Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alegeri europene cu carierele liderilor politici pe masă (Evenimentul Zilei)

Tovarăşi, banii înapoi! Dacă sunteţi ”mândri că sunteţi români”, fiţi pe banii voştri nu pe ai altora! (Ziarul Financiar) - Cine stă acasă, în realitate, votează (Analiză Gândul) - De ce a eșuat concesiunea Comarnic-Brașov (România Liberă) - Dan Adamescu, urmărit penal. Omul de afaceri este acuzat de dare de mită (Jurnalul Naţional)

Alegeri europene cu carierele liderilor politici pe masă (Evenimentul Zilei)

Alegerile europarlamentare de duminică au o miză mult mai mare decât accederea în Parlamentul European, fiindcă în funcție de rezultatele lor se vor alinia la start competitorii pentru cursa prezidențială din acest an. De aceea, scrutinul de duminică, 25 mai, poate însemna relansarea sau, dimpotrivă, îngroparea carierelor unor lideri politici importanți și redesenarea peisajului politic actual.
PSD, imun la atacuri, a crescut în sondaje. EVZ trece în revistă gafele comise de partid şi liderul sau, Victor Ponta, în campanie.
Moment crucial pentru Antonescu în fruntea PNL.
PDL: nici 20%, nici al doilea clasat..
PMP, continuatorul politicii lui Băsescu, creşte spectaculos.
Forţa Civică, posibilă victimă a votului util.
Test pentru PNTCD.
Extremiştii la ananghie.

Tovarăşi, banii înapoi! Dacă sunteţi ”mândri că sunteţi români”, fiţi pe banii voştri nu pe ai altora! (Ziarul Financiar)

E frumos tovarăşi ce faceţi voi? întreabă Iulian Anghel din paginile acestui cotidian în contextual în care tot Parlamentul şi-a luat concediu, concediu de campanie electorală. Vreţi un deviz pentru că aţi ars gazul de pomană o lună pe motiv de campanie şi n-aţi făcut nimic? Iată-l:13,2 milioane de lei la Camera Deputaţilor şi 6,4 milioane de lei la Senat – un calcul făcut exact după cheltuielile de personal ale Parlmentului. Adică aproape 20 de milioane de lei, tovarăşi, adică 4,3 milioane de euro.
Ce-ar fi să daţi bănuţii ăştia înapoi? Ce deosebire este atunci între medicii şpăgari care emiteau reţete false pe cheltuiala zadarnică a contribuabilului şi voi care încasaţi salarii şi prime pentru servicii pe care nu le prestaţi?
Dacă sunteţi măndri că sunteţi romăni, fiţi pe banii voştri, nu pe banii altora!

Cine stă acasă, în realitate, votează (Analiză Gândul)

Dacă până acum, la final de campanie electorală pentru europarlamentare, nu aţi fost convins de vreun partid sau candidat, dacă nici nu aţi apucat să vă gândiţi la acest scurtin, Gândul vine azi cu o pledoarie, o campanie în campanie. Mai jos, vom încerca să enumerăm câteva dintre motivele externe cu bătaie internă pentru care trebuie să mergem la vot duminică. În primul rând, trebuie lămurit ce efect are absenteismul. În lipsa unor condiţionări de prezenţă la alegeri, absenţa la vot, chiar dacă este una masivă sau în semn de protest faţă de formaţiunile înscrise în cursa electorală, nu face decât să avantajeze partidele mari, cu structură consolidată în teritoriu, care îşi pot mobiliza activul, precum şi pe cele cu un electorat inelastic şi disciplinat. În situaţia actuală, câştigători ar fi Alianţa PSD-PC-UNPR şi UDMR. Cu alte cuvinte, cine stă acasă, în realitate, votează, în sensul că absenteismul generează scoruri electorale mai mari partidelor care, prin boicot, s-ar vrea a fi sancţionate.

De ce a eșuat concesiunea Comarnic-Brașov (România Liberă)

Nimeni nu o spune direct, însă cea mai aşteptată autostradă din România, Comarnic-Braşov, este din ce în ce mai departe de punctul de a fi construită. Compania de Drumuri, Departamentul Marilor Proiecte au făcut câteva greşeli majore în privinţa finanţării proiectului, care şi-au spus cuvântul. Eşecul concesiunii Comarnic-Braşov (ne aflăm la momentul la care contractul urma să fie semnat, iar lucrările începute) este cauzat de alegerea unei structuri nepotrivite de finanţare a proiectului, bazată în măsură prea mare pe împrumuturi bancare şi prea puţin pe resurse proprii ale statului şi ale concesionarilor.

Dan Adamescu, urmărit penal. Omul de afaceri este acuzat de dare de mită (Jurnalul Naţional)

Miliardarul Dan Adamescu a fost pus sub urmărire penală pentru două infracţiuni de dare de mită. DNA susţine că el ar fi remis, prin intermediari, 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa pentru a obţine soluţii favorabile unora dintre societăţile deţiunute de familia sa.Aflăm între timp că dosarul Adamescu se complică. Avocatul sinucis era martor denunţător împotriva magnatului.
 

Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu