Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce nu mai înghit cheia (Gândul)

Meleșcanu: Nu mă încurcă asocierea cu Dogaru. Am nevoie de sprijinul oricui (România Liberă) - Cele mai proaste decizii ale premierilor României (Capital) - Două ore în care România s-a unit cu Basarabia (Evenimentul Zilei) - Viteza la moaştele Sfintei Parascheva: un pelerin la două secunde (Adevărul) - “Naţionala” iar datoare (Gazeta Sporturilor)

Meleșcanu: Nu mă încurcă asocierea cu Dogaru. Am nevoie de sprijinul oricui (România Liberă)

Teodor Meleșcanu, 73 de ani, fost șef al spionajului românesc până la intrarea sa în cursa prezidențială, spune că are semnale că în cancelariile vestice este considerat „singurul candidat care poate oferi garanții pentru continuarea actualei politici externe“. În același timp, Teodor Meleșcanu crede că România are nevoie în această perioadă grea de o persoană experimentată care să adune toate părțile la aceeași masă. Din punctul lui de vedere există diferite feluri de amenințări la adresa României: Rusia ar vrea să „exploateze slăbiciunile“ țării și să le folosească în propriile strategii, iar principala slăbiciune o constituie „proasta guvernare“ și „o anumită ne­mul­­țumire a românilor“.

De ce nu mai înghit cheia (Gândul)

La prezidenţialele din noiembrie ies din casă, scrie Lelia Munteanu, senior editor al ziarului Gândul.
“Pentru că:
- dacă tot nu pun de-o răscoală la fiecare sfârşit de lună, cum ar binemerita guvernanţii, măcar să dau cu ştampila;
- n-aş vrea să decidă pentru mine activele de partid, îndesate în autobuze;
- ştiu că, dacă nu-mi rup acum cinci minute, mi-aş reproşa-o cinci ani;
- nu doresc, după anunţarea rezultatelor, să dau vina pe alţi proşti”.

Cele mai proaste decizii ale premierilor României (Capital)

Taxe mari, impozite noi, cheltuieli publice umflate, investiţii trase pe linie moartă. Cu asta se pot „lăuda“ şefii guvernelor de după 2000. Greșelile din trecut pot fi lecții pentru cei care vor cere în viitor votul românilor.
Un sondaj de opinie dat recent publicităţii arată că 20% din români cred că cel mai bun premier postrevoluţionar a fost Călin Popescu Tăriceanu. Pe locul doi se află Adrian Năstase (cu 15%), iar pe trei, Emil Boc (cu 12%). Este remarcabil că mult hulitul prim-ministru, care a avut ghinionul să ajungă la Palatul Victoria în plină criză economică, este mai apreciat decât actualul ocupant al funcţiei, Victor Ponta (care a fost menţionat de doar 10% din respondenţi).

Două ore în care România s-a unit cu Basarabia (Evenimentul Zilei)

Studenţii moldoveni din România susţin unirea. EVZ prezintă argumentele pro şi contra alipirii celor două state.
Pro: importanţa geostrategică a României ar creşte. S-ar repara o nedreptate istorică. Este o dorinţă neîmplinită a poporului român.
Contra: România nu are putere economică pentru a susţine unirea cu Basarabia. S-ar adăuga probleme etice cu populaţia de etnie slavă de 1,5 milioane din ţara vecină şi cele din Transnistria. Opoziţia Rusiei, România ar deveni principala ţintă în zonă pentru puterea de la Kremlin.

Viteza la moaştele Sfintei Parascheva: un pelerin la două secunde (Adevărul)

Cel mai important pelerinaj religios al ortodoxiei române este în plină desfăşurare la Iaşi, iar organizatorii estimează că 300.000 de oameni, în frunte cu liderii politici ai momentului, vor trece anul acesta prin faţa catafalcului cu moaşte. Clericii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că popularitatea pelerinajului la moaştele Cuvioasei Parascheva este în creştere de la an la an.

“Naţionala” iar datoare (Gazeta Sporturilor)

Ovidiu Ioaniţoaia crede că “fără să dramatizăm egalul cu Ungaria, situat parcă mai aproape de înfrângere decât de victorie, trebuie să-l privim cu seriozitate şi chiar cu îngrijorare, nu să-l bagatelizăm ca Piţurcă! Doar şi în idea că, dacă se va repeta în Finlanda, îi va transforma pe băieţii noştri din favoriţii grupei în nişte outsideri ce vor sta, în stilul minimal din campanile anterioare, la ce-o da Dumnezeu. La mâna altora şi la mica ciupeală”.

Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu