcoală, premieră în România, Braşovul dă un exemplu de bună practică în învăţământul profesional, domeniu în care acun un an, doi foarte mulţi, la Bucureşti şi în alte judeţe, nu credeau, zicând că e o prostie să investeşti bani publici în aşa ceva”, spune primarul George Scripcaru.

UEFA respinge pariurile, Burleanu le vrea lângă FRF! (Jurnalul Naţional)

Preşedintele de două ori nevalidat al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, continuă să aibă iniţiative total opuse faţă de politica impusă de forurile care conduc fotbalul mondial şi european, FIFA şi UEFA. După ce a început politizarea FRF, Burleanu şi-a manifestat intenţia de a asocia numele forului pe care încă nu-l conduce legal cu cel al unor case de pariuri.