Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Capcană pentru proşti (Gândul)

MAE se face că lucrează. Ponta restrânge dreptul diasporei la vot (România Liberă) - Preasfânta campanie electorală sau când popii devin politruci sub acoperire: milioane de lei pentru milioane de voturi (Adevărul) - Obiectivele candidaților (Evenimentul Zilei)

MAE se face că lucrează. Ponta restrânge dreptul diasporei la vot (România Liberă)

Înlocuirea lui Titus Corlățean cu Teodor Meleșcanu la conducerea MAE nu rezolvă pe fond problema votului din diaspora. Premierul Victor Ponta a îmbrățișat punctul de vedere al MAE, potrivit căruia înființarea de noi secții de votare ar fi “ilegală”. În acest fel, guvernanții refuză principala solicitare a românilor din țară și de peste graniță, deși BEC susține că nu există nici un obstacol legal.

Capcană pentru proşti (Gândul)

"O demisie, un nou ministru şi multe acrobaţii cu legalitatea în gură. Bilanţul unei zile în care dl Ponta a demonstrat că pentru el diaspora nu există". Astfel rezumă jurnalista Rodica Ciobanu evenimentele de ieri.
"Premierul Ponta ignoră complet protestele civice din străinătate şi din ţară, dar se străduieşte în schimb – aşa cum s-a văzut  în conferinţa de presă ulterioară demisiei ministrului – să acrediteze ideea stupidă a unei capcane întinse de domnii Băsescu şi Iohannis. Adică dl Iohannis, care a câştigat majoritatea voturilor diasporei, n-ar cere mai multe secţii ca să ia şi mai multe voturi, ci ca să încalce MAE legea prin înfiinţarea lor şi, pe această bază, să conteste rezultatul votului.
Este un raţionament de Gâgă, care arată că dl candidat Ponta şi gaşca nu prea mai ştiu cum să gestioneze situaţia şi s-au apucat să amplaseze şi ei o capcană pentru proşti.  Nu le-a trecut prin cap că rezultatul ar putea fi contestat şi dacă mii de oameni nu-şi vor putea exercita dreptul de vot din vina exclusivă a organizatorilor scrutinului".

Preasfânta campanie electorală sau când popii devin politruci sub acoperire: milioane de lei pentru milioane de voturi (Adevărul)

Discursuri politice în biserică, bileţele cu mesaje electorale împărţite în curtea mănăstirilor, lăcaşuri de cult transformate în locuri de pelerinaj pentru politicieni şi titluri de onoare date chiar de cei mai mari oameni din BOR şefilor Guvernului. Aşa şi-au arătat, în acest an electoral, trimişii Domnului susţinerea pentru anumiţi oameni politici. Aceştia din urmă au fost parcă mai darnici cu finanţarea bisericilor, făcută din bani publici.
Citiţi, de exemplu, despre reprezentantele PSD care au mers la Paris, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, ca să le spună românilor din Franţa că Guvernul Ponta este singurul guvern preocupat de problemele nevoiaşilor. Evenimentul de la finalul lunii octombrie s-a petrecut chiar într-o biserică românească din Paris. Mesagerele au fost huiduite.
Adevărul mai scrie şi despre preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, care a fost înregistrat într-o şedinţa de partid în timp ce-şi ameninţa colegii că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele. În înregistrarea audio, Govor susţine că a vorbit cu „preasfinţitul” şi că preoţii se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta.

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Obiectivele candidaților

Victor Ponta susține reducerea TVA. Prezidențiabilul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat că în calitate de președinte va pleda pentru ieftinerea alimentelor precum și pentru scutirea de impozit pe profitul reinvestit. Ponta a afirmat că politica externă a României trebuie să fie pragmatică. Privind rolul României în Uniunea Europeană, Victor Ponta consideră că statul român trebuie să militeze pentru o Europa mai unită și mai solidară și trebuie să întărească relațiile cu statele influente, la nivel regional (cu Polonia si Turcia). De asemenea, Ponta a promis că „România va rămâne și pe viitor același partener strategic solid și de încredere al SUA”. În plus, șeful Executivului nu și-a ascuns opțiunea pentru relația cu China, pentru care a fost criticat.
Iohannis garantează menținerea cotei unice. Candidatul ACL la Președinția României, Klaus Iohannis, susține că o economie funcțională garantează plata integrală a pensiilor. Iohannis spune că politica bugetară nu trebuie să o dicteze pe cea fiscală. În plus, liderul liberal, promite că va apăra cota unică de impozitare. Candidatul ACL a precizat că NATO, UE și SUA sunt „pilonii” politicii externe pe care o va avea.
 

Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu