Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


CTP: Băsescu – sub Turcescu (Gândul)

Sondaj INSCOP: Românii susţin reducerea mandatului prezidenţial (Adevărul) - Guvernul crește salariul minim la anul. Statul ia încă 500 de milioane de lei de la privațI (Evenimentul Zilei) - Două spitale CFR, executate politic din motive imobiliare (România Liberă) - ZF lansează proiectul „România 5%“ - S-a făcut! Piţurcă pleacă de la naţională după meciul cu Finlanda » Cine îi ia locul? (Gazeta Sporturilor)

CTP: Băsescu – sub Turcescu (Gândul)

„E mai slabă decât sceneta lui Turcescu” a fost primul gând la auzul „demonstraţiei” lui Băsescu, pe nişte documente de guvern, cum că Ponta a fost ofiţer acoperit SIE între 1997 şi 2001.
Când cu doctoratul plagiat de V. Ponta, ziarul Gândul a pus pe două coloane textul tezei şi textul cărţii copiate . Orice ins alfabetizat putea să constate identitatea şi furtul comis de Ponta. Dovada era simplă şi imparabilă. Rezultatul asupra electoratului lui V. Ponta? Zero barat. N-a pierdut nicio zecime de procent.
Dacă îi spui unui votant pesedist Ponta e un plagiator, îţi răspunde ferm că s-a demonstrat prin lege că asta e o minciună şi că, de altfel, toţi au copiat la doctorat.Şi vine acum „nenea” electoral al domnişoarei Udrea şi vrea să-l doboare pe Ponta cu o poveste, cu o „deducţie”, că fiindcă a semnat o hotărâre de guvern prin care nu pot fi deconspiraţi ofiţerii acoperiţi SIE care îşi încetează activitatea în slujba serviciului,  rezultă că a fost ofiţer acoperit SIE.
Sunt convins că Ponta se amuză copios. Îi va fi cât se poate de uşor să-l mai facă o dată iresponsabil pe Băsescu, să spună despre el că bate câmpii, că lezează grav interesul naţional. 

Alegeri prezidenţiale 2014. Sondaj INSCOP: Românii susţin reducerea mandatului prezidenţial (Adevărul)

Conform cercetării INSCOP Research, realizată la comanda ziarului “Adevărul”, şapte respondenţi din zece cred că reducerea mandatului prezidenţial, de la cinci la patru ani, este o idee bună. Pe de altă parte, aproape jumătate din respondenţi consideră că un mandat de doi ani al viitorului preşedinte este o idee bună. Datele relevă o suprasaturare a românilor faţă de frecvenţa ridicată a momentelor electorale.

Guvernul crește salariul minim la anul. Statul ia încă 500 de milioane de lei de la privațI (Evenimentul Zilei)

În urma majorării de la 1 ianuarie, patronii și angajații acestora vor plăti jumătate de miliard de lei în plus în contul contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit. Cei mai săraci salariați din economie vor primi în plus 52 de lei prin majorarea de la 1 ianuarie.

Două spitale CFR, executate politic din motive imobiliare (România Liberă)

Una dintre acuzaţiile puterii actuale la adresa Guvernului Boc a fost aceea că a închis mai multe spitale, deşi nu se justifica acest lucru. La Cluj şi Sibiu, guvernanţii de acum au desfiinţat două unităţi sanitare ale CFR cu rezultate bune. Unitățile medicale unde sunt controlate și avizate persoanele care lucrează în zone esențiale precum siguranța transporturilor ar urma să devină doar niște secții ale spitalelor județene din Sibiu și Cluj, mutare prin care mai multe clădiri din centrul celor două orașe vor fi golite și cel mai probabil vândute, după cum au declarat sursele RL.

ZF lansează proiectul „România 5%“

România are nevoie de creştere economică de peste 5% pe an pentru o perioadă de cel puţin un deceniu pentru ca în sfârşit procesul de convergenţă cu Occidentul să se realizeze. clasa de business este chemată să scrie planul de creştere.
Evoluţia structurală a economiei ne-a adus astăzi în situaţia de a fi un simplu furnizor de forţă de muncă necalificată: un milion de salariaţi din cei cinci milioane sunt plătiţi cu salariul minim, iar din cele zece milioane de persoane apte de muncă, doar jumătate sunt salariate. Resursele naturale sunt exportate sub formă brută, iar amprenta investiţi­ilor străine în dezvoltarea economică locală este insuficientă. Gradul de urbanizare al popu­laţiei este de 52%, neschimbat din 1990 până în prezent.

S-a făcut! Piţurcă pleacă de la naţională după meciul cu Finlanda » Cine îi ia locul? (Gazeta Sporturilor)

Selecţionerul a semnat cu Al-Ittihad Jeddah înainte de meciul cu Ungaria. Selecţionerul îşi va lua tot staff-ul pe care îl are în prezent la naţională. Dan Petrescu este preferatul fanilor, dar Ladislau Boloni este favoritul FRF. Boloni a declarat chiar ieri că este pregătit să preia naţionala şi că ar şi garanta calificarea la Euro 2016.

 
Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu