Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Băsescu, ignorat la aniversarea Senatului (Jurnalul Naţional)

PSD acaparează instituțiile statului (România Liberă) - Cinci motive pentru care Dreapta nu se va unifica (Adevărul) - Medicina românească, între fraudă şi turism medical (Evenimentul Zilei) - Impactul reducerii CAS, peste 6 mld. lei anual (Ziarul Financiar) - România are rezerve de gaze naturale de 100 miliarde metri cubi, de patru ori mai mici decât acum 20 de ani (Capital)

PSD acaparează instituțiile statului (România Liberă)

Social-democrații au luat partea leului în conducerile Băncii Naționale, Curții de Conturi și Radioului Public, votate, ieri, de Legislativ. Numirile au fost și un prilej pentru Victor Ponta de a scăpa de oa­meni din Executiv care nu mai erau pe aceeași lungime de undă cu el.

Băsescu, ignorat la aniversarea Senatului (Jurnalul Naţional)

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat ieri că şeful statului, Traian Băsescu, nu a fost invitat la şedinţa solemnă de azi a plenului Senatului organizată cu ocazia aniversării a 150 de ani de activitate. Sunt invitaţi la ceremonie cei doi foşti preşedinţi ai României, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, reprezentantul familiei regale, principesa moştenitoare, foştii preşedinţi ai Senatului de după 1990, reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Academiei Române, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, premierul şi membri ai Guvernului.

Cinci motive pentru care Dreapta nu se va unifica (Adevărul)

Jurnalistul Ion M. Ioniţă consideră că PNL nu va putea accepta renunţarea la nume şi identitatea partidului.
Tehnic şi uman, PNL şi PDL nu pot fuziona până la alegerile prezidenţiale.
Traian Băsescu ar vrea o Dreaptă unită, dar în jurul PMP.
În PNL lucrurile nu sunt deloc lămurite. Klaus Johannis are şanse să reziste în fruntea partiduluipartidului atît timp cât este considerat o locomotivă electorală.
Desemnarea candidatului la prezidenţiale este departe de a fi rezolvată. Unii deja vorbesc despre reîntoarcerea lui Crin Antonescu.

Medicina românească, între fraudă şi turism medical (Evenimentul Zilei)

După scandalul reţetelor false, în vizorul procurorilor a intrat acum fenomenul licitaţiilor trucate din spitale.Vizate de anchetă sunt inclusiv achiziţiile pentru dotarea mai multor maternităţi, un program derulat cu bani de la Banca Mondială.
În acelaşi timp, spitalele private din ţara noastră concurează cu succes cu cele din Vest, reuşind să atragă pacienţi străini, care le preferă pentru preţurile mult mai mici decât în ţările lor de origine, dar şi pentru listele mai scurte de aşteptare la unele intervenţii. Faimosul tratament cu Gerovital al Anei Aslan, devenit brand de ţară, „i-a vrăjit” deja pe asiatici.

Impactul reducerii CAS, peste 6 mld. lei anual (Ziarul Financiar)

Impactul reducerii CAS asupra veniturilor buge­tului consolidat este mult mai mare decât se anticipa, reiese din proiectul de reducere a contribuţiei de asigurări publicat ieri de Ministerul Finanţelor.
Golurile din buget vor fi acoperite din taxa pe stâlp, din recuperarea debitelor şi de la „persoanele cu venituri mari“
Potrivit declaraţiei premierului Victor Ponta, reducerea CAS va fi votată de Parlament în sesiunea extraordinară de la începutul lunii iulie.
 

România are rezerve de gaze naturale de 100 miliarde metri cubi, de patru ori mai mici decât acum 20 de ani (Capital)

Rezervele dovedite de gaze naturale ale României se cifrau, la finele lui 2013, la 100 miliarde metri cubi, nivel nemodificat faţă de cel de la sfârşitul lui 2012, şi au reprezentat 0,1% sută din rezervele mondiale, conform datelor centralizate de British Petroleum.
În ceea ce priveşte producţia de gaze naturale a României, BP semnalează că aceasta s-a situat anul trecut la 11 miliarde mc (0,3% din total), în timp ce consumul s-a cifrat la 12,5 miliarde mc (0,4% din total), în scădere cu 7,5% faţă de 2012.

Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu